Premiul I – „Peregrinaj în alb” și „Alb hoinar, libertatea” de Melania Briciu

Peregrinaj în alb

 

 departe de tine zăpezi alpine mi-au nins

 sufletul sărman peregrin

 fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii

 (înălțate cândva în văzduhul  rezemat

 de Retezat într-o zi de joia mare)

 mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei

 împletesc în busuiocul sfințit sub icoane

 râsetele nestăvilite și năzbâtiile

 cu mătănii și cântece vechi

 pe care le știu și acum

 în orașul umil și sărac dar cu suflet adânc

 cât un abataj de huilă

 cu șapte limbi și șapte puțuri

 dinspre întuneric înspre lumină

 ninsorile erau  stranii contraste de alb-negru

 aerul greu de explozii și funingină

 copiii  de mineri n-aveau bomboane salon

 numai Porthos câinele secretarului de partid

 dar Doamne cât de bogați eram

 în colecții de stanioluri și colinde

 în pițărăi și nuci poleite cu bronz pentru sobe

 și în mere țitroane cum nu mai găsești

 decât în povești

 cineva bate în ușă semnul secret știut doar de noi

 alerg să deschid

 în fața mea doar amintirea tăcută și albă

Alb hoinar, libertatea

 

 cutreieră în mine din clipa nașterii

 deși au încercat să-mi pună cătușe pe spirit

 înainte să mă fi împotrivit

 pe fragile încheieturi sub spaima dislocării

 în pulberi de clipe încă netrăite

 rezemată de viață încercam să-mi păstrez echilibrul

 într-un picior de sare

 un ocnaș osândit pentru o veșnicie de eternități

 din pocale de timp neantul prelins peste margini

 mi-a atins buzele șuierătoare  de psalmi răzvrătiți

 mi-am clădit temple în lumină

 dar nimeni n-a îngenuncheat în ele

 bolți de văzduh policandre de stele

 icoane de păsări altare de ape

 s-au prăbușit sub buldozere de indiferență

 la porți mulțimea râdea demonic

 urla în limba șerpilor

 noi avem alte temple mai albe

 zeul tău a căzut în desuetudine

 prea bine mi-am zis i-am iertat Doamne

 sunt cei rătăciți în propriul întuneric

 au uitat că libertatea e o rugă prea grea

 pentru cei care n-au învățat-o de mici

 iar crucificarea nu are decât o singură direcție

 spre albul din tine

Vizualizări: 555

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitari ! Liberi   peregrini  in albul hoinar al poeziei tale, ne indestulam cu talentu-ti.

Felicitari draga Melania!

Iarna a venit cu țesături fine prin gândurile tale astfel încât ai înveșmântat două poeme în alb-mirific!

Felicitări, Melania! Din toată inima!

FELICITĂRI şi la cât mai multe premii!

Sincere felicitări Melania, poeziile tale înscrise în concurs mi-au plăcut foarte mult, au respectat tema şi prin urmare premiul este pe deplin meritat!

Preţuire, Sofy!

Felicitari, poeteso! :))) ma bucur grozav de aprecierea pe care o au poeziile tale!  

 Felicitari Melania Briciu,

Aşa cum am mai spus deja, reprezinţi o notă distinctă şi puternică in lirica feminină de pe acest site şi iţi meriţi cu asupra de măsură premiul!

Felicitări, Melania!

Acest premiu, oferit de colegii de pe acest site, sper să însemne o confirmare a valorii tale și un îndemn de a urca pe drumul greu al poeziei!

Succes!

da Coza

Te felicit din tot sufletul, Melania! La mulți ani fiicei tale! Frumos cadou pentru ea! Din partea mea, o floare pentru amândouă!

Draga mea - eu ştiam că tu vei intra pe poartă regală în viaţa energiei metaforice a acestui site! Mă bucur că ai ascultat sfatul Violetei, poate şi-al meu de-a veni pe acest site, în această familie lărgită a noastră! Îţi recunoscusem stilul - din păcate n-am mai apucat să postez notele, prinsă într-o misiune de recalibrare emoţională a unor oameni! Eşti un şuvoi de talent! Dar dincolo de har - există un har al trăirii în faţa căruia nu pot decât să mă-nclin! Te felicit pentru realizări şi te îmbrăţişez! Gerra

Felicitări, scumpa mea!

Felicitări, Melania!

Prezența ta pe acest site e o bucurie.

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Potop, vrăbii și plevușcă a lui Ana C. Ronescu
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La iarnă voi veni a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Amintiri de avangardă a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Poetul a lui Ana-Maria Butuza
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog risipa de pâine a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor