nu-ți știusem numele niciodată

te strigam cu majuscule

pentru fiecare dimineață însorită

și pentru fiecare suflet

rostogolit în lăcașul lui

și mângâieri prea tinere pluteau în ochii tăi

cu partituri sublime

și adierea aducerii aminte

bătătorea pământul

cu degete ce umplu goluri

și stăruie-n lumină

și într-o după-amiază tivită-n verde

purtat de împlinire

solemn

te-ai prezentat

sunt ploaia ta de…

în colțul dimineții

își soarbe ceaiul aromat

de gustul disprețului

și de gândul iubirii posadnice

pare bătrână

zbaterea de pleoapă

fardată

de lumina impudică a zilei

obosită

etalează un zâmbet pudrat de madonă

onorată de farmecul fecundității

cu o grație cenușie

își gustă cuvintele

trădate-n nerăbdare

de chemări lasciv descheiate la guler

chiriașă în propria piele

trăiește suferinți

îndulcite de…

izvorul năvalnic
îmi adună pelerinii
vlăguiți de nemurire

pustiul îmi cucerește neuitarea
ce-a curs în freamăt
rostuindu-mă în zboruri necuprinse

secunda dintre cer și pământ
mi-e leac pentru furtună
și-mi adapă amurgul
în rugăciunile bătrânului sihastru

fiole de granit
îmi descompun răspunsurile-n pulberi
și mi le risipesc
în deschizătura nevindecată a inimii

vizibile-mi sunt rănile
dar m-au înțelepțit

după îndelungate neguri
prin fereastră trecută de prima tinerețe
povestea se spune
sub dogoarea ceaiului de mătrăgună
ce-ndeamnă
la întâmplări cu măști
fugite de lume
într-un zâmbet chinuit de clovn

cu ochii plecați spre alte lumini
în dăruiri de goluri
apasă universul
pe umărul ușurat de lacrimi
nedespicate în ispite

și azi
chemat spre odihnire
își ține masca strâns la piept

cu ploaia sub pleoape
sting amurgul în culori trecute
și cer zidului tăcerii
să-mi spele păcatele pumnilor strânși

neclintită ameninț clipa uitării
de teama propriului rug
sminteala întinsă lumilor mele
mă pierde-n aduceri aminte

apoi
sărut mâna veacului
cu miros de morminte
și mă întorc aici
sub ochii grei de anotimpuri
cu bătăi de clopot și inimă
să-mi hrănesc cerul flămând

nu mai aveam de unde plânge
cerul îngerii sfinții
toți semănau cu tine
adevăruri de-o clipă
își ațintiseră privirea în podul palmei mele povestea dinaintea somnului
am trâmbițat-o în stingere de murmur
rostirea sfărâmată în cădere
versul scris pe crucea curcubeului
îmi măsurau pierderile
când raiul se scurgea printre degete

știi
la sfârșitul zborului
cu tine voiam să mă-nvelesc

timpul nescris

se strecoară

în crăpăturile anemice

ale unei cruci în acalmie

deschide câte un ochi

să privească

până la dojană

banalul acestei vieți

slova

risipită de vremuri

în mărimea pașilor de călugăr

a renunțat să se mai nască

își scrie ultimile pagini din psaltire

cu mâinile însângerate de-nălțimi

anii

cu capul plecat

se plimbă pe la icoane

rugând

să li se smulgă vârsta de pe…

dincolo de târziul vieții
flăcările-mi mângâie fântâna
și-mi botează noaptea
în apă neîncepută

răsăritul
cu o aripă infirmă
supravegheză de la sol
înaltul zborului

în tainița gândurilor
rostirea mi-e de lut
înmugurit în dor de înviere
iar eu adun cuvinte în mănunchiuri
le-agăț în tindă
la oglinda înaltului
și-aștept să se-ntrupeze
în minuni...