Prima zi de şcoală

[Stefana Ivanescu]

-         Mami, mami, hai că întârziem! mă trezeşte din somn glasul ca un clinchet de clopoţel al Mihaelei.

Ziua se îngână cu noaptea. La fereastra deschisă, perdeaua albă fâlfâie, iar în cameră pătrund miresmele mării, aduse de  briza uşoară a zorilor.

La orizont, acolo unde marea şi cerul se contopesc întru-un tot, a apărut deja soarele. Ca o semilună, acesta îşi trimite razele roşii în văzduh, pentru a vesti lumii o nouă zi. Cerul incendiat îşi schimbă treptat culorile, flacăra portocalie se modifică în liliachiu, apoi devine albastră, suprafaţa liniştită a mării scânteiază în toate culorile curcubeului şi, treptat, treptat,  toată această simfonie este înlocuită de lumina albă, transparentă, a zilei care abia s-a născut.

Mihaela este mută de uimire. Abia mai poate spune:

-         Ce frumos! Este pentru prima oară când văd aşa ceva!

În minte îmi răsună spusele mamei, şi le repet cu voce tare fiicei mele:

-         Ai să ţii minte toată viaţa acest moment! Ai văzut primul răsărit de soare în prima ta zi de şcoală! Cunoştinţele pe care le vei căpăta învăţând, se vor acumula şi îţi vor lumina viaţa, tot aşa cum soarele luminează pământul!

Aceste cuvinte m-au însoţit toată viaţa! Cât de mult îmi doresc acelaşi lucru şi pentru fiica mea!

-         Hai să mănânci!

-         Nu pot!

-         Trebuie să poţi. Ai nevoie de calorii ca să poţi rezista până la prânz, când ajungi acasă!!

-         Mi le-a dat răsăritul de soare!

-         Sunt convinsă, dar şcoala îţi consumă energia, iar organismul are nevoie să o înlocuiască. Trebuie să te obişnuieşti să mănânci dimineaţa, nu te vei scula în fiecare zi în zori să-ţi asiguri energia de la răsăritul soarelui!

Cu greu o conving să-şi mănânce micul dejun: un crenvuşti cu muştar, un ou fiert, o felie de pâine cu unt şi miere şi să bea o cană cu lapte.

Câtă deosebire faţă de cana cu ceai de mentă şi două felii de pâine cu marmeladă care reprezentau micul meu dejun din acele timpuri!

     ... O admirăm toţi în uniforma de elevă, un sarafan în carouri roşii şi negre, cu breteluţe prinse pe umeri în catarame şi bluziţă albă, cu guleraşul şi manşetele mânecuţelor brodate, proaspăt spălate, apretate şi călcate. Două fundiţe albe leagă cosiţele grele, negre precum pana corbului, iar şuviţele rebele sunt adunate de o bentiţă tot albă. Şosete albe şi săndăluţe negre întregesc ţinuta. Parcă este o păpuşă!

-     Mihaela, Mihaela! se aude vocea unei fetiţe la poartă.

            Este Gina, o prietenă din vecini, acum colegă de clasă. Câte astfel de drumuri vor face împreună de azi înainte!           

      Ziua a îmbrăcat şi ea haine de sărbătoare! Cerul este albastru, cum rar se poate vedea, nici un norişor cât de mic nu tulbură intensitatea culorii, iar o briză uşoară mângâie feţişoarele îmbujotate ale copiilor.

      Şcoala este aproape, dar noi am plecat mai devreme decât era cazul. Fetele erau nerăbdătoare!

      Ca şi strada, curtea şcolii este plină de părinţi şi copii, grupuri, grupuri. Mulţi dintre ei se cunosc de la grădiniţă, de la locurile de joacă, de pe malul mării...

Învăţătoarele îşi adună elevii pe lângă ele...

-         Nuţi, suntem în aceeaşi clasă! Şi cu tine, Gigele! Ce mă bucur!

Ceva mai într-o parte, o fetiţă plânge. Este însoţită de bunici. Mă apropii de ei şi cu voce blândă o întreb:

-         Ce s-a întâmplat? Îţi este rău, te doare ceva?

