Însemne Culturale – sfârșit de drum

[Vasilisia Lazăr]

          A trebuit să treacă mult timp până să iau hotărârea pe care o voi face cunoscută în rândurile ce urmează. Nu mi-a fost și nu-mi este ușor, dar, în viață, nu trebuie să faci întotdeauna ce vrei, ci să faci, mai ales, ce trebuie.

          Este vorba despre o decizie cu privire la site-ul literar-artistic „Însemne culturale”, dar și la Concursul de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”, organizat de acest site.

          Când am înfiinţat Însemnele, împreună cu soțul meu, în urmă cu unsprezece ani, l-am conceput ca pe un cenaclu, în care să ne întâlnim, să ne cunoaştem, să ne publicăm creaţiile şi, la rândul nostru, să primim, de la ceilalţi membri, o părere sinceră şi obiectivă, în această privinţă. Nu am dorit şi cred că nimeni nu a dorit comentarii de complezenţă de genul: „citit cu plăcere”, „semn de popas”, „cu plăcerea lecturii” etc., ori numai laude: „excelent”, „magnific”, „superb” ș.a de acest fel. Am bănuit că fiecare dintre noi ar fi vrut să-şi facă o părere reală despre creaţiile proprii şi nicidecum să se îmbete cu apă de ploaie. Numai în acest mod ne-am fi putut îmbunătăţi scrisul, numai aşa am fi reușit să ne depăşim pe noi înşine. Noi, conducerea site-ului, fondatori și administratori, am încercat să facem în aşa fel încât niciunul dintre autori să nu fie neglijat, privat de aprecieri, astfel încât fiecare să beneficieze de acestea. O vreme, a fost așa cum ne-am dorit. Chiar ani mulți. Au fost postate, pe site, zeci de mii de creații, care au generat sute de mii de comentarii, majoritatea constructive. Foarte mulți autori s-au format la noi, mulți dintre ei reușind să apară în cele mai prestigioase publicații de profil, să devină membri recunoscuți ai Uniunii Scriitorilor din România sau, pur și simplu, buni scriitori. Ne mândrim cu asta, înseamnă că nu am existat degeaba. De la un timp, însă, observăm o tot mai slabă prezenţă a creatorilor (poeţi şi prozatori) pe site-urile de specialitate, inclusiv pe „Însemne culturale”, fiindcă e printre ultimele care au mai rezistat, dacă nu cumva chiar ultimul. Postăm (numai) pe Facebook în goana de a aduna cu nemiluita like-uri, „love”, abţibilduri, aplauze şi laude convenţionale. Asta căutăm, asta primim! Însă cui folosesc? Desigur, orgoliului nostru nemăsurat! Cum adică, suntem autori a enşpe cărţi, suntem prezenţi în zeci de antologii, de cataloage, de anuare, de hebdomadare etc., etc., suntem prezenţi într-o mie de grupuri, grupuleţe, grupuscule (uitând că marea literatură nu se face la colhoz!), ba chiar facem parte din prezidiu la lansări de carte prin cartiere dosite ori prin săli de lux – deh, unii au unchi milionari! – şi să ni se mai atragă atenţia că, în text, am scăpat o virgulă între subiect şi predicat, că avem un pleonasm cât casa, că suntem superflui şi superficiali mai ceva ca praful din Sahara? „Dumnezeule, ce afront!” exclamăm de pe soclul nostru imaginar, mai înalt ca Turnul Eiffel, fără să ne întrebăm şi cui nu foloseşte exigenţa. Fireşte, singurii păgubiţi suntem noi, autorii de astăzi, prin plafonarea cauzată de autoamăgire, de autosuficienţă!... Puținii autori care ne mai vizitează vin pe site doar pentru a-şi afişa cărţile sau creațiile şi nu catadicsesc să lase măcar un comentariu la scrierile celor cu mai puţină experienţă literară. Majoritatea aşteaptă doar să primească aprecieri, dar nu să şi comenteze alte scrieri, ba chiar, de multe ori, nu se obosesc să lase măcar un „mulţumesc”, fie acesta şi la modul general, celor care i-au lăsat comentarii (în general, admini).

          „Însemne culturale” s-a dorit oglinda în care doar cei puternici au curajul să se privească! Dar sunt tot mai puțini aceștia, restul zboară, nederanjați de nimeni, pe Facebook... Așa se explică uriașa cantitate de scrieri, majoritatea dintre ele însoțite de laudele unor neprofesioniști asupra unor texte slabe postate de alţi neprofesionişti. Așa se explică de ce sunt sacrificați, permanent și inutil, atâția copaci... Multe s-ar putea spune...

