Nu mă vezi, dar m-auzi,

Ecoul-sămânță-n al minții fagure,
Reușești și păcatul să-l lauzi,
În fiece-slovă-ți sunt mugure.
De mă nasc din lumină acută,
Din forfotă aripi cerești,
Ori am rădăcina prea-slută,
Din colcăie smoală, tu crești
Când știi și vrei să m-alegi,
Când pâine îmi dai și pârâu,
Lumină ajungi să culegi
Ori cruce mă legi cu un frâu.

Întunericul pământului cuminecă povață
În rădăcini de copaci și de oameni, licoare
Străpunge pântece piatră cu sete de viață,
Înfiripă visare în umbra ascunsă în soare.

Amurgul adoarme în leagăn fir de safir,
Strecoară în minte o luntre, trecutul dubit,
Purtată pe brațe de șoapte de-'ntâiul zefir,
Din facerea lumii la fel dar mereu osebit.

Într-un pridvor minunile se-ntâmplă,

Acolo a îmbiat-o tat’su pe măicuță,

Tinda e înțeleapta casei tâmplă

Și lumea-i toată de când e micuță.

Rod al iubirii rușinoase, urâtă de copilă,

Acum c-un pas pe lângă, departe de basma,

Privea la stâlpii care o-‘mbrățișau cu milă

Când brațe de iubire ea pui îi fantasma,

Și măsura cu gândul păcatul ce-i umbrea

Trăirea în firescul fior-dezmierdul cel mai tandru:

Femeia-i osândita în spate de…

Se închipuia mirean,

Fruntea’ncruntă o plecă,

În pământ voia să intre

Și să nu mai sufle an,

Poate, se îndupleca

Să s-arate curat printre

Frații lui de’nchinăciune,

Toți fecioară lacrimă,

Cu smerenia în tâmplă,

Neatinși de goliciune,

Clari la gând de patimă.

Nici visare nu se-ntâmplă,

fără

Voia Domnului!

În el mocnea șovăială

Într-un gol de inimă,

Lângă maica trupului

Care fără îndoială

Rugăciune…