Minune îngemănata

[TĂRÂMUL COPILĂRIEI]

Minune îngemănata
 
 Pădurea pare ca de piatră
 Cu neguri albe, presărată
 Din munți părea cumva-mpletita,
 În mreje lungi împodobită
 Păzită de rotunda lună
 Cu străvezia ei lumină
 De sus,  cum era luminată,
 Felii, felii, părea tăiată
 Pe reci contururi îi treceau
 Țipete lungi ce-o străpungeau
 Trezindu- i liniștea profundă
 Cu-n zbor de-o fâlfâire surdă
 Și vaiete ce se lăsau
 Din crengi bătrâne ce trosneau!
 Pe o cărare neumblată
 De-o rază palid luminată,
 O Vulpe se-ntorcea agale
 Cu pasul molcom, înspre vale
 Privind spre râpa ce-o lăsa
 A codrului,cât îl iubea...
 Pornind din nou,iară stătea
 Din când în când mai rătăcea
 Și ca purtată se-ndrepta
 Prin noapte care apunea!
 Din hoinăreala nopții plină
 Se întorcea la vizuină
 Încet, încet, pasul grăbind
 Căci se-auzea schelălăind.
 Din când în când, vântu-i purta
 Plânset de pui, întins mergea...
 Ajunse-n vale-n zmeuriș
 La pui ,se gudurau târâș
 Cu bucurie se-nganau
 Și dor de mamă ce-așteptau!
 Intrară toți pe rând în vizuină,
 Căci ziua pentru Vulpe e odihnă!
 Din spate, mai privi codrul odată
 La cea minune,  cu zori îngemănata!
 
 
 Florența 26 mai 2014
 
  

[Elena Mititelu]

Cu bucuria lecturii,