Premiul special al Administrației, secțiunea poezie - „Iubește-l, Anya” – Mihaela Roxana Boboc

Iubește-l, Anya

 

Anya, iubește-l

cu mâinile mele pe trupul nopții

învelește-l în răcoarea buzelor

vorbește-i despre poezie

mai ales despre aceea care ucide și renaște

care fărâmă orice formă de rezistență

Anya, sărută-i diminețile

și nu te gândi la mine,

artiștii nu știu ce să facă cu iubirea

o transformă în papirusuri călătoare

o pictează pe umeri de brumă

până sfâșie totul în jur

cu gheare de felină

e prea târziu

tușele au fost deja aruncate pe podea

și trupul meu - o pată de lumină pe gulerul cămășii de duminică.

Am murit de atâtea ori, Anya,

când înviam el mă ducea de mână la râu,

îmi spăla fața și așa schilodită de neputință îi zâmbeam,

iar eu o iubeam

așa cum iubești geamăna din ochiul ferestrei;

se face noiembrie, Anya,

mi-e frig și moarte,

frig și dor,

cancerul zace sătul în propria-i carne

cancerul minte că e sătul

iubește-l, Anya,

îngerii culeg ghebe din asfaltul umed

noi nu,

niciodată nu

vom ține de mână copiii

să-i mințim că lumea e povestea celor unsprezece lebede

întregite de iubirea care coase mută

ceasul ticăind bezmetic,

fluturi de noapte,

noi nu,

niciodată nu

iubim ploaia cu frunzele de chihlimbar

iubim pașii din cer înapoi spre povestea Anyei

femeia cu chip de miere sălbatică,

noi nu

ne luăm rămas bun.

Vizualizări: 138

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări şi aici! Mi-a plăcut mult Anya :)!

Drag,

Nikol

Reverenta!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Scrisoare (in memoriam Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuanţe, tonuri, cuvinte... a utilizatorului Mihai Katin
cu 52 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Nuanţe, tonuri, cuvinte... a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Trenul fantastic a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Maria Moise a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O voce siderală a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog saturnalia a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog O voce siderală a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog O voce siderală a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *Zori de zi * a utilizatorului Bouros Maricel
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Pasărea Phoenix a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog odă celui mai bun prieten a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog odă celui mai bun prieten a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog O rugă a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O rugă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Cheia regăsită în destin a lui Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cheia regăsită în destin a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog radiația punctului negru a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog radiația punctului negru a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog radiația punctului negru a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor