Premiul al II-lea – „E primăvară, iarăși primăvară!...” de George Safir

E PRIMĂVARĂ, IARĂȘI PRIMĂVARĂ!...

e primăvară, iarăși primăvară!

mă gâdilă un mugurel de ger.

bocancii grei o să-i arunc afară

și iarna o închid în frigider.

e primăvară, iarăși primăvară!

încep să mă trezesc din insomnii.

o să te-aștept, la primul tren, în gară,

să-ți car bagajul plin cu simfonii.

vezi să nu uiți bătrâna ta vioară;

dac-ai să vii e singurul motiv,

că fără tine nu e primăvară

și adu-mi cheia de la portativ.

în armonii de cântec și lumină,

iar vei deschide porțile de cer

și numai tu să știi că ești de vină,

că ți-am purtat parfumul la rever.

dureri de nașteri freamătă pământul,

de lacrimi universul este ud

și, potolit, în leagăn se dă vântul,

că s-a născut un fir de iarbă crud.

privesc, năuc, un petic de zăpadă;

un ghiocel, plăpând, a răsărit,

că-i era dor, iubito, să te vadă,

de dragul tău, și el, a înflorit!

îs tare supărat pe trecătorii,

ce-ntorc privirea numai după tine;

abia treziți din iarnă, visătorii,

habar nu au ce primăvară, vine!

a reavăn îți miroase astăzi trupul,

în jurul tău mă-nvârt ca un copil

și simt că-i plin de tine tot văzduhul

și-n tine mă strecor și eu tiptil...

Vizualizări: 760

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vezi dacă fumaşi narghilea de zenituri?:))) Felicitări! Drag, Gerra

Aplauze, Iris Marinov, pentru pertinenţa discursului!

george safir a spus :



george safir a spus :

Pe vremuri,  a existat un grup muzical compus numai din fete. La un concurs televizat  au luat locul doi. Dupa ce s-au linistit apele, criticii de specialitate au afirmat, la unison, ca, daca ar fi fost ascultate numai la radio, sigur ar fi castigat locul 1...

Eu stiu ce are si ce nu are poezioara mea. Dar e binisor, Nu am metafora, adica nu umblu cu cioara vopsita (!) Dar, desigur ca nu pot decat sa-ti multumesc. Voi posta aici, ca apoi administratorul sa duca unde crede de cuviinta  o postare a unui filolog cu privire la grupurile acestea online.

DESPRE GLORIA LITERARĂ …..SAU D'ALE CARNAVALULUI CELEBRITĂŢII

Românul nu s-a născut doar poet, ci scriitor de oricare fel: versificator, prozator memorialist, lăudător al celorlalţi autoraşi, aflaţi pe aceeaşi treaptă cu el. Doar critica literară a scăpat cu faţa curată, ştiut fiind că, pentru a-ţi da cu părerea în privinţa unei cărţi serioase, trebuie mai întâi să o citeşti. Ceea ce e greu. 'Scriitorii' sunt prea ocupaţi să aştearnă pe hârtie tot ce le trece prin cap, pentru a mai avea timp şi de lecturi serioase.Până la urmă şi alegerea autorilor e o treabă complicată, pentru că Pleşu nu-i totuna cu Liviu Andrei, nici Sandra Brown cu Katherine Mansfield.....Schiller este deja o ecuaţie cu nu se mai ştie câte necunoscute, ca să dau doar câteva exemple. Noroc cu grupurile literare online, căci acolo au ocazia să se citească unii pe alţii şi să se tămâieze reciproc cu cădelniţa habarnismului.O vreme am fost intrigată de numărul like-urilor pe care le primesc aceşti demolatori ai culturii şi limbii române, cât a mai rămas din ea, după care am realizat că ei, de fapt, au făcut front comun: ei scriu, ei îşi dau like, ei se gratulează unii pe alţii, şi tot ei se simt vexaţi la cea mai mică critică venită din partea unuia mai informat decât ei.Mi-ar fi ruşine de ruşinea lor să-i citez cu tot cu fragmente din aşa-zisele creaţii , cu toate că ar merita o palmă peste orgoliul de fals creator şi ar învăţa să ocupe locul pe care îl merită.
Nu este grav că aceşti oameni scriu sau postează pe site-uri literare, dar e revoltătoare convingerea lor că trebuie să fie tipăriţi. E grav că îşi dau de multe ori ultimul ban unor edituri obscure care acceptă să le publice maculatura. Şi când te gândeşti câţi copaci sunt tăiaţi pentru a face rost de hârtia irosită în acest fel! Şi de asemenea e condamnabil faptul că există editori care acceptă publicarea, chiar şi în condiţiile în care editurile sunt aproape de faliment, supravieţuind de multe ori din promovarea non-valorilor. Este o lipsă de onoare de ambele părţi, a editorilor care nu-şi mai respectă crezul de promotori ai culturii şi a nulităţilor în căutarea unei celebrităţi ce, din păcate pentru ei şi din fericire pentru noi, nu va veni niciodată.Intrând pe paginile acestor grupuri zis literare, cădem vertiginos într-o imagologie a groazei: unul miorlăie trist pe sub cetini de brad, altul scânceşte nătâng, o domniţă îşi elogiază papucul de atlaz, sunt ridicaţi în slăvi primii ghiocei, apar fabule care l-ar face pe Esop să se tăvălească de râs, cuconiţe decepţionate îi trag de urechi pe măgarii şi nerecunoscătorii care le-au lăsat în balta poeziei, plângând amoruri şi fioruri. Schimbând registrul, trecem de la smiorcăiala poezelelor la dramatismul năprasnic al unor ochi însângeraţi,îmbălsămări de amurguri, păsări cu aripi tăiate, dezlănţuiri, oameni care latră, răstigniri, zgripţuroaice, toate aceste pretinse metafore planând haotic prin capetele încinse (poate de idei, poate de efluvii bacchice ) şi erupând, spre nenorocul nostru, în creaţii carnavaleşti, neruşinat de inepte, lipsite de sens sau lăsând impresia că undeva, după colţ, ambulanţa spitalului 9 aşteaptă să-şi ridice pacienţii lăsaţi puţin în libertate, ca semn de bună purtare. Exprimările agramate, versurile şchioape, sub acuza că poezia modernă îngăduie abateri ( uite, că nu îngăduie ), metaforele absente sau anapoda completează tabloul oripilant.
Voi fi acuzată, mai mut ca sigur, că şi eu scriu. Da, dar acum comentez din punctul de vedere al filologului antrenat să remarce greşelile de exprimare, agramatismele, topica, piciorul metric, să analizeze metafora, figura de stil, aliteraţia şi alte detalii care clasifică o lucrare literară, încadrând-o între cele bune sau slabe. Consider că înainte de a ne da frâu liber veleităţilor literare, trebuie să aprofundăm aceste cunoştinţe de limbă română, altfel este ca şi când, ştiind doar formula apei, încercăm să stabilim compoziţia chimică a inelelor lui Jupiter.Aş sugera celor care doresc să scrie, să citească în primul rând, să aibă lecturi dirijate, din autori de marcă, curente literare variate, domenii diferite, să îi citească pe părinţii literaturilor culte, dar fără a încerca să-i pastişeze reactualizându-i într-un caraghioslâc modern cu aer vetust. Şi foarte important: să priceapă că scrisul poate fi o nevoie organică de exprimare, dar nu dorinţă expresă de a fi publicat . Îmi pare rău că demolez speranţe, dar a plăti pentru două, trei sute de volume tipărite la o editură obscură nu înseamnă recunoaştere literară. O lansare de carte la care vin rude, prieteni şi colegi nu înseamnă decât o jalnică oră în care bietul 'mare necunoscut' se simte bine lăudat de cunoştinţe sau de un soi de critici literari de mana a patra care şi-au luat în prealabil darul cuvenit. Nu vor fi niciodată publicaţi de Humanitas sau Nemira, nu vor apărea la târguri de carte, lucrările lor nu vor sta pe rafturile bibliotecilor, sau admiţând că au nimerit pe acolo se vor îngălbeni necitite şi de cumpărat nici vorbă nu poate fi....poate doar tot de cunoştinţe şi asta din jenă.Ar mai lipsi doar să îi vedem şi membri ai Academiei Romane, ceea ce nu mă mai miră; în România ne putem aştepta la orice.
O primăvară frumoasă, dragi scriitori şi scriitoare, succese literare şi …....mai mult discernământ.....şi modestie!



iris marinov a spus :

POEZIE DE PREMIUL I

Eu cred că doamna Odette Sofronescu are dreptate doar parțial. E adevărat că riscăm să înghițim multă pseudoliteratură fiindcă fenomenul online a luat o amploare de neimaginat. Avem sute de grupuri de poezie pe facebook în care se publică toate enormitățile. Orice gospodină e poetesă ori critic literar înainte de a se dumiri când se scrie i, ii sau iii. Și mai mereu se găsesc destui care să-i laude „creația”, ba și suficiente edituri care să i-o publice pentru că multe au devenit doar simple afaceri la conducerea cărora sunt oameni care nu au deschis vreodată o carte și pe care nu-i interesează calitatea, ci banii. Așa afli că x sau y, despre care n-ai auzit vreodată vorbindu-se și care în două fraze face cel puțin cinci greșeli gramaticale, are câteva zeci de cărți publicate. Lansare? Hmmm... Despre ce vorbiți? Mulți sunt fericiți doar să le aibă în biblioteca proprie și să se laude rudelor ori prietenilor. Le e suficient. Și ce este și mai trist, afli că unii dintre ei sunt membri USR.

Totuși, de aici și până la a spune că tot ce se scrie online este prost, e, fără îndoială, greșit. Doar că ar trebui mai multă exigență atunci când facem aprecieri pentru a descuraja pe acești imitatori de literatură să ne mai intoxice cu „operele” lor. Riscăm ca ceea ce e cu adevărat bun să se piardă în anonimat, ori să fie asimilat de acest noian de scriituri lipsite de valoare, acum când mai mult se scrie decât se citește.

Nu știu, n-o cunosc,dar atâta timp cât așteaptă like-uri, înseamnă că scrie și ea pe internet. :)))

Acestei dudui, îi doresc să aibă un manuscris bun și să reușească să-l publice la Humanitas (pe banii editurii)... Atunci eu îmi voi vedea ceafa (fără oglinzi!).

Mai zice că scrie de florile mărului. Mutule!!!... Bă fotbalistule, băăăă... vezi ce vrea fata asta!

În rest, gospodina noastră are dreptate, doar că după fiecare punct trebuie să lase blanc, iar punctele de suspensie sunt întotdeauna trei (3)!

da Coza

Cred că Vasilisia are dreptate. Am văzut pe diferite  site-uri şi persoane care scriu foarte bine, nu numai din punct de vedere literar, ci şi gramatical. Totuşi, nu sunt membri USR, pentru că acolo ajung mulţi "piloşi" sau care au "neamuri" sus-puse. Dacă ne gândim doar la acest site, aici ar fi câteva persoane foarte talentate care ar merita să intre în USR. Mă gândesc la fondatorii acestui site, ambii foarte talentaţi. Am citit două cărţi de proză scurtă ale lui Ion da Coza şi pot să spun - cu cea mai mare sinceritate - că m-au încântat: scrise impecabil, fără greşeli, într-un stil inconfundabil; am găsit pasaje care mi s-au părut adevărate poeme în proză. Şi pe lângă ei ar mai fi şi alţii, Gina Zaharia, Gerra, de exemplu. Şi alţii - cred - ar merita să ajungă în USR. (Nu mă refer la persoana mea, pentru că eu sunt un simplu amator, scriu sporadic şi uneori doar pentru copiii mei!)

Felicitări, domnule Safir!

Excelentă  poezie! felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog saturnalia a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog saturnalia a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog saturnalia a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mima de-a poetul a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mima de-a poetul a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mima de-a poetul a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Mima de-a poetul a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog În ochiul viu de frunză a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog saturnalia a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scenaristul a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scenaristul a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Mima de-a poetul a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mima de-a poetul a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce faci cu tine a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce faci cu tine a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce faci cu tine a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Divergență a lui bolache alexandru
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog slujbă a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog slujbă a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor