un prund aproape descompus îmi amestecă pasul
cu uitarea
prin ochii mei se perindă pești
iar sub gheața subțire a Dunării
îmi odihnesc poveștile
nu le mai descos
nici pe tine nu te mai desfac
te prefer întreg
cum cartea în care mi-ai lăsat scrise poeme
să-mi amintească de fluturi pe roți
și balerine unse cu mir
într-un dans pe care doar eu pot să-l înțeleg

iarna de bumbac nu ne mai grațiază

dincolo de zăbrele gardienii joacă table

un zar se rostogolește pe stradă

norocul nostru călcat în picioare

dacă din brad vor lipsi cântece

e semn c-am pierdut

că nu te mai pot ajunge din urmă

nici măcar umbra nu ți se mai conturează

în lumina lumânărilor parcă strivită de absențe

doar un glob mai păstrează ape

și un pic de lucire din ochii ce descifrează acum

ultimul…

o fărâmă din ceața azvârlită peste fluviu

e decembrie lăptos, prietene

distanțele ne sugrumă

e sufocant să ni se ia și bruma aceea de aer

pe care ne-o permiteam în tăcere

e poate prea greu să închidem totul într-o poezie

ceea ce e ritm e în pasul nostru prin lume

ceea ce e potrivire e fir descusut dintr-o iarnă

ce-și macină albul prin fața ochilor fără odihnă

îți spuneam că sunt un punct în mișcare

nici eu nu știu pe unde merg

și la…

E drum de vânt cuprins în calendare

Și-i ferecată ziua când se ceartă

Asprite gânduri prinse de uitare

La vama neînscrisă pe o hartă.

Ne râde-n trupuri mersul printre semne,

Suntem  subțiri prin lumea ca o sfoară

Bieți saltimbanci care cioplesc în lemne

Și ani, și luni, și zile ce-au să moară.

Când ducem viscolul, ne paște-o iarnă,

De-s primăveri, ne râde-n soare fața,

Ne ruginește-n ochi și câte-o…

Se scurge prin timpane-un sunet dulce.

E muzica din noi sau o vioară

Ce prinde vraja timpului și-o duce

Prin lumea asta hâdă și amară?

Nu-l întrebăm de unde se coboară,

Sfieli din lut îi punem prin otavă -

S-amestece în pasu-i de fecioară

Respir de noapte-n stropul de otravă.

Smerite gânduri îi lăsăm tăcerii

Care se-așterne tandră și cuminte,

Învăluind frânturile durerii

În mierea rătăcită de…

În ochiul meu se mistuie zăpadă

O iarnă ca-n poveste mă cuprinde,

Sub iriși stă ascuns tăiș de spadă

Și-n alb - tărâm de gheață se întinde.

De vreau să strig, mi-e teamă de furtună,

De vreau să plec, îmi obosește pasul,

Din frigul serii mă prefac arvună

Pentru un vânt ce-mi  întețește glasul.

Am vrut să pier  sub cer de fierăstraie

Tocată-ntr-un decembre plin de stele,

M-aș fi pierdut…

gardul despre care-mi vorbești nu există

am pus cândva pietre

le-a mutat vântul pe margine de lume

de atunci sunt un om care se completează mereu

cu alte pietre aduse din pustiu

mă clădesc în fiecare zi

și nu pentru închidere lupt

ci pentru înălțarea mea trainică

știu că dincolo de poartă

zidirea se face doar înlăuntrul meu

și orice bătaie de inimă este încă un răspuns

la întrebările…