Premiul al III-lea, secțiunea proză (din partea Administrației) - „Cei fără cer”, de Calotă Rodica

Cei fără cer 

 

          Cerul era umed şi rece. Şi cenuşiu fără fisuri, la început. Vorbim de începutul sfârşitului de mileniu. Coborâse atât de jos, încât cei care erau mai înalţi de un metru şaizeci se izbeau cu tâmplele de nori, când ieşeau din locuinţe,daca nu plecau capul. Unii îşi luau umbrela, alţii, nişte şepci foarte boltite, scrobite, dar greutatea  le boţea acest acoperământ, făcându-i să pară nişte creaturi stinghere, abia ieşite din ou, cu găoacea pe cap. Cât despre cer, rupt, găurit, pingelit, vopsit în toate nuanţele de albastru, pentru a renova ce se mai putea, după fiecare escapadă umană, animală sau vegetală, părea un palimpsest jupuit de mesaj, o draperie de care trăgea fiecare, să-şi ascundă fiecaritatea, o cuvertură care se zbârcise şi se micşorase ca pielea de şagri.

          - O să rămânem fără cer, se văicăreau bătrânii, tare greu ne va fi să mai despărţim ziua de noapte, ora de zi, anii de secole…

          - Şi la ce vă trebuie vouă să ştiţi zilele sau orele, când nu mai sunteţi buni de muncă? izbucniră vocile unor tineri vădit deranjaţi de îngrijorarea din vocile lor.

          - Iac-aşa, răspunse cel mai bătrân dintre ei, molfăind un ciucure din cuvertura cea bleu, care-i atârna pe nas, noi am trăit cu măsura asta şi aşa vrem să şi plecăm. Va trebui să mergeţi la comandant, să-i cereţi reţeta pentru un alt cer. Noi, aşa cum aţi spus, suntem prea bătrâni, pentru a mai putea fi de folos.

          - Noi nu putem merge, mârâi unul dintre tineri, avem miză mare şi suntem abia la jumătatea jocului. Dar nu înţeleg de ce nu derulaţi un sul, din cele cinci, pe care le-am adus azi, tocmai de la comandant, de ce trebuie să mergem după altul?

          - Nu e cel care ne trebuie: cerul nostru a fost dintotdeauna albastru şi  moale, foşnitor ca mătasea. Aţi adus, en gros, cer galben şi aspru, roz, cu gust de vanilie, dar nu e vanilie, nu putem trăi sub un cer sintetic… N-avem ce face cu un cer străin de aceste locuri, nu putem  respira prin plastic. Apoi, dacă sunteţi atât de ocupaţi, e musai să pornim noi la drum, numai că drumul e lung şi anevoios, iar puterile noastre nu ştim dacă ne vor ajuta să ne mai şi întoarcem. De aceea, am hotărât să nu luăm cu noi peceţile, se pot pierde pe drum şi nimeni nu va mai şti de acest neam cinstit şi priceput al pigmalionilor. Ne vom duce fără ele, vom încerca să-i convingem pe portari să ne lase înăuntru, până ce, terminând voi jocul, veţi catadicsi să ne ajungeţi din urmă, doar să obţinem reţeta cerului adevărat, că, de văzut, veţi vedea şi singuri, cât de veninos e cel adus de voi.

          - Spune mai departe povestea, nu te opri aici, te roooog, Dora! Scâncea fratele cel mic, Cesar, frate de pe tată, mamele erau diferite, adică a ei nu mai era. Aşa se milogea de sora lui vitregă şi deşteaptă, după spusele sătenilor şi al învăţătoarei care acum era şi a lui, ori de câte ori o surprindea mai puţin ocupată, ceea ce se întâmpla mai rar ca un an bisect, dar se mai întâmpla. Ce-au făcut mai departe? se smiorcăia el, mai mult a mirare decât a întrebare.

          - L-au mâncat! Venea răspunsul implacabil şi el ştia că povestea nu va mai continua, fiindcă Dora va fi, în câteva secunde la capătul răbdării, al satului şi chiar al lumii, dacă nu în carne şi oase, atunci cu gândul, dar lângă el, oricum, nu mai era…

          Acum era plecată la casa ei din viitor, aşa îi spunea, când treceau prin faţa acestei cazemate în care locuia Marieta cu nepotul ei, belgian scăpat dintr-un accident şi crescut de mătuşa lui, numai ea ştie cum.

 

          Animalul rotund al horei înainta încet în întuneric: tinerii  călcau zvelţi, ca nişte pumnale slobozite în lutul nopţii , rulând acest miriapod întunecat, fără să le pese de cântecul care îl însoțea:

          Floare fui, floare trecui, lume, lume, Prin mijlocul codrului, vai, lumea mea...

          Vântul împingea sunetele către pereți, lovindu-le de acele cercuri de lumină proiectate de lumânările pe care vechii tovarăși ai decedatului le purtau în mâini. Din când în când, un băiat din vecini, de vreo 12 ani, trecea să reaprindă lumânările stinse.

          - Dumnezeu să-l ierte! slobozi Marieta, fosta asistentă la spitalul de pneumo-fizioterapie din Dobrița și bunica lui Laurent, care îl crescuse, de la vârsta de șase ani, după moartea părinților asfixiați, în noua lor casă, lăsându-i povara datoriilor și copilul. Când ghinionul i-a cuprins familia, ea a despachetat-o pe Rosinanta, mașina de cusut și a început să coasă și să brodeze lenjerie, chiar și pentru spitalul în care lucra, pentru a-și putea achita datoriile și crește nepotul. Acum, în ciuda vârstei, este chemată acolo, de două ori pe săptămână, ca voluntar, pentru a ajuta personalul să vegheze asupra bolnavilor de Covid 19, al căror număr creşte în fiecare zi, spre disperarea cadrelor medicale, care trebuie să aibă grijă şi de vechii pacienţi, cu afecţiuni pulmonare. Și ceea ce îi îngrozește pe localnici este că, în ultimii trei ani, toți pacienții cu tuberculoză care au murit au fost tineri din satul lor, presupus cel mai ecologic dintre locurile populate: aerul proaspăt de la înălțime, ionizare negativă, prin urmare, hrana care este departe de a fi la fel de poluată ca a prietenilor lor care locuiesc în oraș ... nimeni nu poate clarifica cauza morții lor. La paisprezece ani, se temea să-și piardă micuțul nepot, pe Laurent, în urma unei pneumonii prost tratate, pentru că era suficient de încăpățânat și arunca medicamentele pe care trebuia să le înghită, ca să-l vindece ... Și iată, inamicul a ieșit pe fereastră și a bătut din nou la ușa mea ... Dezrădăcinând tot ce am plantat!

