Cuvintele mă ard! Nu, nu e seară

Să nu-mi doresc ca să te strig din nou.

O aură străină mă-nconjoară.

Vezi? Nici în vis eu nu-ţi mai sunt ecou!

Cum să-mi mai numeri stelele aprinse

Pe-albastrul cerului introvertit?

Ascund prăpăstii-n braţele deschise

Şi mă-mbăiez din nou cu asfinţit.

Şi-n toate-i toamnă!Plouă în surdină

Pe prispe albe scrise cu grafit.

Deşi mi-e  lumea roasă de rugină,

Nu pot să nu…

cu încă o tăcere de aur

şi asta după ce convenisem

să dezlegăm amândoi

din  banchizele arctice

gheţarii sintagmelor

aşteptai contopirea ninsorilor

trebuia să ştii însă

că pe-un continent mult prea alb

metamorfozele la minut

pun în dificultate şi sperie

lumea inocentă (de trei ori încercată)

a basmelor

dacă mă gândesc mai bine

nici bumpy-jumping n-am făcut niciodată

dar simt că dac-o să-mi leg

corzile nesăbuinţei de tine

pot să m-arunc şi de pe nori

e timpul pentru prima nebunie

(pân-acum n-am făcut

decât mici drift-uri

pe şoselele gândului)

îmi va trebui muuuuult curaj

pentru urcatul clandestin într-un tren

sau pentru prima sesiune rapidă de rafting

printre cele mai spectaculoase…

iar eu îţi chem corăbiile rostirii

în gând

şoptit

ca nimeni altcineva să nu-mi intuiască

marea nerăbdării

clocotind din nou

a învolburare târzie şi a maree de iluzii-nflorite                     

sub trena-nfiorărilor

şi pentru că-mi plouă cu zâmbet

ştiu c-ai să-mi pui la loc curcubeiele

pe orizontul de vise

de-aceea îţi promit

o să găsesc în noi

în curând

alt…

Iar  te-ai mutat în gândurile mele

Cu ivoriul zâmbetelor tale.

Îmi ţii isonul noaptea printre stele,

În plină zi mi-arunci pe vis petale

De timp, mirat de înflorirea noastră

A doua oară-n oaza întâmplării.                        

Plină de zmeie, calmă şi albastră

E zarea dintre braţele ardorii.                                                          

Şi  te-ai mutat în rândurile mele,

De bun venit îţi  scriu pe…

în doi geometria pe tăcute

dar jocul acesta

cu o simplă frânghie de lumină

ţi s-a părut a fi destul de anost

învechit şi  banal

şi pentru că adori să complici lucrurile

ai făcut tot posibilul

ca lumea să mi se cutremure

în preajma zidurilor de neîncredere

la intervale egale

introducând noi reguli şi noi personaje

ai animat jocul

dar ai şi reuşit să abaţi peste lumea…

nu-mi căuta privirea

şi nu întoarce capul

după cerul meu dezrădăcinat

atâta timp cât nici nu te-ai întrebat

câte braţe i-au trebuit demiurgului

să îmi arunce stelele

înspre lumina curajului

ca să te  strig

pe numele iubirii

înalt şi profund

poate e mai frumoasă

poate cântă mai bine

a virginitate pierdută devreme

şi a duioşie eternă

prin lanuri de gând

ai învăţat-o să…

Azi dor ferestrele deschise

Spre raiul tău etern, tăcut

Căci zările de vers aprinse

Se mută-n linişti de-mprumut

Şi dor zăpezile de tine

Când ning albastru-n lan de gând

Alunec printre stări aldine

Să-ţi scriu cu vis un ultim rând

Mă  dor copacii de lumină

Cu rădăcini în lumea ta

Îmi scutură-n văzduh rutină

Şi ploi de zbucium, vreme rea

Şi dor cortinele de umbră

Căzând în…

nu mi-am mai permis

să arunc peste balustrada viselor

simbolurile pe care le aştepţi

pe undele  ideilor ( lizibile )  

m-am lăsat purtată de curentul firescului

dar niciodată

dincolo de geamandura posibilului

din şi întru cuvânt

poate tocmai de aceea

strângi pumnii rutinei

şi fără să înnozi drumul cu o altă culoare

închizi cercul poveştii

e vina mea că ploile întâmplării

duc…