Lorzii Liceului Pedagogic din Focșani

[Musat Daniel]

Un focşănean dedică aceste rânduri profesorilor de modă veche care i-au îndrumat paşii în timpul liceului

Se spune că toamna este anotimpul amintirilor şi al nostalgiilor. Fiind un mare sensibil, în fiecare toamnă trăiesc sentimentele şi nostalgiile anilor de liceu. Am avut marele privilegiu de a fi elev al Liceului Pedagogic din Focşani, între anii 1978-1982, şi să am dascăli, profesori minunaţi, adevăraţi

TITANI ai învăţământului. Mare mi-a fost supărarea în anul 1978 când am aflat că secţia "învăţători" din cadrul liceului se va desfiinţa. Chiar îmi amintesc că am plâns. Doream să urmez profesia de dascăl. În anii de gimnaziu am urmat şcoala din Sud, acolo unde între anii 1975-1977 a funcţionat şi liceul meu îndrăgit. O parte dintre profesori, aveau ore şi la clasele gimnaziale, ocazie cu care, copil fiind, am rămas fascinat de unii dintre ei, de blândeţea lor, de caracterul lor, de dragostea şi devotamentul faţă de elevi. Acolo am luat parte la primul "Cenaclu Literar", într-o sâmbătă de toamnă (vezi nostalgia anotimpului) unde au participat tinerii scriitori de la acea vreme, regretaţii: Florin Muscalu şi Traian Olteanu. În cadrul acelei seri l-am auzit pentru prima dată pe profesorul Gh. Zaharia cât de frumos vorbeşte despre poezie. Cred că eram prin clasa a VI -a şi regretam că dânsul nu este profesorul meu. Dar anii treceau şi examenul de admitere se apropia cu paşi repezi. Asa cum povesteam la început, şansa nu prea mi-a surâs de prima dată. Secţia şcolii pe care o îndrăgeam atât de mult avea să se desfiinţeze. După zile lungi de aşteptare şi incertitudine, în anul 1978 speranţa a renăscut brusc în sufletul meu. Mai marii timpului din acea vreme au hotărât ca în cadrul liceului Pedagogic, în locul clasei "învaţători", să ia fiinţă secţia "Filologie-Istorie". Pentru un adolescent de 15 ani, sună frumos: "Filologie-Istorie".

Amintiri nepreţuite: numărul matricol şi ora de dirigenţie

Am trecut uşor peste emoţiile examenului şi, din toamna anului 1978, am devenit elev la Pedagogic. Acest lucru îl pot dovedi cu mândrie prin numărul matricol pe care îl păstrez cu sfinţenie şi astăzi, în sertarul meu cu amintiri. Începeam poate cel mai frumos capitol al vieţii mele, acela de adolescent, fericit că: "a intrat la liceul dorit". Şi ce poate fi mai frumos pentru un tânar decât întâlnirea cu persoane dragi? Pe parcursul celor patru ani am avut noroc să întâlnesc oameni minunaţi, simpli dar de un caracter rar întâlnit, adevaraţi "LORZI". Cu uşoară emoţie şi nostalgie îmi amintesc însă şi de primii fiori încolţiţi ai dragostei. Se întâmpla tot într-o toamnă, prin 1980 (dar despre asta mai târziu). Revenind la iubiţii mei dascăli, îi aşez pe prima treaptă a succesului pe toţi. Spuneam că şcoala gimnazială cu clasele V-VIII am absolvit-o în cartierul Sud, acolo unde funcţiona şi liceul. Nu mică mi-a fost mirarea când,  în 1978, în noul local al liceului situat în actualul sediu al Şcolii generale nr. 5, în prima zi de şcoală am fost întâmpinat de doamna profesoară de geografie din Sud. Era noua mea dirigintă. Am îndrăgit foarte mult şi geografia datorită doamnei Stela Pupăză. La orele de dirigenţie ne călăuzea paşii şi abordam teme foarte interesante, ţinea la noi ca la proprii copii. Nu pot să uit orele de geografie dar şi zilele frumoase în care participam alături de dânsa la "Practica-agricolă". Şi astăzi mă găsesc cu dumneaei şi vorbim despre anii când eram elevul dânsei. O respect foarte mult!

"Nota 0 la purtare"

Un alt TITAN al învăţământului, pe care îl îndrăgesc foarte mult şi care mi-a fost dascăl, este domnul scriitor Culiţă Ioan Uşurelu. De la dânsul am învăţat să iubesc teatrul, limba latină şi ... de ce nu? să scriu! Alături de dânsul am petrecut multe ore pe scena Teatrului "Maior Gh. Pastia" unde repetam "Nota 0 la purtare" în cadrul STEF Focşani. Drept răsplată, în 1981, am obţinut locul I datorită muncii dumnealui şi a regizorului Ioan Constantinescu. Datorită domnului profesor scriitor Uşurelu am prins dragoste de dictoanele latineşti, am învăţat să conjug verbe: "Eram, Eras,Erat" - "Sum, Es, Est". Atunci când mă prindea pe picior greşit (se mai întâmpla câteodată) nu îmi punea notă proastă, dar mă bifa cu câte un punct în catalaog. Nu pot să nu amintesc că domnul Uşurelu ne mai "scutea" de unele ore de fizică, chimie sau matematică pe motivul că "Mergem la teatru să repetăm". Un alt "Monstru-sacru" este domnul profesor Romică Chiper. Un om de o exactitate de excepţie. Multă teorie am învăţat cu dumnealui la matematică, dar nu ezita să ne facă "tămâioşi" atunci când nu înţelegeam ceva. Să îi fie ţărâna uşoară pentru că a plecat prea repede din rândul "Lorzilor". De câte ori am ocazia îi aprind o lumânare la mormânt.

Cum ne-a murit un profesor la doar 42 de ani

Tainele istoriei am continuat să le descopăr, împreună cu domnul profesor Vasile Năvodaru. Dânsul era profesorul meu din gimnaziu cu care am continuat şi în liceu. Datorită dumnealui am îndrăgit istoria şi m-a indrumat să urmez secţia "Filologie-istorie". Tot datorită dumnealui am participat şi la olimpiadele de istorie. Amintirea domnului profesor Năvodaru este legată de un trist eveniment, care m-a marcat, un tragic accident auto în care dânsul a sfârşit la doar 42 de ani. Se întâmpla în iunie 1981. De atunci, de câte ori merg în cimitirul Nordic, îmi descopar capul în faţa mormântului unde se odihneşte. Galeria somităţilor continuă cu domnul profesor de biologie Emil Dumitru, de altfel şi director al acestei instituţii după anii '90! Un om blând şi cald dar foarte hotărât în ceea ce face. Îmi face plăcere să mă revăd cu familia domnului profesor, cu doamna profesoară Dumitru, cu care am făcut filozofia şi cărora le doresc ani mulţi sănătoşi. 

"ZAHU"

Nu în ultimul rând, am lăsat spre final, marea mea surpriză din acei ani şi prezenta povestire:
Spuneam la început că mi-aş fi dorit să îl am profesor de limba română pe îndrăgitul domn Gh. Zaharia, "ZAHU" cum îl ştiam toţi. Ei bine, acest lucru s-a întâmplat încă din anul l. Chiar l-am primit cu aplauze în clasă, spunându-i că îl doream profesor  încă din clasa a V-a. Bucuria a continuat, însă, din anul lll după ce am fost admis la "CELEBRA TREAPTĂ A ll -A", iar domnul Zaharia mi-a devenit diriginte. Multe amintiri frumoase se leagă de acest "LORD".
Fiind profil uman, eram în clasă doar doi băieţi. Renumitul psiholog Hanibal Dumitraşcu şi cu mine. Pentru ca "ZAHU" să fie sigur că nu suntem furaţi de peisajul frumoaselor noastre colege, 22 la număr, ne invita să luăm loc în prima bancă şi ne striga cu apelativul "BIBILOI". Ca orice licean păstrez în suflet amintiri de neuitat, dar parcă ale mele sunt deosebite. Acest sentiment, sunt sigur că îl trăieşte orice absolvent.  Nu pot să nu mă închin în faţa Icoanelor dascălilor mei, să nu îi stimez şi să nu îi definesc cu titlul de "LORD AL LICEUL PEDAGOGIC"!  De aceeaşi clasă sunt şi domnii profesori: Gh. Slujitoru (lb. romană), Mihai Dediu (matematică), doamna Huţanu (istorie), Maria Borş (fizică), Doina Cîmpeanu (franceză),Olinpia Enache (istorie şi director) şi Doina Văcăreanu (literatură universală), cărora, cu plăcere şi nostalgie de toamnă, le-am dedicat aceste rânduri. 

MUŞAT-MURESANU DANIEL

Promoţia 1982, Liceul Pedagogic, Filologie-Istorie.
LORD = titlu nobiliar

http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588812908-miste...

[Ion Lazăr da Coza]

„Ca orice licean păstrez în suflet amintiri de neuitat, dar parcă ale mele sunt deosebite.” Absolut corect!

Lăudabil gestul de a omagia dascălii ce ne-au format spiritual și profesional!

Felicitări!

da Coza

[Corina Militaru]

Omagiu dascălilor! Foarte frumos! 

[Musat Daniel]

Va multumesc!Dupa cat sunt de umiliti profesorii,cu salarii mici si elevi de multe ori needucati,merita un mic omagiu.