          - Ai grijă, pentru că mi se pare că tremuri puțin, scârțâi vocea Dorei, scoțându-și jacheta și punându-o pe umerii bătrânei. Era singura persoană care asistase la durerile ei, la frustrarea ei, la disperarea de a-și fi pierdut logodnicul, îl smulsese din ghearele celor care urmau să-l deschidă, pentru necropsie, pentru că nu știau încă motivul morţii lui,  bănuiau că ar fi infarctul, dar nu au cedat în fața lacrimilor celor două femei și nu s-au lăsat până ce nu au prelevat țesuturile de care aveau nevoie pentru a diagnostica încetarea bruscă a unei vieți în plină expansiune. Pentru a o liniști pe tânăra furibundă,  bătrâna croitoreasă a promis că va aduna, cât mai curând posibil, părțile care alcătuiesc acest  prinț risipit acum într-un corp dehiscent. Și cu fire din cea mai strălucitoare și mai puternică mătase. Lumina otrăvită a unui zâmbet răutăcios îi traversase fața palidă, resemnată, dar nu pentru mult timp, iar cele două fiare rănite și-au înşfăcat prada și, fără să aștepte ambulanța sau mașina prietenului lor comun, Christian, care urma să vină la ușa principală, coborâră panta, printre tufișuri, în vigoarea verde și dulce-amară a ferigilor. Această Antigonă, milostivă și neînfrânată în acelaşi timp, s-a supărat pe tatăl său, care îi interzisese de multă vreme să-l vadă pe Laurent, pentru că nu avea încredere în acest „ticălos cocoloşit de o boşoroagă”. Spunea asta pentru că încă mai avea un dinte împotriva acestei femei care îi salvase viața, interzicându-i să fumeze în timpul bolii pe care o contractase, ca majoritatea sătenilor. Ea a întreprins cel mai politicos demers, i-a confiscat țigările blestemate și le-a făcut bucățele, sub privirile înfuriate ale pacienţilor fumători. Femeia se obișnuise însă cu lipsa de respect din partea acestor munteni, care erau foarte mândri și ignoranți în același timp. Și asta mai ales pentru că a iubit-o pe mica Dora, care a demonstrat un curaj ce depășea cu mult starea și vârsta ei. În ciuda slăbiciunii sale, a avut o voință de oțel, amestecându-se adesea în treburile adulților, pentru că i se părea că se descurcă mai bine decât unii dintre ei. Și, în majoritatea cazurilor, ea a arătat că are dreptate. Învățase să încarce pușca tatălui său și, dacă era necesar, să o descarce, să se protejeze sau să apere recoltele de fiarele care făceau din ce în ce mai multe pagube în grădinile fermierilor. Anton, băiatul care acum aprinde din nou lumânările, avea aproape patru ani, tocmai trecuse râul, pentru a-și aduce înapoi curcile împrăștiate de un erete, când o scroafă s-a aruncat asupra lui și l-a doborât şi l-ar fi devorat, dacă Dora, care văzuse totul din grădina sa de legume, n-ar fi luat pușca pentru a ucide sau, cel puțin, a urmări fiara, astfel încât să-și abandoneze prada. De mai multe ori i s-a cerut să însoțească grupuri de copii prin pădure și chiar prieteni sau femei care urmau să caute ciuperci sau fructe sălbatice pentru a hrăni animalele din gospodării. Apoi, vânătoarea de mistreți a fost interzisă și s-au auzit multe voci ale organizațiilor ecologiste, dar vânătoarea nu poate fi simulată, cum ar fi pescuitul sau un alt sport, pentru că adesea chiar și cei mai înfocați ecologiști consumă produse de vânat, este ecologic, nu-i așa? Și ea avea un certificat de ecoproducător și se remarcase prin calitatea produselor sale pe piața locală, chiar avea o clientelă loială, așa că a renunțat la cursurile sale de reabilitare a mobilierului tradițional sau a îmbrăcămintei și se dedicase acestei meserii mai utile și mai rentabile pentru toți. Compotul de căpșuni, gemul de măceșe, de ceapă roșie sau ardei iute, precum și cârnații de mistreț au fost produse care nu au satisfăcut niciodată cererea tot mai mare din partea clienților. De aceea s-a gândit să angajeze câțiva prieteni care să o ajute să pregătească aceste bunătăţi, pentru că, deocamdată, ajutorul a venit, sporadic, de la bunica lui Laurent și de la micuțul Anton, care nu a fost solicitat de altcineva din jurul său. Laurent transporta tot timpul, chiar și peste granițe, în Austria, unde dorea să lanseze un lanț de magazine, împreună cu nişte prieteni, care să-i asigure desfacerea acestor produse ecologice. Și, poftim, apare acest Cristian, cu nesuferita lui școală  de afaceri, ba și studii avansate în zootehnie, precum  și altele,  care îl fac neprietenos printre tinerii săteni și admirat de bătrânii care încă păstrează respectul pentru cei care se remarcă prin succesul lor într-o profesie sau în viață, cu rezultatele sale în cercetarea bolilor oamenilor și, mai presus de toate, a tuberculozei, despre care se spune că este cauzată de carnea animalelor bolnave, în special a vacilor și a produselor lactate care provin de la acele animale, dar și ...

          Parcă nu mai era prietenul care mergea, imediat ce se întorcea de la şcoală, cu Laurent, la pescuit, pentru a-și potoli foamea. Din lipsă de păstrăv,  mai prindeau şi broaște, cărora le tăiau pulpele și le prăjeau pe foc de lemne și, acum Laurent, frumosul meu Laurent nu se mișcă, sfârtecat ca acele broaște, de nişte străini apatici şi  ...

          - Nu este vina ta, nu te mai învinovăți,  catadicsi Cristian să-i adreseze un cuvânt consolator.

          - Vezi-ţi de-ale tale, Christian, ți-am spus și ți-o voi repeta: este doar treaba mea!

          - Nu e tocmai treaba ta, sunt și eu implicat, este treaba noastră, acum că Laurent nu mai are cum să se-ntoarcă în corpul pe care l-a părăsit definitiv şi irevocabil, ca să folosim termenii juridici...

          - Nu văd de ce ar fi treaba ta, este viața mea, alegerea mea, prietenul meu care nu se mișcă în fața  acestui du-te vino al privitorilor, în urma certurilor cu tatăl meu, a atacului său, nu văd locul tău aici. Mergi să-ți găsești remediile în altă parte, în vastele tale laboratoare și lasă-mă în pace, trebuie să continui singură această stranie cale a vieții mele!

