Interviu cu PAUL EVERAC din volumul "CONVORBIRI ESENŢIALE", autor Culiţă Ioan Uşurelu

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Ar fi bine să fiu un evreu comunist, băiatul meu ar putea să fie atunci un Tismaneanu, poate un Patapievici. Din nefericire, sunt un biet român ortodox, cu tată închis la Piteşti şi mamă dată afară din directorat…

CULIŢĂ IOAN UŞURELU:De-a lungul vremii, ati fost lăudat, atacat şi chiar marginalizat. Cum aţi primit, cum aţi privit aceste atitudini umane atât de şocante, care provin, de cele mai multe ori, de la persoane în al căror caracter aţi crezut ? Poate unele v-au fost chiar apropiate…

PAUL EVERAC:N-aş lua-o aşa. Orice gloriolă se perimă. Ai fost pe scenă, e normal să ieşi prin culise. Vine altul (Dacă vine).Vine şi o clipă în care eşti reluat, reconsiderat (Daca vine).Cam atât.

C.I.U:Recent (anul 2000), Angelo Mitchievici, în “Explorări în comunismul românesc”, afirma că sistemul comunist de la noi a fost sprijinit de mari scriitori ca G.Calinescu, M. Banuş, M. Dinescu, Nichita Stănescu.Consideraţi că aţi ajutat în vreun fel acest comunism?

P.E:Da, consider că l-am ajutat. Imblânzindu-l. Dramatizându-l. Problematizându-l. Punându-i întrebări.

C.I.U:Din păcate, când vă este analizată opera, din cele peste 140 de piese este comentată doar « Un fluture pe lampă », în care, potrivit criticilor respectivi, mergeaţi pe o temă de succes (atunci): socialismul era cea mai bună dintre lumi. Era doar moda vremii sau credeaţi că spuneţi adevărul ?

P.E:Piesa « Un fluture pe lampă » nu afirmă că socialismul e cea mai bună dintre lumi, ci dezvolta chestiunea pierderii identităţii, tema pe care am mai reluat-o, şi eu şi alţii, şi care va fi mereu actuală cât timp vor pleca oameni din ţara lor. Acest exod (periculos) nu s-a curmat, dimpotrivă.

C.I.U:Intr-un articol foarte interesant, atrageaţi atenţia asupra faptului că mulţi conducători au fost asasinaţi…Mentionaţi pe Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Tătărescu, Duca, Armand Călinescu, Dej, Ceauşescu... La noi, de fapt, şi scriitorii sunt « ucişi » prin sărăcie, prin legi nefavorabile, prin atitudinea arogantă a sefilor, prin…Cum ati caracterizat românii din aceasta perspectivă ?

P.E:Sunt ţări care au năzuit să apere integritatea cetăţenilor prin Habeas Corpus, prin Bill of rights, prin revoluţii şi reforme umanitar-liberale, şi tot au ucis în neştire, poate mai avan decât altele. N-au inventat şi asasinatul politic, nici măcar atât! Şi nu sunt sigur nici că uciderile, la noi, n-au avut amestec străin.

C.I.U:Ati fost un timp (ce timpuri !) director al TVR. Cum s-a produs numirea dumneavoastră, ce-aţi găsit acolo şi ce-aţi lăsat?

P.E:Preşedintele Iliescu m-a rugat în repetate rânduri să accept acel post. Am găsit TVR la roşu, îmbâcsit de datorii; l-am lăsat prosper, cu mare sold creditor. Cum ? Prin triplarea tarifului la reclame, prin ordine, control, gestiune onestă, selecţie după merit. Am adus şi o oarecare decenţă. Şi un pic de stil, nu mult. Rigoare. Câţiva fulgi de fantezie. Dar rezistenţa a fost mai tare, m-a obosit. Se pare ca am avut parte şi de regrete tardive.

C.I.U:Care-i povestea celebrelor « tablete » ? Cine a avut ideia şi cine a suportat consecinţele ?