          Drept consecință a celor enumerate mai sus, începând cu 21 septembrie 2023, „Însemne culturale” va fi închis. Atâta timp cât scopul pentru care a fost creat nu se mai regăsește, nu mai merită nici efortul și nici banii (pe care-i plătesc, lunar, de atâția ani). Boală lungă, moarte sigură, aparatele nu te ajută la nesfârșit. Oricum, adevăraţii autori simt că „monastirea” e terminată şi nu-l aşteaptă pe Negru Vodă (alias, Măria Sa, Cititorul) să-i certifice opera, să-i ordone alta. Cu aripile făcute pe „Însemne culturale”, ori doar întărite sau testate la noi, vor zbura mult şi bine...

          Le mulțumesc, în special, adminilor care au rezistat până la final – Sofia Sincă, Ana Cîmpeanu, Mihaela Popa și Augusta Cristina Costin (Chris), dar și celorlalți care și-au adus contribuția de-a lungul timpului, le mulțumesc membrilor care au activat, dar și cititorilor și îmi cer iertare acelor scriitori (foarte puțini la număr) care încă vin, postează și comentează pe site!

          Nu regret nimic. „Însemne culturale” nu a existat în zadar. Și-a făcut treaba cu vârf și îndesat. Păcat că s-a terminat, dar oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.

          O a doua problemă pe care vreau s-o aduc în discuție (și aici am să vin, din nou, cu o veste proastă) este despre Concursul de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”.

          Nu va avea loc o a treia ediție în acest an. Motivele? Cam aceleași. E plin facebookul de concursuri, de diplome, de trofee. Ne creăm propria scară de valori, propriile standarde, ne adulăm și ne premiem reciproc, nu contează ce inepții premiem și nici cine ne premiază, nu contează că mulți dintre laureații care ne flutură în ochi fel de fel de distincții chicioase nici măcar nu știu să scrie corect românește. Nu voi organiza deocamdată concursul, pentru că nu vreau să duc în derizoriu numele lui Ion Lazăr da Coza, care a fost un model atât în ce privește calitatea de scriitor, dar și un exemplu de corectitudine și onestitate. Și nici numele meu nu vreau să aibă de suferit. Nu vrem să fim asociați cu cei despre care am vorbit mai sus. Scriitorii care au participat, de-a lungul timpului, la concursurile organizate de noi, știu exact cât de selectivi și transparenți am fost de fiecare dată, chiar dacă, și o spun iarăși cu amărăciune, nici măcar premianții (majoritatea lor), după ce și-au ridicat premiul (care nu a fost doar o diplomă de prost gust), nici măcar ei nu au catadicsit să mai viziteze site-ul.

          Nu spun categoric că nu voi mai organiza niciodată un concurs în memoria celui ce a fost Ion Lazăr da Coza. Sau că nu voi mai fi coordonatorul vreunei antologii marca celor trei pe care le-am editat în unsprezece ani. În nume propriu și în colaborare cu unele instituții și colaboratori, poate va fi. Și îmi doresc să fie. Dar nu acum, ci în momentul în care emulația aceasta – de a se crede scriitor oricine mâzgălește ceva pe o hârtie – va trece.

          Până atunci, voi continua să editez și să reeditez o parte dintre cărțile mele și ale soțului meu și voi rămâne redactor și coordonator literar la Revista „Eminesciana”, pe care o doresc tot mai bună, fiindcă orice lucru e întotdeauna perfectibil.

Aștept materialele pe mail, în continuare: [e-mail]

          În loc de post scriptum, o să rog membrii de pe „Însemne culturale” să-şi salveze, dar să nu șteargă, materialele de pe site, cât mai repede posibil. Doar cărțile virtuale din ISSUU vor rămâne, restul conținutului va dispărea odată cu închiderea site-ului.

           În rest, vă doresc lumină în suflete, inspiraţie, celebritate pozitivă, sponsori, fericire şi prosperitate!

                                                      Cu același drag, Vasilisia Lazăr

 

[Monica Pester]

  Dragă Vasilisia, dragi colegi de condei, mărturisesc, ce am citit acum este cea mai tristă veste din ultimii ani! Nu pot să cred că o bijuterie de site-cenaclu, Însemne Culturale, poate dispărea dintr-o dată, ca suflat de vânt!

