Pe coasta Anatoliei

un cioban îşi paşte turma de oi,

risipite printre ciulini dezrădăcinaţi;

din depărtare, oile par rune vibrante

ce stau să cearnă viitorul.

De peste mări, ochiul lui Odin

scrutează neliniştit turma,

încercând să desluşească voia vântului,

ca într-o divinaţie cu rune.

Un schimb de priviri între ciclopi

fulgeră pe cerul dintr-odată negru

şi apoi, treptat, ochiul încastrat în geometrie

se închide peste oile…

Şi dacă mi-aş scoate inima din piept

Ar fi mai bine? Printre flori – ruine,

Ce vis să mai aştept?

Şi dacă aş muri peste noapte,

N-aş mai vedea prea stinsele şoapte

Cum ţipă albastru?

Şi dacă mi-aş colinda vechile vise,

Demult, în mine închise,

Fi-mi va iarăşi lumină?

Şi dacă aş uita păsările moarte?

Naşte-se-va Phoenix din nou,

Din al cenuşei ou?

Şi dacă aş străbate în genunchi

Lumea…

IV.

Jos firul ierbii –

Prin florile de cireş

Vrăbii gureşe

V.

Zbaterea frunzei

Spre băltoaca ploilor –

În crâng linişte

VI.

Maci în câmpie –

În aerul fierbinte

Stropii de ploaie

I.

Iazul nemişcat –

Spre soarele fierbinte 

Sprintul de broască

II.

Ploaie de vară –

Griul cerului opac

Peste nuferi roz

III.

Peste câmpie

Primele triluri în zbor –

Zăpezi topite

Plecarea ta a sechestrat în închisoarea nopţii

ultimul greiere al oraşului;

stins, tot mai stins, scrijeleşte liniştea de catifea.

Mirosul castanilor îmi anulează

ultima respiraţie în tubul de oxigen

ce mă hrăneşte cu amintirea ta.

Trec grăbită, cu sorţii de mână,

uitând să răspund reverenţelor medievale

ale statuilor de bronz;

doar aerul îmi aduce aproape şoapta lor

ca o bârfă uşoară a târgului:

Ai văzut-o cum arăta? Purta ploaia pe…