P.E:Ideea tabletelor a ieşit din capul meu. Ele au bucurat (instruit) multă lume. Am primit şi câteva ciomege de la o anumită mafie româno-cosmopolită, după adagiul: capul face, capul trage. Din medicamentoase, tabletele au rămas soporifice. Organismului social i-a mers tot mai rău…

C.I.U:Am vizitat de două ori Complexul de la Podul Dâmboviţei. Primirea vizitatorilor cu acel anunţ în care subliniaţi că acolo să ajungă doar aceia cu ,,sete de cultură’’, mi se pare un avertisment de bun simţ. Unii însă considera totul un kitsch…Aţi ripostat cum se cuvine la astfel de insulte ?

P.E:In »kitsch-ul » de la Podul Dâmboviţei se regăsesc numele unor artişti ca : Paciurea, Han, Georgescu, Jalea, Medrea, Baraschi, Apostu, Chirnoagă, Adoc, Buculei, Aftenie, Flamându ş.a. Dacă acestea sunt kitsch-işti, care ar fi cei veritabili ?

C.I.U:Dacă ar fi după mine, aş încadra unicatul de la Podul Dâmboviţei într-un circuit turistic şi cultural. Vă ajută cineva în acest sens ?

P.E:Am fost tot timpul disputat între tendinţa ,, Veniţi să vedeţi !’’ şi tendinţa ,,Lăsaţi-ne să ne odihnim !’’. Cu vârsta, cea de-a doua a început să prevaleze. Turismul înseamnă invazie, alienare.

C.I.U:Din păcate, am citit undeva că, din cauza „provizoratului’’ din propria casă, cumpărată de la stat cu acte în regulă, dar şi scârbit de atacurile furibunde ale unor culturnici, aţi hotărât să vindeţi Complexul în care aţi investit atâţia bani dar, mai ales, atâta dăruire sufleteasca. Care-i adevărul ?

P.E:Am ajuns la concluzia că noi, autorii pieritori, n-avem cum să mergem mai departe. Or, unde nu e dezvoltare, începe descompunerea. Suntem deci în trative cu Autoritatea Judeţeană să ducă înainte ce am început. Rolul nostru pe pământ începe să se termine .

C.I.U:Aţi scris într-un timp timp despre Monica Lovinescu… şi nu de bine…Vă menţineţi părerile ?

P.E:Monica Lovinescu a chibiţat, a huiduit, a aruncat cu pietre în arenă, acolo unde noi luptam cu taurul. Ea stătea în tribună , la adăpost, şi făcea gălăgie. Stătea dincolo de gard, la uluci, şi clevetea. Cum era să-mi fie simpatică ?

C.I.U:In timp ce vechii dramaturgi sunt marginalizaţi, ,,tineri’’ ca Alina Mungiu sunt jucaţi cu piese ca ,,Evangheliştii’’ , în care bunul simţ, istoria şi religia sunt aruncate la gunoi… Aceasta să fie dramaturgia ,,nouă’’ ?

P.E:Când au apărut » Evangheliştii », primul protest, vehement, a fost al meu. Dar lucrurile au involuat cu fiecare an, iar blasfemia d-nei Mungiu s-a văzut apărată de d-nii Ion Caramitru şi Nicolae Manolescu. Alţi trepăduşi au ridicat glasuri mici. Oculta a marcat. N-o să fiu eu mai ortodox decât Patriarhul !

C.I.U:De altfel, cum afimaţi în ,, Thalia Zurbaghie’’ , astăzi mai avem 4-5 dramaturgi admiraţi…Care sunt şi ce-i de făcut ?

P.E:Genul e în extincţie, iar piaţa e măturată de interese. Cei vechi şi falnici, încă trăitori, s-au cocârjat ; a apărut în schimb un tufăriş de veleitari. Nu cred că-şi pun problema să-şi clădească, ci să epateze, să rupă gura. Importul e în toi, se câştigă mai bine la el. Luăm din belşug de la alţii care nu iau nimic de la noi ; nici n-au ce… Guvernanţii ? Ils s’enfoutent pas mal ! Suntem dispuşi la toate servituţile.

C.I.U:După unii sunteţi un evreu comunist, după altii … Eu ştiam că pe vremuri eraţi un cetăţean cu dosar ,,nesănătos’’ … Adevărul este undeva la mijloc ?

P.E:Ar fi bine să fiu un evreu comunist, baiatul meu ar putea să fie atunci un Tismaneanu, poate un Patapievici. Din nefericire sunt un biet român ortodox, cu tată închis la Piteşti şi mamă dată afară din directorat. Adevărul nu e la mijloc. Părinţii m-au făcut Constantinescu, eu m-am făcut Everac.Mi-a fost oarecum (sufleteşte) incomod sub comunişti, dar nu ca acum.

C.I.U:Presa v-a văzut la o adunare a Partidului Alianţei Socialiste…Sunteţi membru sau simpatizant al acestei formaţuni politice ?Deşi ceea ce se vede la vârf, parcă nu mai oferă sansa alegerii…

P.E:Urc din tinereţe spre o tribună mapamondică, dacă se poate bine temperată. De acolo se vede, printre altele, şi Partidul Alianţei Socialiste, cum se văd şi celelalte. Am simpatie pentru cât sunt de mici şi de neajutoraţi. Orice scriitor român simpatizează pe cei mici şi neajutoraţi, bate cu inima mai spre stânga. Dar creierul rămâne liber.

C.I.U: Sunteţi şi un bun poet, ceea ce se ştie mai puţin sau deloc. Cum au fost primite creaţiile dv. lirice ? Veţi continua ?

P.E:Nimeni nu s-a ocupat vreodată de faptele mele lirice, sunteţi primul care mă citează pe acest teren- de unde v-a venit ? Da, am şase volume, pe mai mult de şase decenii, şi par frauduloase pentru un meşter al construcţiei dramatice. Ultimul volum vi-l trimit. Mă consider realizat în respectivul gen, având un timbru propriu şi o problematică a vârstei mele liminare. Dacă nu e aşa, tant pis !

C.I.U:Prin piesa «O zi din viaţa lui Ceauşescu», « prietenii » Florin Călinescu, Al.Tocilescu şi alţii v-au lezat imaginea. I-aţi dat în judecată sau nu merităa efortul ?

P.E:I-am dat în judecată, deşi au retras rapid provocarea. La proces, avocatul lor a debitat următoarea inepţie: De ce vede Paul Everac că din atâţi Everaci ne-am referit tocmai la domnia sa? Instanţa i-a achitat.

C.I.U:Din când în când apăreţi pe scenele ţării şi ca regizor. De ce nu se întâmplă mai des? Aveţi directori de teatre care vă arată prietenia ? Majoritarii, presupun, sunt neprietenii…Am reţinut că piesa « Coada » a avut succes…  Aţi mai avut şi alte reprezentaţii cu public şi critica bună?

P.E:Am făcut regii de nevoie, am luat şi premii pentru regie. Acum teatrele nu sunt ale lui tata, nici ale partidului, nici ale României, nici ale unor direcţiuni, ci ale unor combinatori-oameni de afaceri–Congregaţii, cu alte interese. Iar eu sunt bătrân. Vreau până la sută (cum zice Arghezi), pot până la şase!...Dacă oi mai trăi, oi mai vedea

C.I.U:Credeţi în viitorul literaturii româneşti, mai ales acum, după intrarea noastră în UE ?

P.E:Cred, bineînţeles. Ţara încă n-a murit. Ce mă costă să cred? Pentru dezamăgiri nu prea mai am timp…

[Ion Lazăr da Coza]

Adevărate comori.