Interviu cu CASSIAN MARIA SPIRIDON din volumul "CONVORBIRI ESENŢIALE", autor Culiţă Ioan Uşurelu

[Culiţă Ioan Uşurelu]

...Nimic n-aş fi realizat dacă nu l-aş fi avut pe Dumnezeu ca o ţintă la care să mă raportez. Pentru tot ce am făcut pe lumea aceasta,mulţumesc lui Dumnezeu.

CULIŢĂ IOAN UŞURELU:Iaşul este plin de biserici şi bisericuţe! Membrii „bisericuţelor” cred, de cele mai multe ori, că au construit deja o catedrală. Am descris, parţial, mediul scriitoricesc. Unii vă laudă, alţii vă înjură… De ce?

CASSIAN MARIA SPIRIDON:Iaşul este printre primele

oraşe ale Europei ca număr de biserici, raportat la populaţie.

Ar fi greu ca scriitorimea să nu perpetueze această onoare…

În ce priveşte laudele şi înjurăturile, să ne amintim ”Glossa”

lui Eminescu :”De te-ating, să feri în lături,/ De hulesc, să

taci din gură;/ Ce mai faci cu-a tale sfaturi,/ Dacă ştii a lor

măsură;/Zică toţi ce vor să zică,/Treacă-n lume cine-o

trce;/Ca să nu-ndrăgeşti nimică;/ Tu rămâi la toate rece.” O

motivaţie pentru cele bune sau cele rele…

C.I.U:„Universecuritarii” şi-au îndreptat săgeţile spre dv.

Fostul meu profesor, Ion Constantinescu, crezându-se

Catilina, vă copleşea cu „afecţiunea” sa ori de câte ori

avea ocazia. Care o fi fost motivul?

C.M.S:La întrebările acestea nu v-ar putea răspunde decât

d-l Constantinescu…L-am văzut de 2-3 ori în viaţă. Este

imposibil de decelat resorturile care l-au îndemnat la o astfel

de campanie publicistică în care invidia, resentimentele…

Nu pot să dau un răspuns…Iar d-l respectiv nu mai este…

Unde mai găsim astăzi asemenea personaje..?

C.I.U:Poezia v-a inoculat-o mama, care, se spune, s-a născut

într-un colţ de rai, la Ipoteşti, sau aţi extras-o din

pământul originii dv. şi al strămoşilor din partea maternă?

C.M.S:În primul rând, mama nu-i din Ipoteşti, dar asta nare

importanţă. Pământul ţării este sacru…Întotdeauna am

crezut că harul, mult sau puţin, este un dat divin la care

participă în primul rând, că vor sau nu vor, părinţii care-şi

deschid porţile vieţii, peste care se aşează copilăria, cărţile

citite, oamenii, societatea în care împrejurările au făcut să fii

parte şi încă altele, importante pentru un mânuitor al

condeiului.

C.I.U:Credeţi că deţineţi, în forul dv. interior, cuptorul

alchimiştilor, Athanorul, care vă dă speranţa regenerării,

revitalizării literaturii şi mentalităţilor vremii noastre? De

la Iaşi, cel puţin…

C.M.S:Cred că dacă nu avem sentimentul că avem o

misiune, un destin de urmărit în această lume, n-am putea să

prelucrăm ceea ce ne oferă viaţa. Aproape aş înclina să cred

că acel cuptor, Athanorul, acea ardere interioară care poate

determina tot exerciţiul meu publicistic, editorial, cultural

etc. este şi funcţionează, deocamdată, la parametrii maximi.

C.I.U:De obicei, poeţii sunt caracterizaţi ca persoane

distrate, fără aplecare spre administraţie, finanţe…Şi totuşi,

dv. sunteţi un manager deosebit, fapt dovedit de rezultatele

benefice de la „Convorbiri literare”, la Editura „Timpul” şi

la încă vreo două reviste pe care le conduceţi. Care este

contribuţia dv. personală în realizările de mai sus?

