Premiul al II-lea, poezie – „La Arcanu amintirile mi-au fost luate cu arcanul” de Melania Briciu Atanasiu

La Arcanu amintirile mi-au fost luate cu arcanul

 

Arcanu poate nici nu a fost

l-a inventat un copil solitar care

clădea din cioburi de sticlă palate pentru furnici

 

Geza bácsi este desigur o nălucire îngenuncheată

în fața păstrăvilor-curcubeu

așa pătimaș cum știa el să se roage și să înjure

pe limba lui

nu putea nimeni s-o facă

probabil am visat acea dimineață când 

am eliberat din cutia de vaselină 

toți cosașii amputați

credeam că rădăcinilor din care creștea încet libertatea 

le este suficientă dorința

nici cosașii nici unchiul nu mi-au mulțumit

câtă lipsă de educație

 

nici  Ilona néni’ nu a fost reală 

cu părul împletit ca o cunună de grâu

mirosea a levănțică a săpun de casă în urma ei 

și atunci când am supărat-o cu bobocii de rață

păpădiile mele înotătoare în acea bulboană de primăvară

i-am dus la scăldat și duși au fost 

 

bocșele sunt tot un zvâcnet de vis

atunci de ce îmi înțeapă nările uneori

acolo și-a ars Mozsi piciorul până la os

precum mă mistui eu sub pocruț de cuvinte uscate 

în mangal de uitare

 

la Arcanu amintirile mi-au fost luate cu arcanul

și mi s-a făcut dintr-odată atâta dor de mine

Vizualizări: 292

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări, draga mea dragă!

Sincere Felicitări, dragă Melania!!

Bravo, Melania!!!!!

Felicitări, dragă Melania! :)

Felicitări, dragă Melania! Mult succes în continuare!

Felicitări, Melania!

Felicitări!

Felicitări, dragă Mely! O poezie cu "nerv", care nu putea trece neobservată! :-)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Icoanele mint a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 11 secunde în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Icoanele mint a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 29 minute în urmă
Lucian Ioan Domsa a postat discuţii
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului MARIA VASILESCU îi place postarea pe blog Prin ochean intergalactic a lui gabriel cristea
cu 35 minute în urmă
Utilizatorului MARIA VASILESCU îi place postarea pe blog versuri pe care nu le voi culege niciodată a lui gabriel cristea
cu 36 minute în urmă
Postare de log efectuată de MARIA VASILESCU
cu 52 minute în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Fragment din romanul „Aneta” apărut în august 2020 a utilizatorului Lucian Ioan Domsa
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cărțile a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubire în iz de romanițe a utilizatorului Ardieleanu Mioara
cu 1 oră în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În noi sălăşluieşte Everestul... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog În noi sălăşluieşte Everestul... a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Discuţia utilizatorului Vasilisia Lazăr a fost prezentată
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog irlandezo-olandeză a lui nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog mic a lui nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Canicula a lui Darie Giurgiu
cu 15 ore în urmă
MARIA VASILESCU a lăsat un comentariu pentru Mihaela Popa
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a lăsat un comentariu pentru Ana
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a lăsat un comentariu pentru MARIA VASILESCU
cu 16 ore în urmă
Lui adelaida mateescu i-a plăcut discuţia O nouă ANTOLOGIE a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noaptea bântuind sihastru a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor