din mine poate prea puţin

am lăţit fiecare tăcere

să nu mai poată înota nicio silabă

de-a lungul apelor care m-au cuprins

fluviul nu doarme, iubitule,

peste pietre şi nisip furiile se aştern

ca praful peste mansarda

în care aroma de ciocolată caldă

e mai vie ca oricând

în timp ce poemele strigă

iar fluturii îşi pierd aripile în linişte

pe rând -

deţinuţi într-un lagăr al fericirii absolute

şi ei ca noi -

doi călători…

în fiecare o inimă

în fiecare o fărâmă din aerul

pe care l-am respirat și eu -

frunză din aripa libelulei născută

prin mine au trecut iernile împovărate de frig

și verile despletite -

iele zălude în căutarea pământului

sub ramuri mi-am odihnit gândul

în cumpăna vieții am atârnat ciuturi

să curgă apă peste buzele însetate

de unde cuvântul să se înalțe

și-n așchia lor mi-am…

să nu fie aripi de pasăre

ar zbura vremea ca vântul

și-n pustiul ce ne cuprinde

praf se va așterne peste tot ce am fost

puneți mai bine un strop de rouă

să-mi limpezesc ochiul - martor la durerea lumii

ori căutați licurici

să-mi strălucească ploile

când îmi revărs bucuria



delta zilei strânge în brațe aburul vostru

semn că ați mers prin cenușiul devorator

al…

îmi pun sufletul sub lupă

unii spun că e verde -

fir de iarbă încolțind a bunătate

când stropul de rouă se scurge jucăuș din ochi de cer

alții cred că e roșu -

foc din trăirea mamei care umezește gura uscată

și mângâie în cuvinte singurătăți

de parcă în ea s-ar fi aciuat toată căldura iubirilor

lăsate să trăiască pe pământ

numai tu, pasăre desprinsă din lună

mă vezi…

să văd semaforul unde am așteptat cândva
preț de câteva minute
amintirile rămân niște timbre
le rânduim în clasoare și le deschidem arar
colecționari de iubiri sub lupa unui timp care nu iartă

aș fi vrut să-nchidem mansarda
și să hoinărim crezând că prințul lui Wilde ne-a învățat ce înseamnă
să fim fericiți