  Sunt de puțin timp prezentă pe valurile lui. A fost  primul meu îndemn de a-mi arăta trăirile ținute ani întregi în sertar! Primul ajutor și primul prieten în ale scrisului! N-aș fi îndrăznit să ies la suprafață, în afară de platforma Facebook, dacă nu aș fi întâlnit acești oameni minunați, adminii și întreg colectivul site-ului care să mă sprijine și să mă motiveze! 

  Pentru mine, Însemne reprezintă  scena de debut, juratul, criticul, cititorul și învățătorul care mi-a dat curaj să mă lansez pe apele învolburate ale oceanului liricii românești.

  Pentru mine, în poezie, Cenaclul Însemne este ACASĂ! 

  De aceea nu pot să cred că s-a ajuns la această situație total nedorită și tristă!

   E drept, vremurile se schimbă, dar totdeauna am crezut că schimbarea noastră, a tuturor, va fi în bine. Nu în derizoriu, nepăsare, egoism sau accentuarea Ego-ului. Evoluție însemna înflorirea spiritului, empatie, iubire de oameni și de divinitate. 

  Nu putem să vorbim de ascensiunea Conștiinței și sufletului, acoperindu-ne de egocentrism,  lipsă de profunzime  sau neimplicare. 

   Vreau să spun multe, vreau să deschidem ochii către dimensiuni înalte, vreau să năzuim să zburăm pe aripile creației adevărate...

    Poeții, scriitorii, trăiesc ceea ce creează, o făuresc cu sufletul plin și se deschid ei înșiși, sunt una cu creația!

     Am așteptat 60 de ani să-mi pot elibera dinlăuntrul ființei, toate frământările și întrebările vieții. La această vârstă si numai datorită Însemnelor Culturale am reușit să spun ceva, chiar puțin, în poezie, prin publicarea volumului de debut...

    Nu pot să accept desființarea aceste adevărate tribune culturale de mare impact în lirica românească!

     Așadar, vă rog, vă implor, NU PLECAȚI!!

      NU PLECAȚI! 

[Elisabeta Drăghici]

Stimată doamnă Vasilisia Lazăr,

Este regretabilă o astfel de decizie. Dar sigur mai este timp să renunțați la ea. Nu voi scrie acum despre discrepanța dintre așteptări și realizări, despre mersul societății noastre sau despre evoluția lumii creatorilor (inclusiv a celor de poezie și proză) ci voi sublinia doar o idee: toate produsele literare care au rămas în timp sau datorat oamenilor care nu au renunțat, a acelora care, singulari sau sprijiniți de un grup mic de devotați literaturii au continuat să țină în viață reviste sau (mai nou) site-uri literare. 

Am citit aseară, cu tristețe, mesajul dumneavoastră. Nu am putut scrie imediat ceva ... nu mi-am găsit cuvintele. Nici acum nu cred că sunt cele mai potrivite. Dar, mă alătur cererii Monicăi Pester: de a nu pleca, de a nu închide acest cenaclu. Sper că s-ar putea găsi formule de animare a vieții Însemne culturale.

Și mai cred că trebuie continuat Concursul de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza” - este o condiție esențială pentru a păstra vie contribuția soțului dumneavoastră și a stimula creația literară. 

Cu gânduri bune,

Elisabeta Drăghici

[Nechita Corneliu]

Deși nu sunt poet sau scriitor, am intrat mereu aici pe "ÎNSEMNE CULTURALE" spre a savura o poezie, un gând frumos, pentru a utiliza link-urile utile... iar astăzi vă transmit tot respectul meu de simplu om și vă spun că regret nespus faptul că acest site literar se va închide. Vă doresc gândul bun în tot ceea ce faceți!

[Grig Salvan]