          - Mai devreme sau mai târziu, vor exista repercusiuni, dacă nu vrei să ieșim cât mai repede din acest ținut blestemat, vor fi mistreții care ne vor ucide pe toți!

          - Eşti nebun? De ce atâtea ocolişuri, ascunzişuri, enigme? Care este locul mistreților în această…porcărie?

          - Aici! Uită-te cu atenţie la această radiografie, o ştiai, cred, ştiam că îţi e cunoscută, ce vezi?

          - Aproape nimic, un bulgăre, mai degrabă ceață și câțiva noduli, ce este asta? Unde vrei sa ajungi?

          - Acești noduli sunt plămânii lui Laurent. O știa de mult, motiv pentru care a mințit-o pe tanti Marieta că a urmat tratamentul prescris de  medic și că totul este perfect, pentru că nu a vrut să o facă să sufere mai mult. Dar ce i-a înrăutățit boala, nu a fost tratamentul, poate nici carnea contaminată, că nu au dovezi certe, nici nu s-au trimis analizele, eu cred că  a fost canabisul.

          - Canabis... Laurent, dar care ar putea fi motivul? Nu mi-a arătat niciodată vreun semn că ar avea o problemă... Nu mai înțeleg nimic din această viață, din gunoiul ăsta de viață amestecată cu moartea, din copilăria mea fără mamă, pentru că m-a părăsit la naştere, din viața lui Laurent care și-a pierdut părinții, prea tineri pentru a putea reuși în viața lui, soarta  Marietei care, după o viaţă de familie abominabilă, încă mai face măști, astfel încât oamenii să se protejeze împotriva Coronavirus-ului, acest flagel care ne ține departe  unul de celălalt, din viața acelei sărace nebune, Georgeta, mătușa lui Anton, care îmi cere restituirea unei sume pe care nu mi-a împrumutat-o niciodată, de ... acest Anton, ai cărui părinți au plecat să construiască faimoasele, găunoasele, otrăvitele, blestematele  castele în Spania, ...

          - Luaţi puțină colivă, i-a implorat tanti Marieta, este pentru sufletul mortului, este datoria noastră!

          Dora și Christian și-au luat mesele și au început să mestece înghițituri mici de grâu fiert cu sâmburi de nucă, măcinaţi, uitându-se la fața albastră a omului mort, căci obiceiul era să rămână aproape de trupul neînsuflețit, în aceste trei zile de priveghi, în care se spune că sufletul defunctului îşi face bagajul de amintiri şi alege ce lasă şi ce ia cu el.

          - Pfui, a spus Cristian, scrâșnind din dinți, un bob mi-a intrat într-o măsea şi m-a fulgerat ...

          - Un bob de grâu, e normal, toată coliva este plină de boabe de acest fel, doar este ingredientul principal, nu există colivă de porumb sau de secară, doar din grâu, nu-i așa?

          - Nu, nu este un bob de grâu, este un bob de nisip! Acesta este un semn că lucrurile nu merg așa cum ar fi trebuit, așa cum și-ar fi dorit prietenul nostru, a încercat să zâmbească trist.

          Când a întins mâna pentru a apuca ulciorul cu apă, imprimanta a început să scârţâie, nimeni nu a schimbat ordinea obiectelor din camera lui Laurent, unde i se păstra sicriul, atât de aproape de pat, ca și cum, prin vreo minune, ar reveni la viața lui și ar trece, fireşte, în pat. Amândoi și-au aţintit privirile asupra textului care parcă se sustrăgea descifrării. Nu pricep nimic, a exclamat Dora, vizibil uimită și iritată. Acestea sunt semne pe care nu le cunoaștem. Dar a doua foaie a arătat calcule detectabile și, în partea de jos a paginii, un mic mesaj, cu majuscule:

 

          COMOARA  MEA,

          NU PĂSTRA SUFLETUL DELICIOS ÎNRĂIT ÎMPOTRIVA MEA, PENTRU CĂ DE  CE AM NEVOIE ACUM ESTE MILĂ, PENTRU TRECEREA MEA SCURTĂ, DAR DUREROASĂ, PRIN ACEASTĂ LUME. DACĂ ȚI-AŞ FI SPUS, AI FI PIERDUT ACESTE  ULTIME LUNI DIN VIAȚA TA, PENTRU CĂ A MEA ERA DEJA PIERDUTĂ, DE CÂND AM AFLAT VERDICTUL. ASCULTĂ SFATURILE LUI CRISTIAN ȘI URMEAZĂ-L ÎN TOT CE ÎŢI PROPUNE, ESTE ULTIMA DORINŢĂ A MEA .

