Ți-am pus felinare pe ramuri uscate

Și pasăre-am fost într-un timp otrăvit, 

Ți-am șters ochii verzi de stele ghimpate,

Copacul meu drag, de când ai orbit?



Mi-ai fost fereastră cu noaptea pe umeri,

Prin tine-am zărit primăveri ce s-au dus

Către zarea-n care-ai uitat să mai numeri

Câți vânători au pornit spre apus.

Pe-un…

parcă n-aș vrea să știu

unde e seiful acela cu aripi care de care mai catifelate

le-am purtat pe rând

și eu 

și tu 

credeam că suntem printre norocoșii 

care au descoperit cum se transformă rugina în aur

bijutieri ne-am făcut mai târziu

mituiam vameșii miopi până ce unul dintre ei ne-a avertizat 

că evaziunea de suflet se pedepsește cu…

Să te întreb ce mai faci, omule cu mască?!

Lasă, nu-mi răspunde!

E suficient să te privesc și sigur te va trăda ceva:

poate privirea aceea intensă care fixează lumina,

ori masa la care te așezi când comanzi  esență de stări,

poate buchetul de trandafiri uitat între ziduri...

Într-o zi te-am vazut cum ai furat blândețea unei clipe

și ai ascuns-o în sân.

Nu te-ai gândit că te va recunoaște la parada culegătorilor de…

Să nu mă strigi, noi astăzi n-avem nume, 

Suntem doi fluturi orbi din altă lume,

Ce ne-am zărit, cândva, în vreme bună,

Dar dinspre mare ne pândea furtună.



Am dat arginți unei țigănci frumoase

Și ne-a promis degrabă că ne coase

La margine de apă, într-o seară,

Lumina lunii-n straie de fecioară.



Dar m-a mințit și nu e de mirare

Că am trimis-o-n târg, în miaza…

Dormeau acolo, sub niște movilițe de mâl,

cu gândul în bătaia puștii, ghemuiți într-o pagină de istorie

și-n cântec de greieri,

din când în când își aprindeau luminările,

apoi le aruncau pe cer, habar n-aveau că stelele moarte sunt roșii,

iar în fiecare seară

un soldat vine să le numere!

Necunoscutul acela își cărase în raniță iubita, și mama, și frații,

apoi s-a dus să stea lângă un copac bătrân,

cu capul pe…

Am auzit pe cineva bătând din palme

și am ieșit afară să văd ce e.

Era Iuda cu o talpă de pământ

și o cingătoare de fier,

alunga dușmanii mei nevăzuți.

te știu la fereastra mea

ești acolo 

un sfert din tine aleargă pe clapele unui pian

restul e tăcere

noaptea te acoperă cu marama lunii

mă privești cum cos la gherghef dragostea 

apoi o așez într-un leagăn

de multe ori am tors gânduri 

mă joc cu singurătatea

eu îi fac zestre 

ea îmi spune că mă trimite în lume s-o vând…

ce drept aveam eu să culeg fragii aceia din fotografie

aroma lor îmi aducea aminte de cămașa ta

zdențuită de parfumul iubirii

în mâinile mele nu s-ar fi copt niciodată

zadarnic am pregătit culori pârguite

se făcea prea repede amiază iar soarele își răsucea gâtul

într-un veșnic bun rămas



am auzit că se vând coșuri împletite cu drag

târgul e plin de ele dar nu toate…

când sunetele viorii se scurgeau

sub ape

sub nuferi

sub verde 

apoi antrenau stelele într-un vals 

până ce îngerii ieșeau

curioși

deasupra norilor?