C.M.S:În primul rând, cred că ne naştem cu astfel de

capacităţi, în al doilea rând trebuie să subliniez, şi să fim

împreună de acord, că a face o revistă ca ”Poezia” sau

”Convorbiri…” sunt în sine o operă. Fiecare număr e o carte

de peste 400 de pagini, texte pe care să le aşezi în aşa fel

încât să iasă un tot, o revistă şi nu o adunătură de texte… E

clar că editura sau revista pot însemna opera cuiva. Asta nu

înseamnă că am renunţat la ceea ce am eu de făcut, la creaţia

mea personală.

C.I.U:Uitându-mă pe Net, observ comentariile despre cultua

ieşeană. Mi se pare că am intrat în infern… Invidii, răuăţi,

diversiuni, atacuri dure la persoană şi nu la cărţi (nu

ştiu cerinţele vechii „Dacii literare”), încercări de a vă

crea, dumneavoastră şi anturajului, dificultăţi în acţiunile

pe care le susţineţi, ba chiar acreditarea ideii că sunteţi

subiectiv. Ce se întâmplă? Sunt ciolane atât de mari de ros

în cultura din Iaşi sau doar caractere mici şi pretenţii mari?

C.M.S:Da, aveţi o observaţie corectă…, dacă este un ciolan

mare de ros în cultura ieşeană sau doar caractere mici şi

pretenţii mari. Paragraful cu pretenţiile pune punctul pe ”i”.

Ce fel de ciolan este la ”Convorbiri..”, când salariul redactoului

este sub salariul mediu pe economie, cam 500 de lei.

Iată cât de ”atractiv” este ciolanul din cultură! Editura

”Timpul” este o editură nişă, noi supravieţuim… entru mulţi

notorietatea echivalează cu nu ştiu ce avere. Nu, eu nu sunt

bogat! Trăiesc decent, atâta tot. Sunt bogat în activităţi, asta

e altceva…

C.I.U Este oare o utopie să crezi că într-o ţară în care

băşcălia sau expresia ,,merge şi aşa’’ sunt onorante, să

crezi că poţi şi chiar să realizezi o operă ?

C.M.S Mi s-a părut o adevărată utopie şi totuşi, împotriva

acestei viziuni, unii au reuşit construirea unei opere. Lista

este foarte lungă…Deşi atmosfera afost neprielnică, s-au

scris, s-au scris opere….Eu, personal, încerc să trăiesc în

normalitate. Fiecare trebuie să-şi vadă de ale sale. Duce la

capăt ceea ce şi-a propus…Că atmosfera este nenorocită, că

socio-politic suntem într-un marasm continuu, e adevărat,

dar dacă ne lăsăm copleşiţi, riscăm să ne blocăm. Eu nu sunt

dispus s-o fac.

C.I.U: Abordaţi domenii diferite în literatură. Printre altele,

iată, ediţia integrală, definitivă, cu o prefaţă atât de bine

scrisă şi documentată (exhaustivă?) a operei lui Petre

Ţuţea, “Omul-tratat de antropologie’’. De unde atâta

putere de muncă, d-le Cassian?

C.M.S: Din 1975,când am terminat facultatea, eu am lucrat ,

cum se spunea atunci, 16 ore în producţie. După aceste ore

de muncă efectivă în uzină sau la Institutul de Cercetări,

veneam acasă şi-mi vedeam de scris…Ce fac acum este, în

comparaţie cu vremurile apuse, o vacanţă…

C.I.U:14 decembrie 1989 este o piatră de hotar în viaţa dv.

N-aţi ştiut atunci că aţi fost condamnat la moarte. Urma

executarea, dacă revoluţia nu reuşea. François Villon, mare

poet, ştiind că va fi spânzurat a doua zi, a compus un poem

de excepţie (,, La balade du pendu’’). Dacă aţi fi aflat, în

detenţie, că veţi fi executat a doua zi, cum aţi fi reacţionat ?

Cu un poem memorabil sau cu un dezastru mental ? V-aţi

gândit vreodată la această situaţie teribilă?

C.M.S:Da, în 14 decembrie 1989, atunci când am văzut că

n-am reuşit să coagulăm organizarea revoluţiei noastre,

când, unii dintre noi au fost arestaţi de dimineaţă, eu mi-am

exprimat gândurile într-un poem în seara zilei respective.

