câteva luni, cineva acolo, atunci

ochii tăi de felină pătată, grupul de sprijin...

n-am cerut nimănui să-mi poarte de grijă

doar inimii ce-i acum revoltată

un glonţ agăţat de o pajişte ascunsă în munți

în ajun de Crăciun, între globuri de stânci

şi beteală de ceaţă

îmi amintesc ermetica roată

ciocnirea dintre atlanţii cu suflet de cal, speriaţi

casa cu ziduri muşcate de câini

unde podeaua scârțâie crud

sub aripi de…

te obişnuieşti cu orice, după o vreme

nu eşti singura care ţine în loc o poveste încadrată temporal

şi două monede ale aceleiaşi feţe

ce le facem să semene

cu genul acesta de apăsări revoltate

să alergi pe un câmp dând un sens zborului fluturilor

să râzi, aşezat în cuvânt, ancestral

stabilind valoarea unui puls la o licitaţie deschisă

să frângi verbele şi să le ascunzi la vedere

în perisabilitatea generaţei pasagere

nu-i…

te caut suflete ascuns pe o plajă străină 

cu buna ştiinţă a mersului prăbuşit în bătrânii cireşi 

varietăţi ce levitează discret pe o iarnă concretă 

îţi scriu cu o ploaie de măşti meteorice 

în spiritul sacru al frunzelor moarte 

prăbuşite în inima oraşului acoperit de al şaptelea cer 

al ceainicului ce se vrea dintr-odată oracol

spune-mi traseul spre o nouă ordine a lumii 

spune-mi ce se ascunde-napoia ochilor, planetelor

păsărilor,…

"ODĂ POMPIERILOR ROMÂNI"

vorbesc cu voi cortegii

afară e o vreme de plumb

oraşul împrăștie clipele la intersecțiile

dintre străzile joase şi inele de fum

singurul martor, un greiere ud

alungând inutil din istorie

dovezile vii, eroice fapte

ale dimineții de mai

de acum, probabil…

uitate

vorbesc cu tine, amintire de lut

poți să ştergi culoarea din ochii mei lăcrimați

inimile vor sălta întotdeauna…

de atunci… 

încă mai stau îngropate în stive de praf

săbii cu vârf de brocard

închinate nobilei doamne

adorarea clipei e o blondă cu buza de jos

camuflată discret

o poveste ce râde când n-ai încotro

când te rezemi cu genunchiul de oameni

victoria mea…

o stranie cutie cu umbre

pusă zălog în cadența paşilor

care trec de atunci pe…

motto: "de fapt ce sunt poemele noastre altceva decât dialoguri inefabile cu toate imperiile celeste ori terestre" - Nache Mamier Angela

ieşirea din vortex

crede-mă

nu poți sta sprijinit de pervazul ferestrei

agățat de un zâmbet

şi nici de străzile pustii de provincie

orice firimitură din soarele răstignit pe o frunză

e o binefacere a unui timp răscolit

de tăcerea muşchilor de…

spune un orb: "încă văd lucruri, cuvinte rătăcite în păduri de făclii

țipătul moderat al tăcerii frunzelor de nufăr înainte de moarte

liniştea relațională a turnurilor de fildeş

scăldate de un țărm interzis

şi de proxima lor... realitate

oamenii nu mai știu să se bucure de cerul promis

de frumos, de ludic, de spiritul culorilor vii

stranii şi…

Motto: „ce e cu tine aici, nu eşti pasăre

nu eşti vis, nimic nu eşti”