Am citit în miez de noapte acest nedorit și neașteptat „comunicat oficial”. Și de atunci nu-mi găsesc cuvintele potrivite unui astfel de regretabil moment, cu sufletul copleșit de o nesfârșită tristețe. Sincer nu credeam că așa ceva se va întâmpla la un moment dat. Dar... așa cum atât de frumos și trist o spune Vasilisia, „o melodie, oricât de frumoasă, tot sfârșește cândva acoperită de tăcere”.
Au fost doi ani frumoși cei petrecuți pe „Însemne”, m-am bucurat mult când am descoperit site-ul, am postat mereu cu emoție, am citit mereu cu interes și am comentat mereu cu onestitate și drag. Fără ambiții exagerate, fără preteții auctoriale, ca simplu amator de poezie, proză și muzică. Am primit mereu cu inima deschisă și aprecierile, dar și observațiile critice pe care mi le-am însușit. Am adunat amintiri, am cunoscut persoane interesante, am învățat lucruri, m-am îmbogățit. Mă uit la un bilanț statistic personal și văd că în cei doi ani și ceva am postat 151 de poezii, 64 de proze scurte, 51 de videoclipuri muzicale, cîteva sute de comentarii și răspunsuri.
Dar probabil că nu am fost mereu la înălțimea așteptărilor și îmi asum partea mea de vină din tot ceea ce Vasilisia a scris aici cu atâta tristețe în fiecare cuvânt. N-am fost destul de activ, n-am dat întotdeauna destulă importanță participării la discuții. Dar regretele sunt întotdeauna tardive. Deși poate nu e totul pierdut, poate că la supărare se spun lucruri grave și se iau decizii dure, o înțeleg perfect pe Vasilisia, dar, cine știe, până în septembrie se mai pot îndrepta lucurile și reveni asupra unei decizii fatale. Mai avem timp, va mai fi o vară înteagă la îndemână să reflectăm asupra acestui trist mesaj, să mai îndreptăm ce se mai poate îndrepta, să mai profităm de interacțiunea noastră de pe această memorabilă pagină de care ne vom simți mereu legați sufletește și de care, dacă nu va mai fi la un moment dat, ne vom aminti mereu cu nostalgie și drag...

[Corneliu Ion]

Doamna Vasilisia Lazăr Grădinariu,

Am fost plecat din țară o lună de zile și în toată această perioadă am avut un control limitat al PC-ului de pe telefon. Astăzi am văzut comunicatul dumneavoastră pe „Însemne Culturale”, care din nefericire mi-a intrat ca „spam”. Dacă îl vedeam de ieri, nu mai comentam pe FB. Totuși, pentru că vreau să rămână pe acest site regretul cu care am primit acest comunicat, o să-l copii de acolo și îl afișez aici. Nu uit că multe dintre rigorile colaborării cu un site de cultură le-am aflat de la dumneavoastră, că nu de puține ori când am avut dubii legate de reguli gramaticale (unele de care nu mai sunt sigur după atâția ani, altele prea noi pentru mine), am consultat acest site. Și, foarte important, aici am citit prima dată opere ale scriitorului Ion Lazăr da Coza, pe care eu le consider valoroase pentru literatura română. De asemenea, aici am avut ocazia să citesc și texte ale altor iubitori de condei, pe care, de asemenea îi stimez și apreciez.

Redau mai jos comentariul de pe FB:

Înainte de orice: încă nu am reflectat îndeajuns și nu sunt sigur că scriu exact ce aș fi vrut să scriu, după ce am citit hotărârea dumneavoastră. În ceea ce mă privește, este o decizie tristă, din multe puncte de vedere. Totuși, vă dau dreptate și vă înțeleg tristețea: un site literar-artistic veritabil, așa cum este și „Însemne Culturale”, se menține cu sacrificii grele, de tot felul, dacă își respectă blazonul și pretențiile culturale. Poate doar un Mecena romantic și-ar putea permite astăzi așa ceva. Trăim în era balonului de săpun, cu irizări aurite și fascinante. Viață efemeră, totul fals, gol de substanță. Platformele de socializare sunt exemplul devenit deja clasic.

Personal regret. Sper totuși să păstrăm legătura, fie și pe FB, chiar dacă nu-i sunt fan. Și vă rog să mențineți popularizarea operei scriitorului Ion Lazăr da Coza, pentru că omul acesta a avut ceva de spus în literatura română, ceva profund și original. Omul acesta merită, eternă fie-i memoria!

Voi citi cu plăcere și textele dumneavoastră, pentru că în opinia mea sunt bune și îmi plac.

Vă doresc tot binele din lume, doamna Vasilisia Lazãr Grãdinariu!

[Mihai Katin]

Corneliu Ion a spus :

Doamna Vasilisia Lazăr Grădinariu,

Am fost plecat din țară o lună de zile și în toată această perioadă am avut un control limitat al PC-ului de pe telefon. Astăzi am văzut comunicatul dumneavoastră pe „Însemne Culturale”, care din nefericire mi-a intrat ca „spam”. Dacă îl vedeam de ieri, nu mai comentam pe FB. Totuși, pentru că vreau să rămână pe acest site regretul cu care am primit acest comunicat, o să-l copii de acolo și îl afișez aici. Nu uit că multe dintre rigorile colaborării cu un site de cultură le-am aflat de la dumneavoastră, că nu de puține ori când am avut dubii legate de reguli gramaticale (unele de care nu mai sunt sigur după atâția ani, altele prea noi pentru mine), am consultat acest site. Și, foarte important, aici am citit prima dată opere ale scriitorului Ion Lazăr da Coza, pe care eu le consider valoroase pentru literatura română. De asemenea, aici am avut ocazia să citesc și texte ale altor iubitori de condei, pe care, de asemenea îi stimez și apreciez.

