Mi-am pus masca fricii pe figură

toți mă recunosc

sunt de-al lor

am buzunarele burdușite

cu

pietre de moară

să nu mă ia  vântul

zâmbesc în toate direcțiile

de la nord la sud

dar mai ales pe direcția est-vest

pământul se hurducă la mine-n cap

e ziuă

și

noaptea

numai luna strălucește prin absență

exact ca și cuvântul

nu exprimă nici adevărul

nu ascunde nicio…

În ultimul timp

mormăiesc tot mai nemulțumit

silabele tăcerii

de pildă

de ce mi-a întârziat nepermis de mult

paradisul pierdut în Zona Vrancea

a autobiografiei mele lirice

de ce dragostea-i un pariu

ce se reportează numai pentru partea adversă

de ce silogismele amărăciunii

sunt pilulele demersului meu…

Vai nu sunt în stare

nici măcar să valorizez cerul

din noroaiele istoriei naționale

ce să mai vorbesc despre tezaurul focloric

din sudoarea în versuri a țăranului român de pretutindeni

dacă poftim satul românesc nu-i decât un muzeu

cu exponatele date pe invizibil

iar sentimentele materne ale ultimei fecioare de la țară

seamănă izbitor cu un tablou nesemnat Nicoae Grigorescu

cum să mai trăiești dacă și arta a luat-o…

O poezie ca un fluviu învolburat de gingașe bulboane

cu valuri înspăimântătoare de tăcere

cu firmament unde faci nudism în fiecare vers

prăjindu-te la stele negru ocazional

scoțând din minți simultan dragostea și moartea

hai că ți-am făcut-o și de data asta frumoaso

am coborât prin față și m-am înălțat prin spate

te rog pune mâna pe aripa mea de plumb

se…

Doar femeia mai rezistă

doar femeia ne arată

dacă-i veselă ori tristă

viața asta blestemată

Doar femeia ne arată

vremuri încotro se duc

doar femeia-i minunată

restul lumii-i…

la Dragobete

doar femei de zăpadă

în vis de gheață

Costel Zăgan, Cratima poeziei

Cartea mă smulge din raft

cartea mă smulge din viață

eu pentru carte mă zbat

cartea să fiu mă învață

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Viața nu mă ocolește

viața mă împinge

naiv și copilărește

rămân petele de sânge

Costel Zăgan, Poeme polițiste

Sunt român dar mă tratez

domnule ce blasfemie

România nu-i o boală

România este-un crez

România-i pur şi simplu

Dumnezeu

Doamne-i sufleţelul meu

Domnule

opreşte-te c-o iei pe arătură

mai rău

ca

Ion Luca Caragiale

Poftim

România-i o scrisoare pierdută de…

Aud ploaia recitând din Bacovia

materia geme ca un galben corb

sunt singur ești singur este singur

numai Dumnezeul toamnei e orb

Septembrie ca o șampanie se agită

toți copacii au la gât parcă felinare

violet lacrimi…

Poezia a coborât în cetate

mai sunt însă și cârcotași

inima nu se oprește ci bate

în ritmu-i metric de pași

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Azi m-aș naște din nou

azi m-aș naște cuvânt

în scris s-ajung ecou

și tăcerile stau la rând

Azi m-aș naște cuvânt

azi m-aș naște înger

toate îmi trec zburând

vise numai plângeri…

Mâna iernii nu dărâmă

vara de pe chipul tău

nici târându-se o râmă

n-o să zboare peste hău

Vara de pe chipul tău

n-o îngrămădești în șip

făcând bine din ce-i rău

crești al frumuseții…