Stai, unde pleci scânteie orbitoare,

De cari pădurea toată în spinare?

În scorburi stă ascuns un lup sărac

Ce și-a trăit tăcerile-n copac.

În luminiș ard sunete răscoapte,

(Niște actori din scenele de noapte),

Azi au privirile aproape crude,

De te rănesc, mai nimeni nu te-aude!

Iubirea ta, de-un verde împlinit,

Ar fi-mbătat și păsări de granit.

N-avea iscoade și în ea urcai

Tot drumul nostru dintre…

îi asculta cântecul şi-n ferestre
se ciobea liniștea.
de ce nu-l oprea?
de ce nu-i înfăşura inima în ceară
să-i topească mersul prin sufletul ei?
în orașul acela străin
simțea cum se-ntorc rătăcirile
dintr-un război al gândurilor,
cercuri vrajmașe se făceau hotare de foc,
avea privirea pierdută
dincolo de ele
ca o reverberaţie a luminii...

în brațele tale înmugurise

nesfârşita romanţă a drumeţului;

se agățase de stele și de ape,

avea glasul adâncurilor

şi-al fiecărei scântei cu strălucire amară;

în ierburi de mâine

catedrala culorilor se clătina

fulgerată.



au mai rămas câteva rădăcini

și sălbăticia pe care n-ai uitat să mi-o dăruiești;

ascultă!

cascadele inimii îţi strigă cu sete:

ia-mi…

cum să te odihnești într-un iluzionist?

l-ai întâlnit acum două sute de ani

și tot îți mai trimite ultima reprezentație

ai promis că nu te mai lași răpit

dar aplauzi

din oasele nopții ies șerpi fosforescenți

crezi că-s luceferi

habar n-ai că i-ai ucis din dragoste

tu sânziană de mâine



demonii îndrăgostiți au fugit din coperțile cu noi

tulbură apele soarelui

sunt somnambuli și neagă că ar fi încăput…

trece un arici prin faguri de iarnă

într-un cort cu nimicuri muzele stau la bârfă

noaptea ghemuită în sânul unui analfabet de stări

îi roade gândurile

din când în când mai aruncă un vultur

în cârca iadului…

nu e bine

ai senzația că frigul face tunel prin venele tale

că a înjunghiat primăvara pe la spate

ca un dușman cu haina pe dos

uneori vezi continente pe care ai vrea să le trăiești

cu suflet de…

știu

ai dormit somnul meu

nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns

te furau ochii închiși

în lumină



și dacă am lăsat câteva veri

să ne împrumute veșmintele

am știut că purtăm sunete înlănțuite

într-o operă inedită



de o parte și de alta a zidului

ne atingeam palmele

ale mele erau prea reci

ale tale prea îndepărtate

scânteile ardeau într-un joc de silabe

întemnițate …

(Grafică - Mihai Cătrună)

Şi dacă azi te-am înşelat

Cu mine cea de ieri,

E pentru că nu am plecat

Din tine nicăieri,



Şi dacă malul drept al meu

S-a rupt în albă zare,

E că o stea din cerul tău

A înflorit în mare,



Şi dac-am pribegit nătâng …

Vino, copilă din lume,

Cu brațele pline de flori,

Să-i dăm albastrului nume

Să-nchidem în el sărbători.



Să mergem la case uitate

În flacăra stinsă pe zori,

S-aprindem lumina-n cetate,

Să scriem cu drag pe ninsori.



Cu paşii de ieri să petrecem

O clipă de taină pierdută,

Vino copilă să trecem

De mână, prin roua cernită.



Ne-aşteaptă o uliţă-ntreagă

Şi plopii ce-n vânt…

Ai amestecat rugina cu aurul,

de aici toate intersecțiile memoriilor nescrise,

drumul spre soare e pletos,

uriașul cu maniere sălbatice are palmele verzi,

vântul duce în exil oceane fardate,

unu-doi-trei,

mereu îmi ies în plus,

teama implică răsfăț dublu,

ce să zic,

încă mai dorm în mirosul de cetină.

Oare toți lupii cu blana peticită au drum pe aici?

