marinarul se întoarce la țărm

își scutură gândurile

de nisip

ar vrea să se odihnească pentru toate scufundările

îndrăznețe

aici îmi voi ridica o casă

a zis

cu ieșire la cer

și a făcut semnul crucii peste apa sărată

apoi se răsucește spre ziua de ieri

o mângâie pe creștet

și urcă spre soare

ca o gărgăriță pe trupul iubirii

Am fost, mamă, pe acasă,

Dorul avea cuib sub masă,

Cânta vântul prin odaie

Și-aducea în suflet ploaie,

Te-am căutat printre meri,

Și-am găsit pașii de ieri,

Te-am strigat în prag de-amiază

Mi-a răspuns o mierlă trează,

Noaptea purta chip zidit

Pe un drum nepietruit,

Te-am zărit mergând pe dealuri,

Dar piereai în mii de valuri,

Parcă te-aș fi întrebat,

Cum e crezul…

și toate stările tale mă fac să exist

într-o jumătate de cer

și-ntr-un verde secetos

unde se zidesc amintiri zdrențuite



și toate privirile tale mă descos

din portretul de ceară

în care ne-am topit cuvintele

într-un descântec



lasă poarta deschisă

voi trezi miezul nopții cu sânge de dor

închipuiește-ți că adorm

într-un concert nebun

că brațele tale vor lua forma

timpului…

am văzut cum se scrie zodiacul de noapte

și cerbi am văzut mușcând pădurile în zorii zilei

bietele gânduri la un cros fără sosire

și ultima ta reprezentație într-o grădină pariziană

învățai deșertul să înflorească pe buzele mele

mă afundam în ceață un străin îmi spunea că trăiești în vara mea

dar se înălțau munți mereu mai tandri

zadarnic m-am cățărat pe stânci să văd soarele

părea o pâine rece și necoaptă

mi-am făcut o…

puneai somnul pe note erai adorabil în cămașa de luni

știam că noaptea îți va fi oaspete

dar n-aș fi crezut că o duci pe brațe în turn

să-i arăți lumea cu zdreliturile mele de copil și tramvaiul pe care l-am pierdut într-o vară

și frunzele care au plimbat păduri către mare

și jungla care și-a ascuns urletul în sân

ziua de marți a trecut neobservată

miercuri ai plecat devreme la coasă

veniseră dealuri după…

lasă noaptea asta las-o să plece

nu vezi că respiră ca o căprioară pierdută în troiene

are un ochi negru și unul albastru

poate se va rătăci în somn

ori lasă-mi-o la un colț de stradă

se va întoarce negreșit  

mâine dimineață te voi trezi să bem o cafea la nisip

cu soarele pe umăr

vom învăța marea să cânte

să plângă

să râdă

să danseze

să ceară

știu în adâncuri un pian și trandafiri…

În pumnul tău scânteile se joacă,

Și-mi este ger și-mi este promoroacă,

Pe brațul meu, tăcută, o vioară

Se va sfârși de dor în astă seară.



Voi căuta o scorbură pe ape,

Din ea iubirea ta să se adape,

Și îmi voi lua corabie polară

Și țărmuri noi, și ancoră de vară...



În turnul cu pereți de zile bune

Chema-voi iute fulgere nebune,

Le-oi da chirie să trăiesc prin ele

Tot ce-am legat cu lanțurile mele.