          NB: ÎNAINTE DE A PLECA, TE  ROG SĂ RESTITUI 800 LEI  GEORGETEI, AM AVUT NEVOIE DE EI PENTRU A PLĂTI  MARFA CEA NOUĂ ȘI, CUM EA AVEA  BANII, DUPĂ VÂNZAREA VINULUI, ŞTII DOAR CE CLIENTELĂ SELECTĂ AVEA! 

          NU SUNT COMPLET MORT, ADICĂ NU AŞA CUM  NE IMAGINĂM CȂT SUNTEM ÎN VIAŢĂ: VĂD, AUD, DAR NU POT RĂSPUNDE, ACEASTA ESTE O ALTĂ VIAȚĂ, ASTA ESTE TOT ... NICIODATĂ NU TE VOI PĂRĂSI DEFINITIV!

 

          - Cine poate să-mi joace această farsă sinistră, oh, Doamne, ce să înțeleg din toate acestea? Unde și de ce să mergem? Cu cine? Ce mărfuri? Simt că îmi explodează capul.

          - Acesta este rezultatul apăsării tastei Dictare, al mobilului său, care este conectat la această imprimantă. El scrisese acest mesaj în prezența mea, dar am promis că nu-l voi deconspira  până la sfârșit și a trebuit să-mi păstrez jurământul. În hora morților, există cineva care nu dansează ca ceilalți, nu este din regiunea noastră, a venit să se informeze, a spus Cristian cu voce joasă. Ia aminte, poate că jucătorii nu păstrează distanța  reglementară, cine știe?

          - Să se informeze despre ce? Nu este nimeni care să fi comis o crimă aici. Nu voi pleca niciodată, voi rămâne aici toată viața, mă auzi? Nu mă voi clinti de aici!

          „Poftim!”, a spus mătușa Marieta, întinzându-i 800 de lei. Am luat banii pe măști.

          Chemați-o pe Georgeta, pentru a-i da acești bani, avem o datorie, oameni buni, de achitat.

          În ochii Dorei mocnea o furtună, privea hora cu ură şi nu vedea decât   plămânii dansând, doar plămânii agățați de filamentele negre ale picioarelor vedea  în această horă blestemată, care nu se oprise de la naștere și cine știe când se va opri, doar o mașină pentru a devora orice entitate fizică, orice suflet, un mecanism diabolic, care îi distrugea nervii. Un fulger a trecut de la dreapta la stânga, prin abdomenul ei. Sunt însărcinată, este timpul să plecăm, nu mi-am imaginat, păcătoasa de mine, că Dumnezeu ne mai poate vedea şi prin mâzga asta…Unde eşti, Cristian?!

          - Stop! A strigat ea, opriţi această horă nesuferită! Trebuie să plec urgent, să mă desprind din hora asta otrăvitoare, până mai pot, îmi voi face bagajele. Bebelușul meu merită o viață pe care nu i-o pot oferi în acest ținut, unde stâncile speranțelor și convingerile mele s-au transformat în nisip, trebuie să ne construim viitorul pe un teren solid!

Vizualizări: 181

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vă felicit!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Sandra Martinez este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Bolnavi a lui Eftimie Gheorghe
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog croitor de iluzii a lui gina zaharia
cu 9 ore în urmă
Eftimie Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amiază a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vis de cireș a utilizatorului Adelina Labic
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog Vis de cireș a lui Adelina Labic
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Eftimie Gheorghe îi place postarea pe blog Din aval spre izvoare a lui Mariana Suciu
cu 10 ore în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsari! a utilizatorului gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog Răsari! a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amiază a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog Amiază a lui Eftimie Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Eftimie Gheorghe îi place postarea pe blog Ne pierdem în emoţii a lui carmen popescu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog Păcatul pocinog a lui Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Eftimie Gheorghe îi place postarea pe blog De veghe în pragul luminii a lui Nădejde Angelina
cu 10 ore în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De veghe în pragul luminii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 10 ore în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De veghe în pragul luminii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 10 ore în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De veghe în pragul luminii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 10 ore în urmă
Lui Ovidiu Gligu i-a plăcut discuţia Proba de lucru a lui Ovidiu Gligu
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
cu 11 ore în urmă
Ovidiu Gligu a postat o discuţie
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor