Alb

[Bonnie Mihali]

                             Când iarna vine, eu mă-ntind

                             În neaua, strălucit argint,

                             Şi plaiurile le cuprind

                             În inocenţă şi alint.

 

                             Apoi, când primăvara-i nouă,

                             Mă oglindesc în ghiocel,

                             În pura şi umila rouă,

                             În pene de sfânt porumbel.

 

                             Cu stropii-mi plini de puritate

                             Îmbrac petalele de crin

                             Şi luna-n văl de castitate

                             Oftează pe obrazu-ţi fin.

 

                             Mă culc pe mantia regală,

                             În prietenie eu trăiesc

                             Cu rochiile lungi, de gală,

                             Dar şi cu straiul strămoşesc.

 

                             Apoi adorm cu iasomia

                             Ce mă-nveleşte-n parfum fin,

                             Cu pure flori îmi coase ia,

                             Căci ele sunt al meu destin.

 

 

                                                                             14 mai 2010

[Elena Mititelu]

Frumoasă poezie, Bobo! Trecerea de la albul zăpezii la puritatea florilor de pe ia strămoşească m-a uns la suflet! Felicitări!!

[Bonnie Mihali]

Mă bucur, Elena, că ai trecut pe aici şi-ţi mulţumesc!