ANGELINA NĂDEJDE (versuri, A5, 120 pagini, copertă – pictor Mihai Olteanu)
Poezia ANGELINEI NĂDEJDE se potrivește de minune poveștii clopoțeilor de vânt… Se spune că demult, demult, un bătrân a fost întrebat de nepotul său, de ce clopoțeii lui nu sună la fel de frumos precum clopoțeii bunicului. Mai mult, cum se poate ca tot timpul, clopoțeii bunicului să sune atât de frumos și de cristalin, precum o muzică specială, coborâtă din cer. Bătrânul înțelept l-a întrebat, simplu, unde a așezat clopoțeii de vânt. Nepotul, la fel de firesc, a spus că i-a așezat acolo, la poarta casei, pentru ca vântul să bată în ei cu mai multă putere. Bătrânul i-a spus nepotului, că muzica dată de clopoțeii săi se datorează faptului că el i-a așezat tot acolo, dar la poarta… sufletului.
O poezie cu adevărat așezată la poarta sufletului, de unde energiile benefice se revarsă în simfonii aducătoare de pace și liniște spirituală, o lirică romantică în esență, cu profunde valențe meditative, sinergice, precum o doză precis calculată a unei terapii prin poezie. Legănate de cuvinte, aducând daruri angelice, pe undele unui vals din toamna vieții, versurile nu transformă gândurile în irosiri, ci în clipe purtătoare de viață.
Așteptările târzii, dureroasele decizii, iubirile și trăirile, fac parte dintr-un tablou existențial complet, predestinat să construiască, să înalțe - cărămidă cu cărămidă - un templu închinat poeziei. Cu soarele în plete și în suflet, cu dragul chip al bunicii în minte, poeta se numește pe sine un simplu… SUFLET LA OFERTĂ. Reținem că oferta este extrem de generoasă, sentimentele sunt picurate în cromatici speciale, cerul și pământul devenind un creuzet din care un izvor cu limpede apă curge dinspre sufletul muritorului, înspre stelele veșniciei. (GHEORGHE A. STROIA)

Vizualizări: 157

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Ianuarie 29, 2015 la 3:25pm

Doamnă Sofia, vă mulţumesc! Preţuire pentru tot ce faceţi pe acest site!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Ianuarie 29, 2015 la 3:24pm

Mulţumesc, Lisia! Acest copil trăieşte datorită vouă! Vă mulţumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 28, 2015 la 9:37am

O mică bijuterie cu aromă de maci!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 27, 2015 la 4:00pm

Felicitări, dragă Angelina! O carte frumoasă pe care am avut plăcerea să o răsfoiesc pe viu. :) Mulțumesc și pentru asta! Mult succes în continuare și la cât mai multe! :) Cu mare drag,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rându-ne, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Ghiţă a postat o discuţie
cu 55 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Știind măsura-n toate, ce vise-avem, pe unde... a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Știind măsura-n toate, ce vise-avem, pe unde... a lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog iubirea unui bonsai în infraroșu cu luna și lumânări pentru mama a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog iubirea unui bonsai în infraroșu cu luna și lumânări pentru mama a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog greieri, tutun, vanilie a lui Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog greieri, tutun, vanilie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Ghilotina visului a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ghilotina visului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog ceas de tihnă în Parepa a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ceas de tihnă în Parepa a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fugă prin Calea Lactee a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Fugă prin Calea Lactee a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când Dumnezeu se plimbă prin oameni a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Când Dumnezeu se plimbă prin oameni a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog domnișoara laura a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog domnișoara laura a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog freestyler a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog freestyler a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog domnișoara laura a utilizatorului petrut dan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor