Premiul al II-lea, secțiunea poezie (din partea membrilor) - „Între două vieți”, de Angelina Nădejde

Între două vieți 

Să m-aștepți, iubito, chiar de n-oi veni,

Prin ninsoarea asta, nimeni n-o să iasă, 

Tu aprinde focul  – cum s-ar cuveni

Dac-aș fi cu tine, dulcea mea duioasă.

 

Pune-n bradul nostru globuri argintii

Să te-admir din lumea florilor de gheață,

Știu că ești frumoasă, dar aș vrea să știi

Că te văd, iubito, și din altă viață.

 

Pregătește cina pentru amândoi,

Toarnă în pahare vinul cel mai bun,

Pune-ți șalul verde peste trupul sloi,

Știu că fără mine-i cel mai trist Crăciun.

 

Îți vor spune unii, c-am plecat mâhnit,

Ne’mpăcat cu soarta despărțirii noastre,

Dar tu știi, iubito, sunt doar surghiunit,

Până la-ntalnirea din ninsori albastre.

 

Să nu plângi, chiar dacă sufletul îți cere,

Mi te vreau voioasă, plină de lumină,

Înflorită-n albul nopții de tăcere

Și-mbrăcată-n voaluri lungi de muselină.

 

Haide, nu te teme, nimeni nu va ști,

Că m-aștepți la cina dintre două vieți,

Voi veni doar dacă –  tu vei înflori

Răspândind seninul sfintei dimineți.

Vizualizări: 160

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Mulțumesc, Nikol!

Nikol MerBreM a spus :

Felicitări!

Mulțumesc tuturor celor care prin notele acordate au făcut să primesc acest premiu. 

Mulțumesc Lisiei pentru efortul depus în organizarea acestui concurs! Felicitări tuturor!

Felicitari, Angelina!! Un poem puternic, cu emotie, fior liric si mesaj!! 

Mulțumesc, Nuța! Este o poezie care a curs firesc, din dragoste pentru cei doi. 

Nuta Craciun a spus :

Felicitari, Angelina!! Un poem puternic, cu emotie, fior liric si mesaj!! 

Felicitări, cu drag, Angelina!

Minunat, Angelina! Plâng...

Mulțumesc, Nuța!

Nuta Craciun a spus :

Felicitari, Angelina!! Un poem puternic, cu emotie, fior liric si mesaj!! 

Să nu plângi, chiar dacă sufletul îți cere,

Mi te vreau voioasă, plină de lumină,

Înflorită-n albul nopții de tăcere

Și-mbrăcată-n voaluri lungi de muselină.



Vasilisia Lazăr a spus :

Minunat, Angelina! Plâng...

Mulțumesc, Valeria!
Valeria Merca a spus :

Felicitări, cu drag, Angelina!

Felicitări! Duios vers și gând, angelic!

Mulțumesc, Mihaela!

Mihaela Suciu a spus :

Felicitări! Duios vers și gând, angelic!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Postări de log efectuate de Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum suntem a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În ale tale brațe a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 3 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum suntem a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Cum suntem a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog În ale tale brațe a lui Munteanu Manuela
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spini a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Spini a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe șevaletul tău a utilizatorului Cristi Poe
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Pe șevaletul tău a lui Cristi Poe
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În noi sălăşluieşte Everestul... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog În noi sălăşluieşte Everestul... a lui Camelia Ardelean
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Aș vrea... a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 5 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În ale tale brațe a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog marginea drumului a utilizatorului Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În ale tale brațe a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog În ale tale brațe a lui Munteanu Manuela
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog scrisoare a utilizatorului Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog scrisoare a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pașii tăi a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor