Universul poetic al Mihaelei Popa e un câmp atât de vast încât poți să zici „că nu are orizont”. Cernoziomul brun, de cea mai bună calitate, nu e cultivat. Nu tu vegetație luxuriantă și exotică, nu tu fluvii molcome și visătoare. Ici-colo câte un smoc de iarbă. Cerul nu e plin de curcubeie și nici populat cu galaxii uimitoare, însă, din momentul în care îi deschizi volumul de versuri, Efectul de Terra, își fac apariția nori burdușiți cu ploaie, alergând haotic și spectacular deasupra capului tău, căutând parcă să te hipnotizeze, iar fulgerele cad blând în juru-ți, fecundând câmpia.
Tu, cititorule, ești catalizatorul acestui miracol.
Cuvinte cheie :
Tu eşti minunată! Nu am apucat să citesc decât ceea ce ai publicat aici şi mi-a fost de ajuns să recunosc POEZIA sufletului tău! Mâine voi citi tot, astfel, acest comentariu este doar un... acont! :)
Mihaela Popa a spus :
Domnule da Coza, Lisia, Sofy, Gina, Violeta, Gabriela, Corina, vă mulţumesc pentru frumoasa surpriză, pentru tot efortul depus pentru realizarea acestei cărţi dar, mai ales, pentru încrederea cu care m-aţi primit şi îndrumat.
Mă-nclin în faţa voastră, oameni minunaţi!
Sincere felicitări, Mihaela! Adevărul e că meritai din plin această carte... iar cei care au trudit pentru apariţia ei sunt oamenii deosebiţi ai acestui site.
Cartea aceasta esti tu, Mihaela. O stare perpetua de emotie, un clocot, intrebari si certitudini metamorfozate in vers.
Citind-o ne impartasim din sufletul tau frumos. Priveste-ti spiritul invelit in coperta si bucura-te de doua ori: o data pentru ca esti daruita si inca o data pentru ca inspiratia si generozitatea prietenilor ti-au pus sufletul in palma.Meriti!
O bucurie nemărginită mă încearcă de fiecare dată când se mai ataşează o carte în raftul bibliotecii noastre. În afara unei muncii asidue, serioasă din punct de vedere profesional al celor ce o alcătuiesc, există acea doză de mulţumire sufletească de bucurie şi iar bucurie când o priveşti, când sufletul spune: cât de frumoasă e această carte!
Mihaela meriţi fiecare părticică din fiecare filă.
Cu afecţiune, Sofy!
Draga noastră Mihaela Popa, faci și tu parte dintre cei care sunt în „laboratorul” de unde răsar cărțile digitale ale talentaților membri ai site-ului ÎNSEMNE CULTURALE. Știi câtă muncă necesită o astfel de reușită. Puterea de a o lua de la capăt ne-o dă tot dragii noștri membri prin vizualizările și comentariile făcute.
Revenind la cartea ta, nu-ți ascund că munca a fost la fel de intensă, însă „materialul clientului/clientei” fiind de o rară calitate, ne energiza.
Urându-ți succes, doresc să-ți strângi cartea la piept (pe hârtie) și să (ne) dai o droaie de autografe!
Cu drag,
da Coza
FELICITARI, Mi:)
Se zice că poezia adevărată pare să se sustragă mereu oricărei constrângeri "metodice". Poezia Mihaelei Popa pare și ea să iasă oarecum din tipare. Uneori ea autoradiografiază structura cea mai adâncă a sufletului, alteori lumea interioară a celor apropiați poetei e îmbrățișată cu o dragoste debordantă, de fiecare dată, însă, cu un sintetism dus la extrem.
Mihaela Popa este o autoare egală cu sine însăși, la care sâmburele inefabilului încolțește din toate poeziile la fel. Poemele ei sunt podoabele de preț pe care ar trebui să le atârnăm pe dinăuntru. De câte ori le citim, aflăm noi și noi înțelesuri, parcurgem alte și alte stări, ele având, precum diamantul, o mie de chipuri.
Felicitări, draga mea, pentru această nestemată!
Talentată poetă, mă bucur să-ți văd cartea pe raftul Însemnelor Culturale! Efectul de Terra e de... efect!
Te-am citit și recitit cu drag!
Prețuire!
felicitări, Mihaela! felicitări pentru generoasa recomandare, dl da Coza, Sofia, Gina!
Draga Mihaela, am ajuns tarziu(din motive obiective), dar te asigur de sincera mea pretuire.
Felicitari pentru carte!
Cu drag,
Intr-adevar, o bucurie si un miracol prin care patrundem fila de fila! Emotie, lumina, bucurie si delectare!
Felicitari, Mihaela! Felicitari administratiei care ne umple spiritul de sublim, prin fiecare bijuterie aparuta aici!
Mult succes si inspiratie in continuare! Te imbratisez, cu drag!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor