de la o vreme

înving şi mor de câteva ori pe zi

încât nici eu nu mai ştiu

dacă sunt anotimp sau literă

de dimineaţă eram tânăr

furişată pe la încheieturile misterului

singurătatea devine o culoare

ce creşte odată cu simplitatea ei

de fiecare dată când

realul soarbe tot jocul din întâmplări

strig doar pe cine nu mă strigă

aerul îmi troieneşte măreţia durerii

odăii mele

i-a mai crescut un perete ce nu mă cunoaşte

pe veghea lui…

să nu jeleşti scrijeleşti

dimineţile unui adevăr

în pupila răsfrântă a lui

se deschid maree şi pârguri

acum când pe umerii anotimpului

înfloreşte de două ori mai multă tăcere

veştile se întorc

îşi aşază târziurile

în fagurii unui somn mai bătrân

orice atingere alunecă

precum un descântec de adio

acesta este singurul drum

cu mai multe capete

pregăteşte o zare mai adâncă

pregăteşte altă linişte

vom lupta…

ochii morţilor s-au întors

pânda lor s-a transformat

în dangăte desperecheate

uscăciunea lor

spintecă ordinea culorilor

groparii nu mai împart odihnă

mi-am vândut degetele

mi-am vândut saliva

ca să pot scrie acest poem

am lăsat să-l citească mai întâi animalele

oraşul este o cuşcă o groapă comună

în care lucrurile se grăbesc

nimbul fiecărei secunde este rostogolit

de un Dumnezeu prea grăbit

aseară s-au…

s-a întâmplat demult

pe atunci nopţile îşi amestecau tăcerile

cu saţul fiecărei închipuiri

iar dimineţile aveau ferestre

în formă de ruguri

genele tale

erau asuprite de nişte deliruri prelungi

şi atunci când clipeai

lumina vuia răstălmăcitoare

se îndeseau gerunziile sângelui

cu trupuri de nefiinţă

sorocurile noastre pluteau

între câteva văzduhuri paralele

şi iar şi iar

mai adăugam câte o nebunie fierbinte

pe…

n-a rămas din finirea ta

decât paloarea unei şoapte

desfăşurată peste grafia nopţii

ştiu cine nu eşti

măşti pe-alese

se zvântă încă sub restrişti de priviri

deşi nu mai ai trup

nu mai ai devenire

prin ecuatorul gândului îmi zvâcnesc

ecourile sânilor tăi când învăţau să zboare

să nu crezi în crezări

din îndelungul contur al absenţei

chiar şi eu beau aer şi respir apă

iar câteodată de plictiseală

îmi îmbrac…