Devenit o tradiție deja, Festivalul „Vrancea Literară”, organizat de Liga Scriitorilor din Vrancea (1998), Fundația Social Culturală „MIORIȚA” și revista „Salonul literar” va avea loc în acest an în zilele de 5 și 6 octombrie.

         Cei care doresc să participe (membri ori nemembri ai USR, tineri sau vârstnici, debutanți ori consacrați) vor trimite, până pe data de 25 septembrie 2013, volumele de poezie, critică, teatru, proză și eseuri (publicate în 2012) la adresa: CULIȚĂ IOAN UȘURELU, Căsuța Poștală 22, Oficiul Poștal Odobești, Județul Vrancea, Codul Poștal 625300.

        Juriul este format din redactori-șefi ai unor publicații literare prestigioase din țară.

         Telefon: 0722 917 264; E-mail: salonul.literar@gmail.com

 

                                                                                    ORGANIZATORII

Rezultate:


PREMIILE  FESTIVALULUI DE CREAŢIE „VRANCEA LITERARĂ” - ODOBEŞTI

 

 

A treia ediţie a Festivalului de Creaţie „Vrancea literară”, care s-a desfăşurat în zilele de 5-6 octombrie 2013 la Odobeşti, s-a încheiat. Totul s-a petrecut în casa atât de ospitalieră a domnului Culiţă Ioan UŞURELU, redactorul-şef al revistei „Salonul literar”. Am avut această locaţie deoarece Primăria din Odobeşti nu şi-a arătat disponibilitatea de a stimula financiar sau măcar să ofere un spațiu iniţiativei noastre. Cu toate că redactorul-şef al „Salonului literar” a depus proiectul prin care solicita susţinerea, prin orice modalitate, a acestei acţiuni culturale. Nu ni s-a dat, timp de un an, de înţeles că mesajul nostru a fost recepţionat, deşi am revenit cu diferite scrisori în care aminteam că măcar un răspuns (favorabil sau nu) am fi meritat. Ca să nu mai spunem că legea obligă autorităţile să dea un răspuns la orice petiţie într-un termen limită (30 de zile). Ne aşteptam să funcţioneze măcar minima politeţe faţă de un membru al comunităţii. La Odobeşti însă nu funcţionează nimic pe această latură, mai ales în ceea ce ne priveşte… Primarul a beneficiat, probabil, şi de o consiliere neinspirată, ca să vorbim eufemistic.

În ciuda piedicilor de tot felul, în ciuda lipsei fondurilor necesare, în ciuda ostilităţii autorităţilor şi a acoliţilor, juriul festivalului, alcătuit din redactori şi redactori-şefi ai unor reviste de prestigiu din ţară, s-a întrunit şi a avut o misiune grea, aceea de a alege, din cele aproape optzeci de volume prezentate la concurs, doar douăzeci şi două, care au fost premiate.

Regretăm că a trebuit să prezentăm în preambul toate dificultăţile pe care le suportăm pentru a arăta că românii au talent şi trebuie stimulaţi. O spunem şi cu durerea profundă pe care o simţim atunci când vedem că se poate şi altfel decât la Odobeşti. Menţionăm, în acest sens, că la Adjud, Bacău, Galaţi, Panciu, Râmnicu-Sărat, Tecuci, Mizil şi în alte oraşe primăriile sunt alături de iniţiatorii unor proiecte culturale iniţiate de membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

 

PREMIILE SUNT URMĂTOARELE:

 

POEZIE:

PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: volumul BISERICA DE CUVINTE, autor MIHAELA GRĂDINARIU-RÂŞCA - SUCEAVA;

PREMIUL I: volumul CRUCEA DIN MUGURI, autor AUREL M. BURICEA - PRAHOVA;

PREMIUL II: volumul IREAL, autor MARIANA ROGOZ STRATULAT - PANCIU;

PREMIUL II: volumul SOARELE NINIVEI, autor ION DINVALE - BUHUŞI;

PREMIUL III: volumul TEOGNOST, autor TOMA BARBĂROŞIE - FOCŞANI;

PREMIUL III: volumul ARTA EURITMIEI, autor MIHAI MERTICARU - PIATRA-NEAMŢ;

 

ROMAN:

PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: romanul MOŞIA, autor IOAN TODERIŢĂ - GALAŢI;

PREMIUL I : romanul MIEZUL NOPŢII ÎN CARTIERUL FELINARELOR STINSE, autor GEORGE CORNILĂ - BUCUREŞTI;

PREMIUL II: romanul SĂ NU TE ÎNDRĂGOSTEŞTI DE UN NEBUN, autor IONICĂ SAVA - FOCŞANI;

PREMIUL III: romanul DE MÂNĂ CU AI MEI, autor GHEORGHE-JAN ISCU - BACĂU;

PREMIUL III: UITAREA, autor GHEORGHE UNGUREANU - BACĂU;

 

PROZA SCURTĂ:

PREMIUL I: volumul FRONDE, autor VIOREL DINESCU - GALAŢI;

PREMIUL II: volumul CIRCUL FĂRĂ CUPOLĂ, autor VASILE LARCO - IAŞI;

PREMIUL III: volumul PLASA DE STELE, autor RODICA ŞORICĂU - FOCŞANI;

 

PROZĂ UMORISTICĂ:

PREMIUL I: volumul ION IONESCU’S STORY, autor ION MANEA - GALAŢI

 

PAMFLET:

PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: volumul INSECTARUL PORTOCALIU, autor IOAN VIŞTEA - TÂRGOVIŞTE;

 

ESEU:

PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: volumul DESPRE ESENŢE ŞI TINCTURI, autor LUCIAN STROCHI - PIATRA-NEAMŢ;

PREMIUL I: volumul DURERI NEOSTOITE, autor ION LUPU - COMĂNEŞTI;

 

CRITICĂ LITERARĂ:

PREMIUL I: volumul DOR ÎN CONCEPŢIA LUI EMINESCU, autor IOAN ŢICALO - SUCEAVA;

PREMIUL II: volumul INCURSIUNI ÎN UNIVERSUL PENIŢEI, autor STAN BREBENEL - BUZĂU;

 

ISTORIE LITERARĂ:

PREMIUL I: SCRIITORI BĂCĂOANI, autor CORNEL GALBEN - BACĂU;

 

ISTORIA LIMBII LITERARE:

PREMIUL I: volumul LIMBA ROMÂNILOR , autor NĂSTASE MARIN - GALAŢI;

                                                                           

 

Preşedintele juriului,

CULIŢĂ IOAN UŞURELU,

Redactor-şef al revistei „SALONUL LITERAR”

 

Vizualizări: 332

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări câștigătorilor, cinste participanților!

Prețuire organizatorilor!

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 22 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Viaţa la confort redus a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 22 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor