zăpezile din noi 

cald ne așează-n inimi 

tăcerile dintâi 

din care se revarsă 

povestea fără patimi 

îmi amintesc de tine 

chiar înainte de a te naște 

erai în mine 

și amândoi în soarta unei astre 

deodată tu ai apărut din cer 

albastre falduri îți cădeau pe glezne 

eu tot în gândul stelei dar stingher 

veneam în urma ta din pulbere eterne 

în iarna plină de povești cu…

lasă paharul 

și apucă luna de ceafă 

dă cu ea 

de toate nostalgiile nerostite 

de toate rosturile cântate de poeți 

înfășoară cerul

ca pe un papirus 

scris cu stele

și pune-l în sticla aducerii aminte

și îi dă drumul 

pe marea vieții 

și nu uita 

să mă citești 

ca pe o taină 

chiar dacă sunt 

cel mai banal om

de pe pământ 

Uneori îți vine

să arunci totul de pereți 

să strivești orice urmă de zid

să te îmbraci în zale reci 

și să pornești la lupta cu tine

tu luptător și înger 

singur în dimineți 

dezleagă Doamne caii 

și lasă-i liberi să zburde 

și crește-le aripi 

să zboare spre sori 

dă-le drumul din hățuri 

nu-ți fie frică 

frumoși plini de stele 

se vor întoarce la tine 

în zori 

alerge-se fără măsură 

în hora cea mare 

vor fi ca luceferii 

nemuritori 

dezleagă Doamne caii 

și lasă-i să zburde pe câmpuri 

să zboare spre sori 

se vor…

visul își arde caloriile 

în tăcere 

e suplu și ușor 

ca o adiere 

aripile bat lin

în  ferestre închipuite 

doar inima aude 

foșnetul 

pașilor de înger 

Dau haina de pe mine jos

și îmi desfac pieptul

să zboare inima 

mă prind cu amândouă mâinile 

de coaste și le trag în lături 

grea sfâșiere 

fac loc luminii fac loc inimii 

nici să intre nu vrea nici să zboare 

inimă pieptul meu e prea mic

iar dorul tău e prea mare

cum să te mângâi cum să te împac 

ia de ici puțină lumină 

din cântec așternut îți fac 

te legăn te strâng…

luna se sfâșia pe dinăuntru 

eu mă prindeam cu mâinile de piept 

stai la locul tău 

i-am zis inimii 

stai acolo unde-ți este scris 

în pieptul ăsta al meu 

ce te încape 

doar cu greu 

dar ea nu voia 

se simțea bine 

doar lângă inima ta 

ce să-ți fac inimă 

ce să îți fac 

cum aș putea…

vârtej auriu 

deasupra mării 

ca o stâncă tare 

stă mintea 

cât de rece e aerul 

atunci când ești departe 

hotarul nopții 

linia ce nu există 

decât prin absența luminii 

așa îmi sunt clipele fără tine 

se topește suflarea și curge 

ca o lavă fierbinte 

la o singură atingere 

ne mistuim 

asemenea lemnelor verzi 

încet 

cu gemete prelungi 

vântul se…

plutiți pe o mare de sentimente indecise 

bieți eroi de carton presat la rece 

mereu cerșind cu mâinile întinse 

uitând în ceața voastră 

să numărați măcar până la zece 

cleioase inimi ce nu știu iubirea 

în piepturile voastre prind gust de mătrăgună 

în bucurii și în plăceri mărunte vă este fericirea 

cu bârfa și trădarea voi faceți casă bună 

și cerul pentru voi e doar un licăr mort 

și numai pe pământ…

bătea ora absurdă în turnul din mijlocul pieții 

în prăpăstii adânci lumea își prăbușea pereții 

cu un zgomot de pușcă stricată pocnea o petardă 

pomii începuseră să umble goi doi câte doi pe stradă 

din caldarâm se desprindeau pietrele una câte una 

pe cer despletită ca o fecioară beată rătăcea luna 

din găuri adânci și din povești ieșeau balauri cu capete șapte 

nu știai ce vreme era părea jumătate zi jumătate…

pun mâna la gură 

beau din căuș 

lumina ascunsă în şoapte 

păduri colindate 

îmi știu neliniștea dorul și setea 

strigătul păsării de aur 

umple de stele văzduhul 

poezia se naște 

mereu afrodită 

din valuri scăldate în lună 

e mică lumea 

pentru cel ce iubește 

pământul și cerul

le ține într-o mână 

cu cealaltă îmbrățișează

brâul iubitei 

îți dau să bei din căuș apa…

spre apus duc toate clipele zilei 

tihna se sfâșie 

la fiecare cursă a roții 

albastru

tot mai albastru 

gândul 

prins de oiștea carului mare 

se învârte 

în jurul unor idei abstracte 

iar inima arde

tot mai tare și tot mai profund 

jugul iubirii îmi pare 

o aripă de înger 

ce mă atinge în vis