aşteaptă trenuri
spre nord spre sud spre nicăieri
sunt doar o gară rece 
tristă şi pustie
peron stricat de aşteptări
în mine nu rămâne nimeni
doar uneori cineva 
pierde câte un tren şi întârzie 
pe holuri fluierând hituri
la câte un deceniu 
din orient expres 
aceeaşi pasageră revine şi-mi face fotografii
pentru eternitatea ei
drum bun
drum bun

în mine lumea
aşteaptă trenuri

surâsul lui
lacul dormind în ochii jucăuși
zbori
și te faci inel de apă
alt inel de apă
tot mai mare
tot mai departe
le trăiești simultan
și mori fără timp
piatră înecată
ești mâna care te-a ucis
dar ești și dorința de a fi Tatăl 
tatăl oricui a orice 
pentru că poți
amintește-ți

sunt un zombi draga mea

trăiesc  o moarte necunoscută sub jurământ divin

 pe plaja minţii mele

un milion opt sute două zeci şi unu

un milion opt sute două zeci şi doi

un milion opt sute...

un milion...

un...

iar am uitat câţi neuroni kamikaze s-au dus

e molimă

să nu te superi iar că îţi scriu pe fugă

e furtună în largul regretelor

şi un cutremur de 8 mi-a crăpat epifiza tocmai la…

se pune o capodoperă  pe net

la  un giga per neuron uscat

se aşteaptă periajul ocheiurile laicurile

şi se rânjeşte sub cu foto de la mare

(eventual seminud dacă vă permiteţi)

cu oliviera la îndemână

se pune sare piper oţet

şi după gustul clientului se modifică

cu dulcegării linguşeli şi bârfe sugerate

 pentru rafinarea trendului

digestia  ulterioară se ajută

cu un citat râgâit discret după …

nicidecum

niciodată

     dar camarazii mei homeless

au aflat cumva că aș cunoaște subiectul

și au insistat irefuzabil

      n-am vrut să scriu despre fericire

pentru că nu am vrut să te implic

însă de dragul lor  am făcut-o

      ore în şir am scris cu sânge pe vitrine

 cu trupul pe scări rulante

cu sufletul pe amputări de inimi

      o mie de pagini cu tine

un milion de răni incompatibile cu…

nu de nurii tăi perisabili

de gândul tău alergând prin lumină

 mi-e dor
nu de sărutul infinit nebun
nici de îmbrăţişarea ta androgină
de liniştea în care îmi scăldai fricile
mi-e dor
nu de roşul miros viu
aprins în toate nopţile respirate cu tine
mi-e dor
de glasul tău răpit de îngeri geloşi

nu pe tine te caut femeie
iubirea o strig

când te iubeam

când mă iubeai erai tot mai frumoasă

mă ucideai mă înviai să te îmbrac mireasă

ca un făcut nedesfăcut mă sarutai sfioasă

în mâna ta eram de lut țărână caraghioasă

când te iubeam

când mă iubeai puteam aprinde pietre

eram chiar rai și îmi păreai izvor plutind pe sete

din cer în zori ne culegeam dorințe pentru seară

și așteptam îmbrățișați destinul să ne ceară

când te iubeam

când mă iubeai râdeai în vis cu veșnicia…

cutreier cercul gol de prejudecăți aștept un pi altfel

ridicat din pătratul minții supreme

ceva neinventat care să amestece lumile

vibrațiile

frecvențele

ceva care ar putea să mă facă tangențial

cu elipsa ecliptică și nemărginita ta dragoste

mereu asincronă cu orbita în care bezmeticesc

printre vieți pierdute inutil

de o mie de veșnicii gravitez în juru-mi

cu aripi de ceară scormonesc cerurile

în cătarea găurii de…

„somnul,

somnul ...

doar atât!

fără vis

fără trezire...

lovituri ce m-au răpus

au rămas doar amintire...

când durerea grea a vieţii,

în tăcere o ascult,

mă topesc  în bezna morţii

şi strâng ochii şi mai mult...”

