La cinema

rulează un film.

Îmi cumpăr bilet

şi m-aşez

pe-un loc de la mijloc…

E linişte-n sală,

luminile se sting,

imaginea-ncepe să curgă

şi eu privesc panoramic

pelicula de film.

E viaţa cu clipe efemere

din timpul trecut, prezent

şi ce va mai fi.

E rodul păcatului a doi oameni,

e naşterea crudă

a celui dintâi dintre fii……

Poarta speranţei s-a întredeschis...

Liniştea era asediată de gânduri

zburând în jurul îndoielilor

ce muşcau flămânde

din neîncrederea... de-o clipă.

La marginile clipei de uimire

mă doare drumul

şi îmi cere vamă.

Lumina răsărea sub frunte –

sub ochii mei

ce înăuntru plâng.

Mi-e trupul ostenit de aşteptarea

timpului tău

trecând... în timpul meu.

Cald şi frig,

muzică şi culoare,

cafea, ţigări, femei,

puţină închisoare,

fie ea armată, căsnicie,

de ce nu chiar… monastire.

Trecând prin sânge,

aripi mari de vânt,

din scrisul cu cenuşă

peste ape,

îmi dau ocol

înfăşurate-n şoapte...

lespezi de cuvânt.

Clepsidrele-s uitate

pe drumuri paralele,

sub flăcări de speranţă –

în zborul lor... spre stele.

Ca un blestem

ascuns în rugăciune,

aud nisipul clipei cum se zbate

şi urmele străine

căci doar un zid, ce nu e, -

ne desparte.

Alunecând

prin gând pe vocile

de dincolo de şoapte,

iluminat

de rugă şi păcat,

mă pierd... în timp.

La margine

de gânduri închinat –

ascund pe glezna vremii

o urmă de sărut.

Peste lume rămân,

o umbră despletită

din trupul de tăceri,

alunecând în mine

prin vama de dureri,

tăcerile prin care strig

cuvintele... în şoapte.

Un drum de-nchipuiri, abandonând

în pata de lumină din oglindă,

eu voi intra pe uşa ta ... tăcând.

Pe larma

răzvrătirilor din sânge,

ca un blestem

ascuns în rugăciune,

aud nisipul clipei

cum se zbate.

Fluviul ...

inundând un câmp de fum.

Aud nisipul clipei

cum se zbate pe larma

răzvrătirilor din sânge,

când pragul dinspre tine

îl pătrund.

Sub streşini

cu lacrimi-îngeri,

sub forfota

de gânduri care cheamă,

sub neuitarea

strânsă printre rânduri,

sub vorbele

căzute, ce le strângi

pe ochii mari ...

de multă depărtare.

De teamă

să nu fiu cenzurat,

las vorba necuvântului

să lovească-n

sentimentul unei morţi alese

în cuvinte adormite,

ale visului din noaptea

cea din urmă a timpului uitat,

neîntors într-o clepsidră.

Încerc

să-mi aduc aminte

cuvântul,

încerc să-mi aduc aminte

să-l scriu,

dar mintea mea bolnavă

uită să transmită

degetelor

mesajul trăirii din cuvânt...

Încerc.

                            Mi-am strivit cuvintele

                            unul câte unul

                            şi le-am aşezat

                            atent în cerc,

                            unul peste altul

                            într-un templu

                            să-mi închid… trecutul.

                            Era ultimul…

Mi-a dat cartea şi-acum îmi cere

albul dintre coperţi...

Îşi uitase imaginea

pitită printre rândurile

nevăzute ale gândirii.

Mi-a dat rândurile albe

şi-acum îmi cere

pata de culoare dintre ele,

zicând că-i prea mult.

Mi-a dat culoare gândirii

şi-acum îmi cere să mă posede.

Mi-a dat puţin din tot

şi-acum îmi cere…

                  Mădălinei Epure

Rămâi acolo prag al dimineţii

Acelor nopţi ce poate mai răspund…

Mi-ai sigilat oglinzile din suflet

Apropiindu-mi inima de gând

În zbatere pe-aceeaşi respirare,

Chiar dacă zborul urcă prea abrupt.

Uitaţi la două gânduri depărtare,

Mângâietoare drumuri sub pas neşovăit,

Îmi voi scurta, cu trupul,…

                       Să nu mă uiţi

                       iubita mea târzie,

                       aşteaptă-mă…

                       eu plec să mor puţin.