Nu m-au atras „științele” ezoterice decât în măsura în care să-mi fac o idee cam cât se poate „bate câmpii” pe această temă, deși, minte deschisă, cum îmi place să mă consider, dădeam empirismului partea sa cuvenită. Despre rubin știam doar ce e scris în orice dicționar de buzunar, și anume faptul că este o varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură sub formă cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă, dar și în industrie. Împins de curiozitate – asta înseamnă că nu m-am ramolit chiar de tot! – am căutat pe „guagăl” rolul rubinului în domeniu, încercând să fac o corelație între el și o prietenă scumpă. Am citit că este „piatra succesului în orice domeniu”… „Măi să fie!” mi-am zis. Prietena mea e o profesionistă la locul de muncă, o familistă devotată și o scriitoare de excepție. Sceptic totuși, merg mai departe cu documentarea: „rubinul amplifică și facilitează curajul, dragostea, încrederea, vitalitatea, entuziasmul, generozitatea, optimismul, inspirația, energia, sensibilitatea, puterea, capacitatea de conducere”. Hait! Mă simt deja surprins în ofsaid! Caut mai departe: „Ajută la trecerea peste obstacole și în luarea deciziilor; reduce/oprește coșmarurile, frica, tristețea; aduce/inspiră/conferă bunăstare, putere, bucurie, prosperitate, fericire, dragoste…” Mă predau! Mă predau!! Mă predau!!!

Sunt sigur că scriitoarea Gina ZAHARIA, căci despre ea este vorba (și să mă ierte că m-am inclus abuziv în lista ei de prieteni), când a ales titlul recentei sale cărți de poeme – Ecou de rubin – nu a făcut-o în mod premeditat (rubinul se poate obține și pe cale sintetică, dar nu va avea în veci valoarea celui natural!), ci sigur informația/sugestia/porunca chiar a primit-o din transcendental, astral, metafizic… Mă opresc aici, fiind tangențial cu subiectul, după cum am spus, dar sunt convins că am dreptate.

Rubinul se extrage, îndeobște, din mine. Și noi trăim într-un mediu pernicios, asemănător minei, care este lumea, însă în cavitatea aceasta artificială, cu energii negative, întâlnim rubine precum niște dumnezeiești talismane, plantate de suflete hărăzite ca ale Ginei ZAHARIA. Lăsați-vă cuprinși de ecoul lor – efectul benefic este incontestabil!

  

 

Vizualizări: 685

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Angy, sunt doar un pelerin pe alei nedefinite, poate reușesc uneori să surprind raze de gând:)

Cuvintele tale sunt mult prea mari pentru mine, draga mea! Inima ta strălucește! Mulțumesc!

Nădejde Angelina a spus :

Felicitări ReGină a metaforei! Felicitări Însemne Culturale!

Felicitari Gina! Felicitari da Coza!

Pe "tastatura inimii" scrii cu slove de aur, Gina draga! Iar fiecare poezie isi poarta adanc in noi "ecoul de rubin".

Felicitari poetei si colectivului administratiei pentru noua nestemata adusa pe raft spre bucuria si delectarea noastra!

Cu multumiri si aleasa pretuire, Irina Lucia

Elena, mulţumesc! Întreaga mea prietenie pentru o poetă dragă!

Elena Şerban a spus :

Felicitari Gina! Felicitari da Coza!

Irina, mi-au adus perle aici, le-ai dat viaţă şi strălucesc asemenea sufletului tău. Îmbrăţişări, cu mare drag!

Irina Lucia Mihalca a spus :

Pe "tastatura inimii" scrii cu slove de aur, Gina draga! Iar fiecare poezie isi poarta adanc in noi "ecoul de rubin".

Felicitari poetei si colectivului administratiei pentru noua nestemata adusa pe raft spre bucuria si delectarea noastra!

Cu multumiri si aleasa pretuire, Irina Lucia

inca un succes..marca Gina...inca un motiv de mandrie pt fiecare artist...trebuie sa lasam ceva din sufletul nostru in urma...noi vom disparea..el nu...

Voi lăsa autograful între coperți superbe, Mihai! Ecoul meu personalizat va dăinui, și asta datorită ție... doar știi că veșmintele atrag privirile, artistule! Mulțumesc, prieten drag!

mihai catruna a spus :

inca un succes..marca Gina...inca un motiv de mandrie pt fiecare artist...trebuie sa lasam ceva din sufletul nostru in urma...noi vom disparea..el nu...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de petrut dan
cu 45 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 22 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor