Privesc în urmă. Stoluri prefăcute

Au răsturnat iar toamna-n ochii mei

Şi-atâtea frunze moarte, nevăzute

Mi se aştern prin gânduri. Pe alei

De ne-nţeles îmi rătăcesc toţi paşii.

Pun virgule de noapte-ntre tăceri

Ca să-mblânzesc apusul. Uriaşii

Pot să zdrobească stânci… De nicăieri

Apar răspunsuri. Se-nteţesc migraţii

Dinspre poveşti întemniţate-n frig

Şi iar mă zbat în funii de negaţii.

Nu eu ar…

Atâtea frunze te-au strigat pe nume

Şi-atâtea păsări zbor au irosit

În căutări arzânde. Peste brume

Am  alergat desculţă. Am fugit

Înspre lumină şi-nspre întuneric.

Înspre apus şi înspre răsărit.

Prin vălul ceţii diafan, eteric

Sau prin cuprinsul gândului trudit

Mi-am desenat cărări de întâmplare.

Şi-n cuib de disperare-am aţipit!

Munţi am mutat. Şi-am răsturnat şi-o mare

Da’-n nicio zare nu te-am…

Nu te mai ştiu… Nu-ţi recunosc paloarea,

Parfumul… Şi nici umbra n-o mai ştiu!                

Cuvântul stins, surâsul, încruntarea,

Veşmântu-acesta simplu, cenuşiu

Nu-mi spun nimic din ce ştiam de tine!

Privirea ta de azi nu are jar

Iar mâinile-ţi, deodată-mi par străine

Şi mersul tău e parcă mai bizar.

Străini îmi sunt şi fluturii de teamă

Ce-ţi stau pe umeri, rotunjind căderi

Şi glasu-acesta care mă…

La întrebări nu am răspunsuri niciodată.

Când mă priveşti, mereu mă fâstâcesc,

Găsesc cuvinte, dar le pierd pe dată,

Caut febril un sens şi mă-nroşesc

Probând expresii când prea largi, când strâmte

Şi-mi pun pe faţă-un zâmbet ştrengăresc.

Adun lumini buchet, dar toate-s frânte

Şi-n niciun colţ de gând nu-mi regăsesc

Culorile de mai din înţelesul

În care-ar trebui să zugrăvesc

Acest tablou de vis.…

Mi s-a lipit de gene înserarea

Când nu mai m-ai privit cum mă priveai.

Mi-a picurat în suflet întristarea

Iar păsările-au aţipit sub rai

Cu aripile-ntinse-nspre lumină

Şi ciocurile-ascunse-n puf de nor.

S-a rezemat o brumă de grădină

Şi-a veştejit chiar rozele de dor

Pe care le sădisem împreună.

Atâta frig în trup s-a cuibărit

Că m-a-nvelit o umbră şi-o furtună

De întrebări în linişti…

Îmi reazem de noapte pornirea nebună

De-a-ţi umple văzduhul cu ploi de rostiri.

Pe umeri de frunze vin stele s-apună.

În rai de iluzii se-adună trăiri

Cu faţa întoarsă spre soare-răsare.

Verigi de migraţii strâng laţul de zbor

Şi-n fiece scâncet sau mers prin culoare

Citesc printre rânduri al toamnei izvor.

Atâta risipă de plâns mă-nfioară

Chem îngeri pe nume şi-alerg înspre „noi”

Dar stoluri de umbre mă…