- Mihaela Roxana Boboc

ce-ar fi să mă regăseşti dinainte de a mă naşte 

câteva sute de cărți cu regulile unei vorbiri ondulate

o posibilitate axiomatică a unei timidități înnăscute

irisul nou, chiar dacă se mistuie blând 

ca un mecanism contemplând 

o…

abia au adormit insomniile

balansate de molatice unduiri ale sufletului meu hoinar

atât de tandru risipit în ceaţă

apatică veghe

acoperită de pâcla roiurilor de fluturi de mătase

doar aici

nopţile se despică deasupra oceanului

la fel de nemărginit

ca fiecare val rătăcit în refrenul ghirlandelor trandafirii

ale sirenelor învelite în ploaie

ca o dulce chemare

doar aici

lumina din far se ascunde…

nu întotdeauna amintirea unei femei

se leagă negreșit de triumfurile sale vinovate

nu între iluzii e lumina apusului

efectul unei răni obișnuite cu umbra negustorilor barbari

numărându-şi pe scuturi idilele, înclinațiile contagioase

câtă saturație pe fiecare frunză

smulsă obscur din fundalul pestriț al cuvintelor

dătătoare de belșug şi clipe funeste

câte răsturnări de situație

știu, ar fi trebuit să te…

e noapte târziu peste Bucureşti

străzile sunt ca sufletul meu flămând

şiroind dorinţele adolescenţilor salcâmi

în jurul întâmplărilor neîntâmplate

uneori suprapuse cu umbrele cerului atingându-le

răsfirându-le şi apoi întregindu-le

o clipă destrămată pe la margini de drum

întinsă până departe

peste oraş ardeau stele desculţ, sclipeau diafan

cu cizmele negre pe umeri lustruite de prea multă…

caut trupul copacilor încercuiţi de umerii goi

tăcerea aceasta irumpă, primăvara când surâsul tău

înflorea pe crengi de cireşi

adulmecat şi mângâiat de ursitoarele toate

caut, chiar dacă te ascunzi, un timp zămislit de o iederă albă

aerul tot, inima ţâşnită din buza de jos a creaţiei

mai cărnoasă, mai plină, capricioasă

ca un clinchet de harfă, mărturie solară

e prima oară când rămân atârnând

ca o frunză de arţar cu…

motto: „nu mai ştiu nici ce sunt

nici ce fac”

– Mozart

fiecare din noi avem un surâs

o umbră acidă aruncată pe umăr

cicatrici fără sens

o voinţă cu ţesuturi tăiate până la os

şi apoi inspectate cu ochiul rotund

al corbilor pe o iarnă târzie

poate nu ai observat

nu te mai întreb nimic

ard de nerăbdarea zilei de mâine 

cu mişcările a trei luntraşi

buştenii aşezaţi…

motto: „şi dacă e aşa

să fie vina mea?”

– Machiavelli

trec zilele prin noi

umbre de păsări

vreo sută de suliţi

într-un pachet de ţigări

o brăzdare a unor sentimente

atinse cu îndărătnica mea emisferă

şi nopţile trec

verzi cu sclipirile albastre

rotocoale de fum

deasupra cursului constelaţiei Orion

scrumiere pătate cu ruj

măreţii castani

hârtoape de…

spune-mi 

ce poate atinge o sferă

pe vreme senină?

un nimb, o cometă

început şi sfârşit

un petic de piele

pe dâmbul de lavă

o inimă ascunsă

în verbul tânjit 

spune-mi

ce-i dulce, profan

înlăuntrul planetei?

vorbele tale

un muşchi

acoperit cu pietriş

şoapte de sticlă

învelite cu sârmă

nimeni…

luminile se sting candelabre

sub tălpile noastre fragile

semne ale frunzelor

prematur îngheţate

ce vrei?

prefer copacii

ca în prima zi de război a lumii

cu lăncile scurte ale aerului

vopsit în albastru de îngeri

totul e alb-străveziu

dureros se revarsă…

motto: „am gusturi simple

mă mulțumesc

cu ce-i mai bun”

– Oscar Wilde

e atât de aproape cerul

cu porii deschiși

sfâșiind jucăuș

fuioare de fum

şi zdrențe de sfere de ceaţă

devine insensibil timpul

ochiul, dimineața asta…

cine ştie

câte păsări au trecut

lovind zidul

scufundate

în umbra unei idei strămutate

din ambele părţi

se vor naşte lumi diferite

bărbaţii zeloşi

şi merele dulci

nubile

zemoase

gustoase...

brusc o pasăre este lovită

şi strigă într-o limbă uitată

cuvinte ciudate

peste pajişte

s-au aşezat umbrele

sărutându-se incomod

fără…

te vreau aici lângă mine

să-mi citești gândurile

cărțile

oceanul de vise

să-mi dai o bucată de aer în respir

noaptea toată

devine prea cald

iar eu sunt legat

de același cordon ombilical

călcând pe tăcute

fiecare stol de rândunele

fiecare ochi de păstrăv-curcubeu

fiecare pană de cuget

mai știi?

mai am dreptul

la o ultimă insomnie

chiar…

mai stai o secundă

vară fierbinte

un salt

o curgere a liniei vieții

o întâlnire cu un pelerin cunoscut

o umbră

o frunză

o şoaptă peste cai abătuți

cu potcoave de plută

e atât de departe căldura

oraşul

nopțile albe

zâmbetul tău

da

zâmbetul când îmi şopteai

în ritm de bachata

să desenăm rune

peste noile ploi

blazate

întâmplate

ca nişte colți de…