L-am publicat la vreo zece ani distanţă, găsindu-l printre

documentele mele… Poemul arată starea în care ne aflam

toţi la acel moment. Aş m-ai adăuga că, într-adevăr, acel

decembrie a constituit o piatră de hotar în viaţa noastră, o

piatră de hotar cum este naşterea unui copil, publicarea unei

cărţi, editarea unei reviste..Este, sigur, una din pietrele de

hotar ale vieţii mele…

C.I.U:Din păcate, s-a uitat prea devreme acel miting

programat pe 14 decembrie 1989 la Iaşi. Cei de la

Timişoara, prin preşedintele organizaţiei neguvernamentale

,, Memorialul Revoluţiei’’, consideră ,, o ruşine’’ că Iaşul se

crede iniţiatorul revoluţiei române, în timp ce Iliescu

recunoaşte întâietatea acţiunilor moldovenilor. Adevărul

este undeva la mijloc?

C.M.S:Este un adevăr pe care-l vor stabili istoricii. Nici eu,

nici şeful de la Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, nici

alte asociaţii nu deţinem adevărul…Istoria lucrează cu paşi

mari şi siguri, ea are alte comandamente, ea nu merge pe

subiectivism, pe interese locale. Precizez ce-am tot afirmat:

Iaşul a dat un semnal pentru începutul Revoluţiei şi atât…

C.I.U:Unii chiar cer o catedră de Revoluţionomie, ceea ce

n-ar fi rău. Va fi aplicată vreodată această propunere ?

C.M.S:Nu cunosc subiectul, deci nu mă pot pronunța.

Altceva este important: aşa cum se învaţă la şcoală despre

Holocaust, tot aşa ar trebui să se înveţe despre genocidul

comunism, care implică finalul luptei anticomuniste.

C.I.U: Deşi aveaţi în sânge poezia şi dorinţa de a lucra la o

revistă, v-aţi înscris la Facultatea de Mecanică. Formaţia

inginerească v-a ajutat să fiţi un bun manager, un chibzuit,

un adversar al improvizaţiei… Acesta ar trebui să fie

drumul managerilor culturali?

C.M.S:Să lămurim şi acest aspect. Întrebarea mi-a fost pusă

mai mereu. Am făcut facultatea de inginerie din motive

foarte simple pe atunci. În perioada respectivă, deşi aveam

17-18 ani,visam să fac o revistă, dar mi-am dat seama că naveam

nici o şansă. Cunoşteam doar maiştrii, inginerii şi

profesorii mei. Nu-mi plăcea să fiu profesor, despre medici

credeam că doar taie oamenii, îngrozitor….Dacă aş fi trăit

într-o ţară normală ca acum, n-aş fi ajuns niciodată inginer,

aş fi preferat filosofia. Dar nu Filosofia lui Ceauşescu…

Încât, până la urmă, ideea este simplă: cred că orice scriitor

este un autodidact pentru că nu s-a înfiinţat încă o şcoală

care să dea diploma de poet sau prozator……

C.I.U: În general vorbind, ce apreciaţi la un scriitor? Omul

sau opera ?

C.M.S:Cred că trebuie să ai întotdeauna capacitatea de a

discerne. Când citeşti o carte, un poem al unui autor, nu

întrebi la ce oră a scris, cum arată omul, câte amante a avut,

câte căsătorii etc. De aceea este cazul să discutăm o dată

axiologic opera şi, a doua oară, etic, omul. Nu putem să le

privim separat…Faptul că a fost un ticălos sau un om moral,

nu înseamnă că toată creaţia sa este rea sau bună…Dacă

opera este valoroasă, ne este indiferent felul de a fi al

omului.

C.I.U: Mulţumiţi vreodată lui D-zeu pentru marile realizări

în atâtea domenii ? Sau credeţi că-i doar meritul dv.? Cu

alte cuvinte, credinţa este necesară în mintea şi sufletul

poetului ?

C.M.S:Nimic n-aş fi realizat dacă nu l-aş fi avut pe

Dumnezeu ca o ţtă la care să mă raportez. Pentru tot ce am

făcut pe lumea aceasta, mulumesc lui Dumnezeu. Evit să

spun ceea ce mulţi repetă: ca într-o zi anume, brusc, şi-au

dat seama că-l iubesc pe Dumnezeu.