Redau mai jos comentariul de pe FB:

Înainte de orice: încă nu am reflectat îndeajuns și nu sunt sigur că scriu exact ce aș fi vrut să scriu, după ce am citit hotărârea dumneavoastră. În ceea ce mă privește, este o decizie tristă, din multe puncte de vedere. Totuși, vă dau dreptate și vă înțeleg tristețea: un site literar-artistic veritabil, așa cum este și „Însemne Culturale”, se menține cu sacrificii grele, de tot felul, dacă își respectă blazonul și pretențiile culturale. Poate doar un Mecena romantic și-ar putea permite astăzi așa ceva. Trăim în era balonului de săpun, cu irizări aurite și fascinante. Viață efemeră, totul fals, gol de substanță. Platformele de socializare sunt exemplul devenit deja clasic.

Personal regret. Sper totuși să păstrăm legătura, fie și pe FB, chiar dacă nu-i sunt fan. Și vă rog să mențineți popularizarea operei scriitorului Ion Lazăr da Coza, pentru că omul acesta a avut ceva de spus în literatura română, ceva profund și original. Omul acesta merită, eternă fie-i memoria!

Voi citi cu plăcere și textele dumneavoastră, pentru că în opinia mea sunt bune și îmi plac.

Vă doresc tot binele din lume, doamna Vasilisia Lazãr Grãdinariu!

[Mihai Katin]

Este poate cea mai  trista veste pe care am primit-o si  cu care probabil va trebui sa ma obisnuiesc  pentru  ca   nu-i  asa tot ce e bun trebuie sa dispara...voi  trai  o  imensa singuratate cu  lipsa acestui  reper  intr-un pcean de incertitudini...Insemne culturale a fpst  si  va ramane  in sufletul  meu  ceva  sublim si frumos pentru care eu  va multumesc ,voi  publica pana in ziua inchiderii...

cu  toatra pretuirea sufletuluyi meu!

[Vasilisia Lazăr]

Poate că nu e totul pierdut. Poate că dacă oamenii ar fi conștienți că nu e suficient doar să publice și să aștepte să fie comentați, ci să intre și să comenteze și ei la ceilalți postatori, poate dacă în administrația Însemnelor ar mai intra niște oameni ca dumneavoastră, cu pricepere și dragoste pentru literatură, dar și pentru acest spațiu, poate că nu ar fi totul pierdut. Considerați acest comentariu o invitație.

Mihai Katin a spus :

Este poate cea mai  trista veste pe care am primit-o si  cu care probabil va trebui sa ma obisnuiesc  pentru  ca   nu-i  asa tot ce e bun trebuie sa dispara...voi  trai  o  imensa singuratate cu  lipsa acestui  reper  intr-un pcean de incertitudini...Insemne culturale a fpst  si  va ramane  in sufletul  meu  ceva  sublim si frumos pentru care eu  va multumesc ,voi  publica pana in ziua inchiderii...

cu  toatra pretuirea sufletuluyi meu!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Doamnă, Vasilisia, poate nu e totul pierdut. Nu pot să mă obisnuiesc cu ideea că Insemne culturale nu va mai exista. Vă rog să vă mai gândiți. Cred că vă este foarte greu să întrețineți acest site, si  pentru asta vă mulțumesc. Dacă nu  ați  fi existat nu aș fi ajuns aici. Mulțumesc tuturor celor implicați, cititorilor acestui site, administratorilor care și-au făcut timp să-mi citească gândurile! Imi făceam curaj cu greu să postez ceva. Mă gândeam, iar mă va certa doamna Sofia Sinca, si asteptam cu nerăbdare comentariul dânsei. Mulțumesc Ada Nemescu pentru cuvintele frumoase, încurajatoare si nu in ultimul rând multumesc Anei Câmpenu, domnului Dincă Valerian,  d-lui Cristi Poe, si d-lui Mihai Katin. Realizăm cât de important si cât de frumos este un lucru doar atunci când il pierdem. Cum am spus într-o poezie, suntem perfecți la timpul imperfect.

Dați-ne șansa să îndreptam lucrurile, doamna Vasilisia.

Cu toată dragostea pentru acest site.