-         Nu... îmi răspunde printre sughiţurile de plâns... Aş vrea să fie şi mama cu tata acum, cu mine!

-         Nu au putut să vină?

-         Acum sunt sus, la Tatăl nostru!

Mă uit întrebător la bunicii care o însoţeau.

-         Au murit într-un accident de maşină... Îi este dor de ei...

-         Cum te cheamă?

-         Livia.

-         Nu mai plânge, Livia! Mama şi tatăl tău sunt acum sus în cer, într-o stea, la Tatăl nostru, al tuturor! De acolo ei te văd şi se bucură pentru tine! Ei ştiu tot ce faci!

-         Eu pot să-i văd?

-         Nu, tu nu poţi, pentru că steaua aceea este foarte departe, abia ajunge lumina ei până la noi. Dar dacă ai să te uiţi noaptea pe cer, ai să vezi o stea micuţă, care clipeşte. Aceea este steaua!

-         Dar pe cer sunt multe stele! De unde ştiu eu care este?

-         Uită-te şi ai să ştii! Este micuţă, abia se vede, dar clipeşte, parcă îţi face cu ochiul; „asta sunt eu”! ... Hai să-ţi fac cunoştinţă cu fiica mea şi cu prietenele ei. Sunteţi colege!

Livia a contenit din plâns şi împreună ne îndreptăm spre grupul de elevi din clasa noastră.

-         Faceţi cunoştinţă cu o colegă de-a voastră! îi îndemn, iar Livia se integrează rapid în atmosferă.  

-         Aţi reuşit să o liniştiţi! se bucură bunica copilei.

-         Sunt şi eu mamă şi apoi, asta este meseria mea, să alin suferinţele trupului şi ale sufletului!

-         Sunteţi medic? Aveţi o profesie frumoasă! Mulţumim încă odată!

... Deodată, peste zarva din curte, răsună vesel clinchetul unui clopoţel! Da, este un clopoţel, ca şi acela care a sunat în prima mea zi de şcoală! Ce idee minunată de a începe anul şcolar cu clinchetul dulce, ca de cleştar, al acestuia! Vor urma mii de sonerii care vor vesti începerea orelor, dar acesta va rămâne veşnic în amintirea lor!

            S-a format careul. Domnul Valeriu Lazăr, directorul şcolii, ţine o scurtă cuvântare, apoi are loc festivitatea de primire a bobocilor. Pe rând, fiecare învăţătoare strigă catalogul pentru clasa sa, iar copiii răspund prezent. Sunt deja elevi!

            Festivitatea s-a terminat. Elevii intră la ore, iar noi, părinţii suntem invitaţi să vizităm şcoala în care vor învăţa copiii noştri.

            Clasa are aspect de sărbătoare. Pereţii sunt proaspăt zugrăviţi, podelele bine frecate, iar perdelele albe flutură uşor în curentul de aer care pătrunde prin geamurile larg deschise, ce strălucesc în lumina soarelui.

            Pe un mic piedestal, în faţa băncilor frumos aliniate pe trei rânduri, se află catedra, acoperită cu o husă grena, iar în spatele acesteia tabla de culoare neagră, pe care este  scrisă, cu litere mari de tipar, urarea „BUN VENIT”.

            Are loc o scurtă vânzoleală, copiii ocupă locuri în bănci, iar noi, însoţitorii, pe lângă pereţi. Doamna învăţătoare se adresează tuturor cu un scurt discurs de „bun venit” şi se fac fotografii. Sunt primele din albumul de elevă al fiicei mele... Vor urma o mulţime, dar acestea vor rămâne veşnic în sufletul ei! Şi al meu!

            A început şcoala! O nouă etapă în viaţa Mihaelei! Succes!

[Elena Mititelu]

"Prima zi de şcoală"...nostalgia anilor trecuţi! Felicitări!!

[Corina Militaru]

Recitit cu placere. Prima zi de scoala. Ce amintiri!

Cu drag,