C.I.U:Când şi cum aţi aflat sensul existenţei dv. ? Ca să

preluăm o idee din ,, Aventurile terţului. ’’

C.M.S:Sunt dintre oamenii care doresc să păstreze normalitatea,

care-şi întemeiază o familie, are copii, are o casă, a

plantat un pom etc. Aceste elemente dau profunzimea unui

om.

C.I.U:Cm aţi găsit Filiala Iaşi a U.S?Cum este în prezent ?

C.M.S:Despre trecut evit să vorbesc pentru că trăiesc intens

prezentul. Am reuşit să pun în funcțiune situl filialei Uniunii

Scriitorlor din Iaşi au organizat şi dat în folosinţă Biblioteca

filialei, în care fiecare membru şi-a adus cărţile astfel că

membrii se vor citi şi se vor cunoaşte mai bine, am obţinut o

cabană la Bârnova, în care am început să plantăm pomi, la

Poiana din Cetate, în apropiere de Bârnova. Încercăm să

facem din filiala U.S. Iaşi un corp viu, care să ne dea

sentimentul că suntem o asociaţie şi nu insule fără legături

între ele, o asociaţie ai căror membri se cunosc, sunt uniţi şi

se respectă.

C.I.U:Aveţi uneori momente de lehamite, când aţi dori să

219

plecaţi într-un loc ascuns, fără duşmani, fără prieteni, fără

nimeni în jur în afara naturii benefice?

C.M.S:Eu cred că seara, la mine acasă, mă pot încărca, mă

fortific pentru a nu fi tributar unor astfel de stări. Reuşesc să

depăşesc inevitabilele necazuri, deşi, uneori, ar trebui să fiu

tentat să mă las păgubaş…

C.I.U:Ca editor, aveţi o concurenţă serioasă în Editura

„Polirom”. O provocare sau o supărare? O editură are

şansa de a forma gustul publicului cititor. Dacă însă vă

autofinanţaţi, veţi alege o carte de înalt rafinament, pe care

o cumpără doar o sută de persoane, şi nu o carte facilă dar

foarte bine vândută?

C.M.S:Consider că ideea Poliromului este benefică pentru

literatura naţională. Editura ”Timpul” este o editură de nişă.

După ce autorul se afirmă aici , poate urca la ”Polirom” sau

la „Humanitas” pentru că acestea nu vor publica ce public

eu la ”Timpul”, n-ar avea curaj…Eu, ca editură de nişă, scot

câteva sute de exemplare şi după aceea vedem…Omul se

afirmă şi trece apoi dincolo…Oricum, cărţile de la ”Timpul”

nu se încadrează la ”facile”, pentru a putea fi vândute.

Cartea lui Petre Ţuţea- facilă?

C.I.U:Mai este valabilă teoria că tot românul s-a născut

poet?

C.M.S:Tot românul s-a născut român în primul rând…Poet

te naşti dacă vrea Dumnezeu. Dacă ai harul de la el, e bine,

dacă nu, nu! Şi fenomenul este comun întregii noastre

planete…

C.I.U:Se spune adesea că un premiu este un fel de mită

dată, rar, unor talentaţi pentru ca aceştia să nu observe că

peste 90 % din astfel de stimulente se duc spre mediocri. O

fi doar bârfa celor care nu le primesc niciodată?

C.M.S:Premiile sunt întotdeauna subiective. Este imposibil

să cred că un juriu poate fi atât de obiectiv încât nu va avea

erori de apreciere. Exemplul clasic este ”Nobelul”, care s-a

dat la atâţia oameni despre care nu s-a mai auzit nimic…Mă

gândesc la premiile pentru Pace date unora care provoacă

războaie Este destulă subiectivitate, ceea ce nu înseamnă că

instituţia premiilor să fie desfiinţată. Este necesară pentru că

provoacă un orizont de aşteptare şi...Eu, spre exemplu, am

scris despre actuala Uniune a Scriitorilor…Am constatat că

mulţi scriitori importanţi n-au luat premiul Academiei şi

invers...Fiind alternative, părerile se echilibrează...Că mai

iau premii şi unii mediocri sau mai puţin stimabili axiologic,

nu-i chiar atât de grav. Sub cerul literaturii române încape

toată lumea. Fiecare cu locul său...