Dac-o…

așa e în prisacă trebuie să știi din ce parte vine roiul de gânduri

astăzi șerpuind mâine mai înalt decât mărturia uitată pe scări

aceasta e marca mea lipește-o de stup

va fi la fel din orice unghi ar înțepa cerul

cerșetorul de argint are palmele ciuruite

prin ele te zăresc ancorând sănii cu noroc

știu că-ți vei păstra glasul în mine

urmăresc săgeata strecurată în oceanul de astăzi

ca o undiță uriașă

aș înota pentru ea…

- mă aștepți într-un oraș visător

orașul de pe apă

de o mie de ori tu și o picătură de soare

drumuri subterane fără astâmpăr au tălpi albastre freamăt de vară

și un templu din cărți de joc

acum am zărit cerul sub pământ

da da te recunosc

ești femeia mării

femeia pentru care am înotat veacuri pe spatele unui rechin

pe buzele tale mi-am lăsat toate cugetările pe care le-aș fi ales

motto pentru nemurire…

dulcea mea depărtare

sunt eu vinovată că s-au îndrăgostit toate țărmurile deodată

nu vezi că port boabele fericirii tale

cu un curaj demențial

fără să știu cât fără să știu până unde



gleznele mele palmele tale sângele nostru în toți macii

voi ține un discurs despre asta

acum îmi vin cuvintele mă imploră să le șoptesc

să nu uit nici iedera care ne ține captivi cât să te strig

deasupra munților

în șuierul…

mi-ai fost la fel de drag

ca ziua în care se coceau fragii în deșert

alunecasem pe un covor de săbii

unele ucideau fantastic altele înfloreau

la marginea zidurilor



se zăreau copite de amurg

dezlegaseră izvorul în sensul spicelor de dor

și urcau și urcau pe brațul tău

până dincolo de stele



oprește-te nebuno mă certai

pe umerii tăi plouă cât pentru șapte oceane

pe pod trec batalioane de…

am auzit că ți-ai făcut sentimentele ghem

și le-ai ascuns la rădăcina unui copac

peste noapte au înflorit

nu știa nimeni nu te-a zărit nimeni

nici n-ai pomenit despre asta

a doua zi s-a zvonit în oraș

despre copacul cu flori din rai

ai venit și tu să le vezi

te-au salutat

apoi au umplut văzduhul de iubire

eu nu știu n-am fost acolo

dar lumea vorbește

vorbim despre visătorul izgonit de acasă

într-o vacanță pe marte

despre foșnetul unei rochii care traversează strada pe muzică

despre cum s-a întors bunicul din război

îndrăgostit de o scrisoare

despre un bețiv adormit în cheia sol

vorbim într-o sală de teatru

într-o librărie de licurici

într-un domino al necunoscutului

până să ne dăm seama de ce vântul mătură

trotuarul cu idoli

timpul ne urcă pe un…

dacă ar fi să detronăm niște ani

 ne-am afla poate în aceeași stație

 unde am împărțit punctele cardinale

 tu m-ai invita la o cafea

 știu sigur asta

 eu aș privi ceasul

 apoi l-aș arunca sub roțile trenului

 spunându-i că nu-l pot suferi nici acum

 vom admira vrăbiile cum hrănesc înălțimile

 din când în când se va face seară

 vom îndesa întunericul sub masă

 lângă bagajul dintr-o duminică veche

 nota va veni…

S-alegem din codrii cărunți

Timp verde și-un pic de răcoare,

Să mergem, iubite, în munți,

S-ajungem aproape de soare.

Să rupem din el amintiri,

Mai limpezi decât altădată,

Să umplem un sat de iubiri

Ce nu le-am trăit niciodată.

Cetatea întreagă să știe,

De-o fi să găsim o scânteie,

C-om face, iubite, să fie

Lumini și pe calea atee.

Nu te-am zărit, dar sigur îmi șopteai

Că-ntinzi o punte între iad și rai,

Că vremurile bune trec și vin,

Că îți plăcea cămașa mea de in…

Și s-a făcut lumină-n patru zări;

Tu aprindeai un foc în depărtări

Și-am vrut să știu de ce cărbunii toți

S-au înșirat, pe drum, ca niște hoți,

Am vrut să știu… câte n-am vrut să…

– Vezi cireșul acela bătrân?

îmi spunea tata,

nu va mai fi peste câțiva ani,

iar leagănul ăsta de lemn își va uita cântecul într-un scârțâit.

Să nu lăsați iarba amară să crească lângă casa noastră,

eu mi-am sculptat niște ceruri,

acolo voi învăța mersul pe nori.

Îl știam curajos, înfruntase războiul, el nu poate să dispară,

striga tinerețea mea aproape urlând.

În locul lui,

o mare de liniște ne-a trecut…

purtam o haină mototolită

hrăneam porumbeii apoi îi luam cu mine pe străzi

îi mințeam că știu bine locurile alea că se poate sta la taifas cu pacea

la picioarele mele căzuseră dublele dintr-un film

am sărit peste ele

asta era ieri

azi am băut o cafea pe terasa unui zgârie-nori

a început să plouă mi-a umplut ceașca de vreo patru ori

cineva mi-a urat noroc nu era nimeni

un cântec s-a lovit de pământ

cred că nu avea…

ai uitat cine sunt și de ce-ți las busuioc la poartă

mă privești de parcă aș fi ieșit din ocean și l-aș fi întors pe dos

plimb o pădure de cactuși sunt mereu înfloriți ce suav te invită la cină

așază-te lângă mine mi-ai șoptit

(și am zărit un trunchi doborât de secetă)

parcă te cunosc

părul tău miroase a cântec de dragoste

cu siguranță te-am iubit cândva simt ceva dogoare în piept



atunci mi-ai zis maria



maria purta rochie senină și un…

Prin părul meu răsare luna;

Sunt albatros pe briza mării,

Chem deseori la dans furtuna

Şi cânt romanţa înserării.



Când stelele-mpletesc în tăină

Simbolul viselor înalte,

Îmi peticesc aceeaşi haină

Şi duc aceiaşi paşi în noapte.



Ascult cum teii dau în floare -

Parfum de linişte divină -

Câte cetăţi clădit-au oare?

Câte din ele sunt ruină?



Din rouă am zidit fântână

Spre setea florilor-de-colţ, …