erai pe o insulă de sare supraviețuiseși șase zile

a șaptea ai prins o mulțime de pești

dar le-ai dat drumul în apă

și ai pus totul în cârca refluxului

zadarnic întindeai brațele palmele tale spintecau foamea

buzele tale sărutau aerul

te mințeai că ai masa plină

și te rugai să adormi într-o barcă de salvare

să nu crezi că nu te-am văzut

peștii aceia m-au hrănit ani întregi

singurii solzi pe care i-am…

zidul se umpluse de iederă
așa încât nu se mai cunoșteau
urmele acelea de palme 
sângerânde
nici ziua în care făcuse pact cu cerul
să-l sprijine

apoi răsucește odată busola aia

să curgă mierea spre miazănoapte peste mâlul

care mi-a inundat tabloul meu degrade

să roiască albinele deasupra pelinului

într-un zumzet 

cum n-a mai fost



abia atunci voi pleca

să caut oceanul care a dormit în pumnul

unui uriaș

să-l întreb la cât timp se revarsă

peste portul în care mi-am ridicat

o casă de cerneală



mă…

ultima oară te-am mințit într-o joi

ți-am spus că-s bastardul

pe care dragostea nu l-a recunoscut în nicio fotografie

seară de seară arunc cu stele în copaci

să alung privighetorile

doar una mi-a scăpat

își făcuse cuib lângă soare

ți-am povestit despre ea într-un iunie

pe la prânz

multă vreme am zăcut după un lan de culori

dar eu nu ucid păsări cântătoare

le aduc pe portativul meu

și…

astăzi mă voi opri sub salcâmi

voi înnopta acolo odată cu iarba din cântec de greieri…

sunt observatorul din turnul care se clatină

observatorul invizibil

poate doar foșnetul rochiei mele cu maci mă dă de gol

dar umplu cu ei o planetă goală

o peșteră care te-a hrănit și te-a lăsat să dormi pe rădăcini aromate

despre care nimeni n-a auzit

și cana de lut cu amprenta necunoscutului

dintr-un jurnal

din când în când o ghicitoare își caută răspunsul în pieptul meu

văd o grămadă de litere în șir indian

și…

Dacă ar fi să deschid un album cu florile altui timp

te-aș alege pe tine,

dacă ar fi să scutur salcâmii din sufletul unui orb

ți-aș dărui un stup cu nectarul de ieri,

dacă mă vei întreba de ce cutreier pădurile unui verde-argintiu

îți voi desena o lebădă și lacul în care și-a păstrat

primul ei val.

Și vei auzi, de nicăieri, un murmur. Cineva l-a pus la dospit

într-un lan de lumină.

Vara aceea era ca o mireasă de…

De ce taci, Ana,

ești ca o mierlă într-un copac de sticlă,

în jurul tău cineva învârte ruleta cu idealuri,

soarele mângâie fruntea altei femei,

o trupă de culori pătrunde în laboratorul pe care l-ai șters

din greșeală

odată cu praful de pe rădăcinile unui vis secular.

Anaaaaaa,

ai promis că nu vei lăsa furtuna să măture scoicile,

o perlă va rămâne mereu fără soț,

așterne cărțile de joc la picioarele unui…

nu te îngrijora dragul meu

drumul pe care merg trece printr-o pădure de crini…

Undeva un poet privește în gol. Un roi de albine îi trece prin suflet.

Îl lasă acolo, știe ca va avea miere

pentru litere dulci. Privește în gol și scrie.

Scrie cu patimă,

scrie despre clipe dragi și străine, inventate, otrăvite și iubite,

scrie de parcă elefanții ar fi făcut prăpăd pe sufletul lui

în cautarea apei,

scrie pe frunze de pelin, pe scoarță de mesteacăn,

pe cortina unei săli de teatru,  

pe străzi pavate cu vâsc, pe…

Cu siguranță că și bătrânul cu ochi verzi a iubit cândva.

Trage amintirile în piept odată cu fumul de țigară,

apoi le aruncă în vârtejul timpului.

Nu știu de unde coboară, nici dacă cerul de la fereastra lui

e încruntat, 

dar îl zăresc în fața blocului meu, pe o bancă, mereu în același loc.

Privirile sale zgârie pământul cu atâta finețe

că amețesc…