Siberia e în sens opus,

se zvonește că-s ierburi…

îţi închin, cititorule,

acest poem simplu

din flori de nufăr şi ploi,

l-am găsit veghind la fereastra inimii,

lângă o flacără incoloră.



n-am comori,

poate doar câteva pietre de râu

pe care m-am odihnit într-o vară

prin care treceam spre pagina

pe care ţi-am scris numele

cu majuscule.



lângă tine m-am trezit pasăre

săgetând văzduhul visului,

scrisoare în tolba călătorului

şi potecă…

necunoscuta de la miazănoapte

dansează

pe o pojghiță de lumină dincolo de țărmuri

știe că în piruete stau talazurile

ca niște lupi-de-mare curioși

să adulmece soarele

altădată ar fi adunat scoici

le-ar fi trimis cu scrisorile în pustiu

acum răsucește un gând

la galera nopților cu secvențe de dragoste

un nebun le așază pe raft

îi face cu ochiul și merge mai departe

astăzi am scuturat de…

am auzit că-n decembrie

drumul spre cosmosul trandafirilor

e gratuit

dar câte flăcări siberiene

pot învăța dansul

ca și cum o aripă orfană

ar fi destrămat

continente întoarse

din iernile spinilor?



pe luciul nopților un picior de lebădă

împarte emoții uraganelor

ierburile curajoase au împletit apusul

în miracole

o singură peșteră mi-a rămas

și tusea unui călător

în…

Veni-va oare moșu’n vis,

La tine-n ghete cu ceva,

Sau, cel puţin, oare-a promis

Că va veni şi el cândva?…

Vameșul păgânilor cânta din lira peștilor,

în fața lui se înșiraseră stejari de război,

unii sfâșiau aerul, alții aveau dălți pentru veșnicie,

singurul drumeț care nu s-a oprit a fost încătușat de lumină.

Era duminică.

Ogoarele au învățat iernile să treiere,

orice movilă decupată din istoria noastră

putea fi baricadă pe sufletul meu,

dar am urcat pasajul cel mai sărat

și m-am trezit într-un duo celebru:

eu țineam…

când s-a agățat de pieptul meu
o pasăre
ai ucis-o
i-ai smuls penele
și mi-ai scris cu ele un poem
de dragoste

mai târziu am aflat
că pasărea murise instantaneu
într-un ciob de nimic
sub pene
pulsa numele meu
spre toate ridurile înserării

undeva

celălalt tu
învelit în ninsori
desena cercuri de foc
pârjolea temnițe și învăța orbii
să mă vadă

iubirea copilărise în junglă uneori în verde-eronat

de curând se mutase la oraș

dovadă șerpii de pe străzile moarte

(de atunci port cizme tot timpul

cele nevăzute strălucesc în  iadul aurului)

privirea ta ucide în somn

mă tem că va trebui să te zidesc

într-o metaforă

se zvonește despre luceafărul spart

în copacul ateu

descurcă-te

luna e în carantină își poate revărsa năduful

cât ai bate un…

mă rugam să vină iar dimineața,

în fiecare umbră te vedeam pe tine, orfan nenăscut,

aveai în mână o creangă și dirijai oastea spre fortăreață;

parcă era duminică,

ori poate simțeam liniștea din zgura pământului.

mi-am ridicat gulerul, repetam întruna e vară, e vară, e vară,

W. era rănit, zăpada îi dăruise un chip nou,

îl priveam dintr-o schijă, un râu se răsfăța în sângele nostru,

câte flori de cireș cu mugurii iernii în…

punctele cardinale au salutul lor

importantă e secunda  în care fulgerul devine translator platonic

niciun ogor nu rodește fără toamnă

privirea de astăzi tocmai și-a dezlegat ochii

apoi a zis

aici va răsări iasomia

a încărunțit până și jocul de șah

regina uită că e o piesă și merge pe lângă căruță

mereu pierde șalul de pe umeri

acum vine siberia și-i aduce o sanie

dar nu

o vreme hainele tale îi vor înveli…

E pace-n pasteluri și-un nor se încruntă,

Fântânile-s toate fecioare la drum,

Coboară-nserarea pe zarea căruntă

Și-aduce-a descântec din brumă și scrum.

La colț de mesteceni se-ntoarce să-și strige

Iubirea de-o vară, s-o strângă la sân,

Dar haina-i șireată, rugina-i ajunge

În plete, în sânge și-un soare hapsân

Pândește-ntre cetini sculptate pe stâncă!

În straie de aur, tu tremuri și taci.

Mă-ntorc spre…