când tu taci

la marginea cerului

vulturii doar coboară piano

 pe respirația mea oprită

 sub statuia sărutului tău

ochii mi-i urcă acolo

de unde până și dorul infinit

 pare tot mai mic

o candelă

un licurici

vin acele nopți

 când chiar eu

nu sunt decât un vultur orb

 bâjbâind nemurirea

în căutarea ochilor tăi

și întunericul fricii

 mușcă din mine…

iubito adio

ci bun plecat

ar fi de ajuns

tu în colţul tău de infern

eu în al meu

ca o întoarcere acasă

doar mâna ta dreaptă

doar mâna mea dreaptă

să străpungă durerea

întunericul

frica

umbre îmbrăţişate

amestecându-se

confundându-se în neant

nu ne spunem adio iubito

nu ne mai spunem nimic

să cădem în noi doar

să cădem albastru în sus

până…

 şi albastrul meu

un milion de culori

în travaliu

fluieră lumina

din ochii noştri strânşi

împietriţi de un sărut

fără buze

fără respiraţie

fără viitor

prin pântecul cerului

cineva ne pictează iubirea

cu nemurire

tăcerea aşteptării

muşcă din noi ucigător

monocolor

mereu sunt uimit

 cum poţi tu

urca scările cerului

de-a-ndăratelea

 mai repede

decât toţi colocatarii  aceastui  infern roz

sunt de-a dreptul buimac de uimeala

cu care urci înapoi privind înainte

şi mă tem că m-ai putea face

chiar fără să ştiu

mai fericit decât aş putea suporta

aş fi chiar mântuit

din lipsă de duh

dacă nu m-aş urî atât de mult

pentru…

aș crede că nu mai ai

nimic din mine

acolo

dincolo de lume

așa cum stai tu

puțin aplecată

puțin disperată

singură

și puțin vie

deasupra flăcării negre

ce-ți arde umbra respirației

și pe tine mocnit

lipită de un surâs gol

dar

izbindu-ți inima

de pereții  iubirii 

din visurile  tale

dumnezeu poate plăsmui

o altă planetă

de…

aşa cum îmi scrii

fotografiază

pentru mine

 tălpile infinitului

şi aripile-ţi crescute indecent

când înălţată vei fi

acolo unde

doar visele nenăscuţilor pot ajunge

iar liniştea neîntâmplării asurzeşte

îngereşte-mă puţin

preafericito

trimite-mi un mms

cu sărutul lui dumnezeu

şi o hartă cu rugăciuni

să pot ajunge din nou

lângă tine

dacă vei adormi

 întâmplător canonizato

în visele altcuiva

cu dorul mai rotund

și mai înalt

decât al meu 

iar  pleoapele îți vor rămâne

lipite de aripile somnului necunoscut

dacă nu vei mai putea face deosebirea

dintre irealitatea ta și a lui

dintre trecuturile derulate prea repede

 ar trebui să ignori alarmele fricii

telefonului

inimii

și să rămâi visul viselor lui…

credeam într-un timp

că dacă voi afla x-ul

necunoscuta supremă

din complicata ecuaţie

a vieţii mele

(mereu reexaminată)

voi putea rezolva

cu uşurinţă

toate problemele existenţiale

voi putea demonstra 

chiar şi teoria haosului

orice

spre surprinderea mea

nu s-a întamplat așa

deşi x-ul meu nu mai este

demult o necunoscută

niciodată rezultatul 

nu corespunde 

cu cel de la spatele culegerii

de sentimente 

iar…

când nu eşti aici

aici nu există

mă prefac că trăiesc

doar aşa

să-mi alin respiraţia

te inspir adânc

te expir superficial

și îmi ţin ochii legaţi

în vârful catargului

să te caute porumbel

să  te caute măslin

când nu eşti aici

sunt naufragiat anonim

într-un tablou suprarealist

încă neterminat

iubito

deunăzi mi-am căutat zâmbetul

prin toate buzunarele

şi sertarele minţii

am răscolit fiecare circumvoluţiune

după o veşnicie şi un pic

mi-am amintit

că l-am pierdut în ultima viaţă

chiar între sânii tăi

am nevoie de el

să pot supravieţui

prin acest exil

la care m-ai condamnat irevocabil

dacă dai de el

te aştept diseară

în acelaşi loc din…

 până și limbile plictisite

 ale șoferilor matinali rămân suspendate

 între plafon și frâna de mână

 la roșu

 când tu

 nepăsătoare (din nou)

 banii nu ți-au ajuns nici săptămâna aceasta

să-ți cumperi o fustă întreagă

țopăi pe zebră

 ca pe un ștremeleag vertical

de ce m-aș mira

 dacă tocurile îți pipăie lasciv trânjii

iar silicoanele second

ți-au fost reșapate…

stă chiar între braţele tale

(coloane de infinit)