                                     (anonim)

          Te trezeşti şi nu ştii…

gândurile tale sunt vii

și te faci comodă pe retina mea

ai părul ud de tristețe

gândurile lungi înroșite ard

în pieptul meu cenușa ultimei morți

curbezi universul de partea ta

găuri negre plictisite

joacă blackjack cu destinul

mi-a fost împlinit

doar amintirile mi-au rămas lașe

absente se îneacă într-un abis neexistențial

mă renaști uneori în joacă

vultur peste gândurile tale

sunt vii și mereu…

 eclipsându-l pe Chopin

 din urechile mele

dar lasă-mă  să îţi spun

 despre acel necunoscut dinlăuntrul meu

care s-a născut fără să îmi ceară voie

 din uterul cerebral

şi fără să ştiu a crescut atât de mult

încât m-a azvârlit afară din mine

pentru a te putea îmbrățișa în locul meu

 săruta în lipsa mea

pe când eu am rămas rătăcit în deşertul minții

      tu nici nu știi cu cine împarți…

circumvoluţiunile mele atipice

genetic contaminate 

de rebeliune existenţială

au rămas scurtcircuitate fatal

din clipa scrijelită pe răbojul destinului

când nimbul tău mult prea albastru

s-a izbit vremelnic 

de ecoul întemniţatului meu suflet

am urcat un milion de trepte cu tine

încătuşati în acelaşi vis

am atins un petic de cer

şi am gustat puţină ambrozie

apoi nimicul s-a întins din nou

ca o lavă pe câmpii…

nisip îmi curgi prin cord

din auricul în ventricul

mi te furişezi în sânge

alergi odată cu el pe circuitul

singurătăţii mele axiomatice

mi-ai legat visele

în celulele tale adn-ul meu

se reinventează clipă de clipă

cameleonic

mi-ai clonat  sufletul

după strigătul tău

am devenit urlet

mor de tine epidemic

incurabil fericit şi nefericit deodată

cineva din mine

poate ultima…

te-ai  sinucis

singură într-o duminică

 goală din culpă

 fără să ştii că dragostea

pe care ai vrut să o îngrămădeşti

 în inima tatuată cu mine

era mult prea ascuţită la capătul ales

 ai rămas brusc uimită

cât de uşor alunecai

în asfaltul fierbinte

 dinaintea credincioşilor lacomi izgoniţi

      de ţipătul meu demonic pe acute

 n-ai spus nimic

te-ai stins…

lângă mine merge trecutul

cadenţăm amici

liniştit

uneori prin întuneric

mă strânge de mână

deschide uşi de nevăzut

când e trist stă ascuns

sub sacoul meu vechi

cocoaşă dureroasă la ploaie

la frig

nu  vorbeşte  nu îl întreb

noaptea doar îi aud oftatul

din perna vecină

poate de bătrâneţe

sau plictiseală mă mint

ştiu că ar vrea să plece

să-mi găsesc singur…

iar adânca mută disperare

sufocantă rece

în care înot vlăguit cu o singură mână

e doar un vis infestat de un coșmar

netratabil

o tragedie greacă repetabilă

pusă în scenă sub umbra timpului

neexistent decât în percepția mea

subiectiv-cauzală

actor și spectator simultan

tu poți fi numai în mintea mea

simbol al perfecțiunii universului

un avatar propriu menit să mă poarte

din viață în…

pe străzi cu tălpile mute

copii îmbrăcați în blestem

mângâie ploaia 

din visurile lor halucinogene

se nasc diminețile goale

nuri evanghelici tunați

speranțe lascive futuriste

uneori din cer cad săruturi de adio

și zâmbete de-a-ndăratelea

nu mai avem măști democrate

nu mai avem virgine la liber

nu mai avem nimic de vândut

doar buletine de vot roșii pe ambele părți

bocanci DNA în…

îngeri damnați pictează clopotnițe înaripate

prin cafasul ochilor încuiați prematur

coconi de fluturi păgâni cântă ave maria

pe o mie de voci

din vitraliile inimii ciobite un întuneric stingher

murmură nesfârșit eli eli lama sabactani

nepăsătoare relativă tu stai suspendată

între lumi pe patru umeri aleși aleatoriu

și aștepți o viză de repatriere akashă

iar mie iubito mi-ai crescut un abis din…

să pun capăt cumva acestui război rece tăcut

în care fiecare din noi stă cu arătătorul armat

să schimb această întâmplare predestinată

unde aşteptarea eonică ne scufundă încet

cu inelarele doar cruţate să împungă cerul

cerşind clemenţa începuturilor de lumi androgine

ţi-aş deveni iubito trup ghemuit de frici ancestrale

sub aluniţa sânului stâng să-mi număr fericirile tartinabile

dimineaţa în patul tău lângă…

poate de la ploaie mă mint cu capul în nisip

atât de mari încât pe strada ta iubito

aud trecătorii spre nimic șușotind complice:

uite niște amintiri care umblă singure

iar uneori câte un copil neatent

trece prin mine alergând cu ceva dinlăuntrul meu

visurile însă mi-au rămas mici mici

oricât de mult m-am străduit să dorm încontinuu

 să le păstrez  parfumul tău încă o veșnicie

sunt atât de mici draga mea și…