Oceanele-s triste şi marea-i pustie,
când munţii vuesc durerea învie.
Iar minţile stinse jelesc în etern,
se zbat se agită uitate-n infern.
E beznă profundă în sfera pustie,
nici timp nu există,nici bezna nu-i vie.
Aici soare nu-i,nici luna nici stele,
aici e aici,sunt spirite rele.
Dar când se va stinge oroarea sinistră,
să-mi simt iarăşi viaţă ştiind că există.

Un geamăt de durere şi-un strigat de copil,
se-aude dintr-odată în colţ de cimitir.
Se mai aud cum plâng părinţii ce-l iubesc,
iar tot ce-nseamnă viaţă,şi pomi-mărmuresc.
O ploaie rece vine se-abate peste ei,
iar curcubeul trece de parcă n-are lege.
Rămâne doar speranţa că îngerii din cer,
vor cobora adata să rupă acest mister.
Să le redea speranţa celor ce sunt părinţi,
să aibă şi ei parte de pruncii lor iubiţi.

Te-ai stins tu, tată, ca un vis,

născut din geamătul meu trist.

Te-ai abătut de la lumină,

dar n-ai gândit că eu n-am vină?

De ce tu, tată, ai plecat,

căci noi, ai tăi, nu te-am uitat.

De ce acum ne-ai părăsit,

Ştiind ce mult noi te-am iubit.

            Te-ai stins.....

Răbdă, omule, cât poţi dacă vrei să-ţi fie bine.
Nu bagă în seama tot ce la alţii nu convine.
Răbda suferă şi plângi dacă vrei să fii smerit.
Mâine când te vei trezi,sufletul te-a răsplătit.
Nu uită să te închini chiar dacă nu eşti la greu.
Fă ce simţi că e mai bine şi fii fericit mereu.

Crezând că drumul pe care l-am ales,
mă va ghida spre un succes imens,
am încercat să nu m-abat,
şi să rămân fidel.
Dar tot ce sunt eu azi,
rămâne un mister.
Nu pot să schimb ce eu puteam schimba.
Azi sunt cum sunt,dar viaţă e a mea.
Dar nu-i nimic că astăzi îmi e greu.
Eu pot să mă accept,şi să m-ajut mereu.

În somn plâng şi mă închin,
la icoana din regat.
Al tău Doamne eu aş fi,
dacă n-aş avea păcat.
Dar ce fac când totu-i trist,
şi afară plouă?
Oare îmi doresc să-ncep
iar  o viaţă nouă?

Să stai în visul meu chiar dacă azi nu-i bine. Tu ştii că fără tine nu am ziua de mâine. Să stai şi să-mi zâmbeşti,şi să mă ocrotesti. Să nu te rătăceşti în zări fără poveşti. Să stai zidită-n mine,chiar dacă mâine plouă. Iar sufletele noastre vor fi mereu doar două. Să nu te indoiesti cand zidurile plâng. Tu eşti zidită-n mine,iar eu cu tine sunt. Să nu te temi vreo-dată că tunetul e viu. Acolo suntem noi,pe un tărâm pustiu.

Am invatat s-astept cat nu pot azi dormi. Am invatat sa sper chear daca as muri. Stau azi in suferinta cu dor si cu credinta. Nu ma dezic de viata,de greu si de dorinta. Am invatat tarziu ca viata e un dar , lasat pe-acest pamant ca piatra de hotar . Am invatat ca omul se naste dar si moare , lafel cum raul curge, el seaca si dispare. Am invatat...