şi îţi flutură zeflemea mintea

cu amintiri ancestrale

dinainte de Hristos

eşti într-un montagne russe nebun

accelerată 3G

între tine şi mine

uneori cu capul în jos

alteori cu inima în sus

şi nicio lege fizică

nu te poate opri

să-mi despachetezi în vreun fel

gaura neagră în care autoexilat

te aştept

la capăt de…

câte zile în minut?

câte stele într-o noapte!

câte vise pe-un sărut?

câte porţi la o cetate!

câte lacrimi într-o mare?

câte aripi pe sub cer!

câte vieţi amăgitoare?

câte chinuri din blestem!

câte întrebări deşarte?

câtă dragoste pierdută!

câte oaze spulberate?

câtă moarte începută!

câte zile fără tine?

câte doruri într-o zi!

cât te mai gândeşti la mine?

cât te voi putea…

mai dă-mi te rog

un singur cocktail cu visuri

un pai

un cub de sărut criogenat

şi poate

câteva picături de teachers

aprinde candela cu halogen

apoi priveşte eternitatea

pe sub fustă

vezi iubito

moartea nu se epilează

şi nici tanga nu poartă

pe cine eşti tu geloasă

o plutire albastră-n albastru

cer  în cer

linişte

alunec uşor

încet

 mă dezbrac

de ieri

de azi

de dorinţe

înăuntrul meu

doar talpa lui dumnezeu

pe cenuşa sufletului

alunec

azi

când m-am topit

pe neaşteptate

în lava durerii

când am ars cenuşă

în propriul crematoriu

aşa aplecată cum stai tu

infinită deasupra vieţii

şi a creuzetului cu sufletul meu

clocotind încă

reinventează-mă din ceva

dintr-un gând alb

sau din visul cu coperte aurite

deschis aleatoriu mereu

la pagina mea

doar tu ştii

formula iubirii din ADN-ul…

că a început să ningă în dormitor

ai plecat la mall

după soare vărsat

ar putea fi magnific

ca un Dali

dacă nu ar fi trist

precum ţipătul lui Munch

să ningă sub pat

viscolit pe tavan

parcă sunt de la deszăpezire

în lipsa ta

arunc sare pe geam

cum iubeşti tu

m-ai întrebat din sandale

ignorând voit

iarna din inima

clocotită în…

părul tău

 amestecându-se cu nisipul fierbinte

cocktail într-un pahar de univers

apoi marea

 umplându-te toată

inundând nemilos castelele fragile

de pe sânii răstigniţi de dorinţă

tu

gata de flambare

deasupra inimii mele aprinse

ca o cometă dezintegrată

de resemnarea propriei fatalităţi

necuprinderea înfrântă

de sărutul vulcanic

arderea kerosenică

cenuşa sufletelor…

de minte

eterno

aşa cum de carte

îţi laşi semne de ochi

şi cum în mine

îţi laşi peste tot

semne de suflet

când clipa

îţi pare infinită

ca o bucată mare

de univers

iar sărutul nirvanic

gaură de vierme

spre veşnicii spiralate

lasă-ţi un semn

de adevăr aprins

la pagina fericirii

ca un far

prin noaptea

furtunilor…

să scriu

despre fericire

dar prietenii

vecinii

şoferii de troleu

aurolacii autodidacţi

cu care mi-am împărţit

generos suferinţa genetică

m-au rugat

au insistat să fac asta

n-am vrut azi

să scriu despre fericire

dar pentru ei

poate puţin şi pentru mine

am încercat

în continuu ore în şir

cu pixul

cu sângele

cu trupul

cu…