Tzara -120

[ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...]

Tristan Tzara - Şi simţeam sufletul tău curat – 120 DE ANI DE LA NAȘTERE

Cine ar fi crezut că turbulentul, demolatorul, fondatorul unui curent fără concurență, Tristan Tzara a putut scrie în 1914 aceste versuri? Zid dărăpănat/Eu m-am întrebat/Astăzi că de ce/Nu s-a spânzurat/Lia, blonda Lie/Noaptea de-o frânghie…/S-ar fi legănat/Ca o pară coaptă/Şi ar fi lătrat/Câinii de pe stradă/S-ar fi adunat/Lumea să o vadă/Şi ar fi strigat/, , Vezi ca să nu cadă”.Aş fi încuiat/ Lacătul la poartă/Aş fi pus o scarăŞi aş fi luat-o jos/Ca o pară coaptă/Ca o fată moartă/Şi aş fi culcat-o într-un pat frumos.
Tristan Tzara, profetul și regele dadaismului mondial, ajunge în anii 1920 una dintre cele mai în vogă personalități ale boemei pariziene. În plină glorie, se decide să se retragă din viața publică și pleacă într-un sejur prelungit cu artista suedeză Greta Knutson, viitoarea sa soție. Dispariția subită a lui Tzara din lumea literară pariziană nu a rămas neobservată: lumea îl căuta și se întreba ce e cu el. Tzara, însă, era de negăsit. În această perioadă, vedeta mișcării dadaiste se întâlnește cu prietenul său brăilean Ilarie Voronca, căruia îi acordă un inedit interviu, în stilul epocii. E prezent și B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane. Interviul este publicat, în franceză, în numărul 12, din aprilie 1927, al cunoscutei reviste de avangardă Integral (titlul original al articolului, în română, ar suna cam așa: Mergeți la pas. Tristan Tzara discută cu Integral.). A fost, se pare, singurul interviu acordat de Tzara în acei ani de solitudine. În 1908, revista Literatura publica, sub semnătura lui Tzara, o scrisoare deschisă adresată lui Jacques Riviere, scrisoare care i-a inspirat pe Aragon, Breton și Soupault. Subiectul acestei faimoase anchete: „De ce scrieți?”. Polemicile pe care le-a suscitat au clarificat granițele câmpurilor de bătaie și au fost bogate în descoperiri: era pentru prima dată când o problemă de conștiință se punea deschis creierelor adormite de trista muncă a scrisului. Zicea în această scrisoare: „Scriu pentru a descoperi oameni.” Și, într-adevăr, a descoperit oameni, dar care l-au dezamăgit într-atât, încât această rațiune a dispărut în întregime, ca bruma, din cadrul vizual, din preocupările sale. Faptul însuși că obiectul decepției era de o manieră pe care o credea relativ cea mai demnă de atenție, nu făcea decât să crească tristețea. Și-a dat seama, în sfârșit, că ceilalți scriau dacă nu pentru a urca, socialmente vorbind, cel puțin pentru a-și face un depozit în banca relațiilor lor, care într-o zi le va deschide ușile unei Academii de care prea puțin i-a păsat. Continua să scrie pentru el, chiar pentru moment și, negăsind alți oameni, se căta mereu. Considera că poezia este singura stare de adevăr imediat. Cuceririle libertății individuale au fost plătite cu atâtea suferințe, cu prețul atâtor renunțări și curaj încât abilele aderări la ideea marxistă a acestor bucuroși renegați ai gândirii individualiste nu puteau fi numite decât frivole și oportuniste.„ Comunismul e o nouă burghezie, plecată de la zero. Revoluția comunistă e o formă burgheză a revoluției. Ea nu este o stare de spirit, ci o „Regretabilă necesitate”- spunea Tzara încă în 1920.
ŞTristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești - d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură.În 1912, pe când era încă în liceu, publică Revista „Simbolul” împreună cu Marcel Iancu și Ion Vinea, cu binecuvântarea lui Alexandru Macedonski și ajutorul lui Iosif Iser. În această perioadă semnează cu pseudonimul S. Samyro, pe care îl va schimba mai târziu în Tristan Ruia și în final Tristan Tzara. În realitate numele de „Tristan” nu e ales pentru rezonanța particulară pe care o are numele în română sau ca omagiu către opera lui Wagner - o referință importantă pentru simboliștii care l-au influențat puternic pe tânărul poet, ci, după cum spunea Colomba Voronca (soția lui Ilarie Voronca și sora lui Claude Sernet) datorită faptului că exprima starea de spirit a tânărului poet „trist în țară” (sursa: Heinrich Stiehler în „Tristan Tzara zwischen Peripherie und Zentrum”).Mișcarea dadaistă își are originea în orașul elvețian Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 și curând se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale „happening-urile” de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a născut celebra mișcare Dada, care nu e o invenție exclusivă a lui Tzara, dar „nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare.și.diplomația.lui”.Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) și Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci și cinci de poeme), respectiv manifestele mișcării: Sept manifestes Dada (1924; Șapte manifeste Dada). În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism și distrugere, intră în activitățile mai constructive ale Suprarealismului. Și-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul și a intrat în Rezistența Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetățean francez. Va demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva reprimării revoltelor din Ungaria de către Uniunea Sovietică. Lucrările sale de maturitate încep cu L'Homme approximatif (1931; Omul aproximativ) și continuă cu Parler seul (1950; Vorbind singur) și La Face intérieure (1953; Fața interioară). În acestea, cuvintele aleatoare ale lui Dada sunt înlocuite cu un dificil, dar umanizat limbaj.A murit la Paris și a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse. La Moinești există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru. Despre MIȘCAREA DADA s-a scris enorm, pro - și contra. Ea nu a lăsat urmași de același nivel. Textele par adesea ilizibile, dar substratul trebuie descoperit de cei ce știu să caute în profunzime. Marc Dachy a lăsat o monografie concentrată despre această mișcare artistică cu reverberații în întreaga Europă, dar în special la Paris și Berlin. Nici un regim totalitar, atât nazist, cât și comunist nu a agreat nici suprearealismul, nici dadaismul. Fără a se confunda, cele două orientări s-a completat, dadaismul fiind cu un pas înaintea suprarealismului. Florin Manolescu a publicat în 2010, la Ed. Compania „ Enciclopedia exilului literar românesc”, unde face numeroase referiri la dadaiștii și suprarealiștii de origine evreo- română.
BORIS MARIAN

*

[Corina Militaru]

Foarte interesant! Am citit cu deosebită plăcere! :)