Punctele de suspensie în limba română

[Vasilisia Lazăr]

Punctele de suspensie

Spre deosebire de punct, punctele de suspensie nu marchează sfârşitul unei propoziţii sau al unei fraze, ci indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii.

Comunicarea în limba româna, este aşezată înaintea pauzelor redate în scris prin punctele de suspensie are întotdeauna o intonaţie caracteristică: când pauza este neintenţionată, intonaţia este descendentă, iar când pauza este intenţionată, intonaţia comunicării este ascendentă.

 

Funcţia principală a punctelor de suspensie este de a arăta o întrerupere a vorbirii. Întreruperea vorbirii se poate face după orice parte a propoziţiei sau a frazei:

 

Într-o zi... zăresc un străin cu scurtuc de Nankin şi cu picioarele goale... Figura lui nu-mi părea necunoscută... o privesc cu luare-aminte... Ce să văd?...

Porojan!... Cine poate spune bucuria mea!... Tovarăşul meu de copilărie trăieşte!... iată-l... iată-l plângând şi sărutându-mi mâinile... Nu ştiam ce să-i dau ca să-i fac mulţămire… ALECSANDRI, la GHICA, S 83-84

 

Adesea vorbitorul se opreşte imediat după ce a rostit conjuncţia care introduce o propoziţie (subordonată sau coordonată):

 

Ai făcut bine că i-ai tăiat; pentru că... NEGRUZZI, I 153

 

Punctele de suspensie apar şi între propoziţii coordonate:

 

Se mişcă fata... clipeşte din ochi... îşi ridică mâna la frunte... îşi dă frumos părul într-o parte... zâmbeşte... se scoală… CARAGIALE, O. I 121

Dacă nu mi s-or mai întoarce feciorii, ne-om duce şi noi, eu şi cu baba Cireaşa, unde se cu toate... unde se duc ş-aceste frunze de frasin zburate de vânt… SADOVEANU, N. P 8

 

sau după propoziţii interogative ori exclamative:

 

Am înţeles… Nu ţi-am spus eu!...  ghicisem. CARAGIALE, O. I 286

Spune: să mă căiesc şi să mă ierţi!...  Iartă-mă!...  Fie-ţi milă de un biet păcătos bătrân. CARAGIALE, O. I 49

 

Între fraze:

 

Eu atunci iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste grad de parcă nici nu l-am atins şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în ziua aceea... Dar mai îndeseară iacă şi moş Vasile, cu vornicelul şi paznicul şi strigă pe tata la poartă. CREANGĂ, A 50

 

Punctele de suspensie pot despărţi de restul frazei cuvintele sau propoziţiile explicative:

 

Câteodată... prea arare...
A târziu când arde lampa, 
Inima din loc îmi sare, 
Când aud că sună cleampa. EMINESCU, O. I 106

 

Întreruperea vorbirii poate fi momentană sau definitivă. Vorbitorul îşi poate opri pentru un moment expunerea, înaintea unei afirmaţii care provoacă surprinderea. Pauza făcută într-o astfel de împrejurare măreşte efectul urmărit de vorbitor:

 

Îmi pun mâinile la ochi şi trec repede peste acest şir de ani, în care Eminescu şi-a dat cea mai scumpă şi mai nobilă parte din viaţa şi inteligenţa lui pentru... o mizerabilă bucăţică de pâine. VLAHUŢĂ, O. A 237

 

Întreruperea definitivă a vorbirii apare ori de câte ori vorbitorul nu vrea să-şi exprime până la sfârşit gândirea, considerând restul uşor de subînţeles sau recurgând la mimică şi gesturi. Comunicarea câştigă astfel în expresivitate:

 

- Dai cartea asta, căpitane Cozmuţă. Dacă este vreo pricină de împotrivire...

- Nu poate fi nici o împotrivire. Măria ta. SADOVEANU, N. P 175

 

Întreruperea se poate datora intervenţiei neaşteptate a unui interlocutor:

 

- Ba să nu te amesteci, Ionel, şi să-ţi vezi de necazuri, că avem destule, că pe urmă iar o să zică boierii că ţii partea oamenilor şi o să te asuprească şi iar...

- Bine, bine, lăsaţi-mă-n pace acuma! REBREANU, R. I 102

 

Punctele de suspensie apar în povestire fie pentru a marca pauzele lungi pe care le face vorbitorul, căutând cuvintele, expresiile cele mai potrivite, fie pentru a sugera ritmul lent cu care vorbeşte povestitorul:

 

- Era odată... începu bătrânul; era odată, măi băieţi... o zână... Ce vă spun eu e o poveste ca toate poveştile... Era o fată, frumoasă coz. SADOVEANU, O. III 154

 

În dialog, punctele de suspensie indică întârzierea răspunsului pe care trebuie să-l dea cel întrebat:

 

- Cănuţă!
- Prezent!
- Câţi domni  avut Ţara Românească?
- Mulţi, domnule.
- Mulţi, mulţi, da câţi? neghiobule!
- ...Câţi, domnule? CARAGIALE, O. I 131

 

Punctele de suspensie marchează şi o vorbire incoerentă:

 

Ce este gramatica, română, este... ce este, este... este arata... nu arata; artea... artea... ce... ce... ce ne învaţă;... ce este, este... este arata, uite dracu! Nu arata, artea ce ne învaţă... ce este este... şi tot aşa dobândind foarte repede, bâlbăit şi fără pic de cugetare, până la „a scrie într-o limbă corect” rar ajungea, sărmanul! CREANGĂ, A 89-90

 

În citate, punctele de suspensie marchează lipsa unor propoziţii sau unor fraze:

 

Acolo-n ochi de pădure...
Vom şedea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54

 

în loc de

 

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă trestia cea lină
Şi sub bolta cea senină
Vom şedea în foi de mure.

 

Unii scriitori pun puncte de suspensie în limba româna după titluri de poezii când acestea sunt formate din primul vers sau din primele cuvinte ale versului cu care încep poeziile:

 

O, mama... EMINESCU, O. I 129

Departe dunt de tine... EMINESCU, O. I 107

Slăvit e versul... VLAHUŢĂ, O. A 58

 

Când o dată este nesigură sau autorul nu vrea să o scrie în întregime se pun puncte de suspensie în locul părţilor care lipsesc:

 

Într-o scrisoare din 184... zice corespondentul său. IBRĂILEANU, SP. CR 83

În epistola ta din... 1884 îmi vorbeşti de regretatul nostru amic, căpitanul Laurent. GHICA, S 361

 

Când într-o convorbire, persoana întrebată nu răspunde sau îşi arată numai prin mimică mirarea, surprinderea faţă de cele auzite, atitudinea ei este sugerată, în scriere, prin puncte de suspensie, uneori însoţite de semnul întrebării sau al exclamării:

 

- Am râs alaltăieri cu el la Continental!…
- !!...
- Era şi Barbu…
- Dl. Delavrancea?
- Da… şi Nicu…
- Dl. Filipescu?
- Ei, da! Şi Costică…
- ?... CARAGIALE, O. I 300

 

In construcţiile eliptice, punctele de suspensie ca semn de punctuatie ţin uneori locul predicatului sau al verbului copulativ omis:

 

- Ei, flăcăule, de pe unde ?... Ce vânturi?... Pe la noi… ai? DELAVRANCEA, H.T 5

Iară noi? Noi, epigonii?... simţiri reci, harfe zdrobite. EMINESCU, O. I 35

 

Corect este să se scrie şi încadrate între paranteze pătrate, blanc stânga-dreapta.

 

- Ei, flăcăule, de pe unde ? [...] Ce vânturi? [...] Pe la noi… ai? DELAVRANCEA, H.T 5

Iară noi? Noi, epigonii? [...] simţiri reci, harfe zdrobite. EMINESCU, O. I 35

 

http://www.ortografia.ro/punctuatia-din-limba-romana/punctele-de-su...

 

 

[Anca Vieru]

Mulțumesc pentru o prezentare atât de detaliată. Mi-ar plăcea o prezentare la fel de detaliată și pentru utilizarea virgulei (dacă și când se poate, bineînțeles).

Cu considerație, Anca V.

[Belean Maria Ileana]

Multumesc Vasilisia, mie imi prinde bine cu siguranta!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc pentru aceasta lectura exemplificata.

Cu pretuire, Irina Lucia

[Stefana Ivanescu]

Multumesc, am citit cu atentie. Imi prinde bine, le folosesc frecvent.

[Vasilisia Lazăr]

Anca, mă bucur dacă a folosit. Voi încerca să postez un material și despre folosirea virgulei.. 

anca d. vieru a spus :

Mulțumesc pentru o prezentare atât de detaliată. Mi-ar plăcea o prezentare la fel de detaliată și pentru utilizarea virgulei (dacă și când se poate, bineînțeles).

Cu considerație, Anca V.