MOTTO:
„Oare puterea nu ştie altceva decât să înăbuşe în sânge glasurile pe care ea însăşi le-a stârnit ? Dacă aşa stau lucrurile, îneacă în sânge propriile ei nedreptăţi...”
(Antonio Buero Vallejo)
Personajele:
Revoluţionar 1, 17 ani
Revoluţionar 2 , 40 ani
Repezentant Crucea roşie, 35 de ani
Cetăţeanul turmentat, 55 de ani
Figuranţi de diferite vârste
Voci
TABLOUL I
Decor
Un tanc aflat pe orizontala scenei. În fundal, blocuri. În stânga, doi revoluţionari ascunşi în spatele unei fereastre cu geamul spart. Împuşcături răzleţe, stigăte, urale de victorie.
(Revoluţionar 1 , Revoluţionar 2)
Voci: U-raaaaa! Ura! Armata e cu noi! Armata e cu noi!
Revoluţionar 1 : I-auzi! Am izbândit...Ţi-am spus eu că nu se poate altfel? Că până la urmă se va face pace?
Revoluţionar 2 : Uf, ce uşor te-aprinzi! Ce-nseamnă şi tinereţea? Răbdare! Eu nu cred până nu văd!
Voci: Ura! Ura! Armata e cu noi! Armata e cu noi!
Revoluţionar 2 : Şi dacă e o diversiune?
Revoluţionar 1 : Tu nu-nţelegi că-mi chiorăie maţele de foame!? N-am mâncat ca lumea de-aproape o săptămână. Noroc cu pâinea şi apa, că altfel o mierleam!
Revoluţionar 2 : Haide, hai! Te mai şi lauzi! Dracu’ te-o crede!? Auz’! Le-ai găsit!? Gogoşi! Ţi-au fost aduse ca să rezişti pe baricade ca un erou şi tu începi să te văicăreşti ca o babă!
Voci: U-raaaaa! Ura! Armata e cu noi!
(apare un grup de revoluţionari în stradă şi nu se mai aud împuşcăturile)
Revoluţionar 2 : Ei, ia’ stai! S-ar putea să ai dreptate! (deschide geamul repede)
(se aud iarăşi împuşcături)
Revoluţionar 2 : Când îţi spuneam eu că te grăbeşti!? (închide repede geamul)
Revoluţionar 1 : Hm…
Revoluţionar 2 : Aşteaptă! Ai aşteptat ăl mult, aşteaptă şi ăl puţân... Ce dracu’, te-neci ca ţâganu’ la mal!? Aoleu!...
Revoluţionar 1 : Maică-mea crede cu siguranţă că am murit.
Revoluţionar 2 : Iar începi? N-am mai văzut aşa ceva!
Revoluţionar 1 : Bine, mă, fii tu erou dacă-ţi arde, dar eu m-am săturat!
Revoluţionar 2 : Erou, pe dracu’! Tre’ să ne-apărăm pielea, altfel ne tăbăcesc ăştia cât ai zice peşte!
Revoluţionar 1 : Da’ de unde-or fi apărut!? Că nici n-am avut timp să !?…
Revoluţionar 2 : Şi acum crezi că e momentu’ să afli?
Revoluţionar 1 : Eu ştiu? Dacă stai şi te gândeşti, nu prea e, da’ nici aşa să trăieşti în nesiguranţă!
Revoluţionar 2 : Bine, hai, ieşi în stradă şi ia-te de piept, uite, cu tancu’ ăla ! “Tu de unde mă-ta ai apărut, mă ?” Ia-l de guler să vezi rezultatu’, şi-al dracu’ dacă mă supăr! Că stă aci de-asară şi nici că laie, nici bălaie!
Revoluţionar 1 : Aşteaptă.
Revoluţionar 2 : Păi vezi ? Ai priceput, în sfârşit. Şi, mă rog, ce-aşteaptă? O mişcare greşită, desigur. Eşti dispus să-ţi asumi riscul? Dacă da, eu nu mă supăr, da’ nu răspund pentru tine nici în faţa Curţii Marţiale.
Revoluţionar 1 : De glume îţi arde-acuma? Ba te superi, ba nu te superi.
Revoluţionar 2 : Ia şi trage un gât ca să te mai încălzeşti şi ciocu’ mic ! (îi dă o sticlă de trei sferturi pe jumătate goală, de bună seamă cu vodcă)
Revoluţionar 1 : Aşa, pe nemâncate?
Revoluţionar 2 : Mai faci şi mofturi acuma!? Ăi fi vrând şi-o friptură la proţap, te pomeneşti!? Ieşi în stradă, că ţi-o primeşti pe loc!
Voci: U-raaaaa! Ura! Armata e cu noi! Armata e cu noi!
Revoluţionar 1 : Şi totuşi ceva trebuie să fie.
Revoluţionar 2 : Păi eu ce-ţi spun. Bea şi taci!
Revoluţionar 1 : Eu ştiu? Dacă mi se face rău?
Revoluţionar 2 : Nu-i bai! Cu-atât mai bine! Dacă nu vrei să te-ncălzeşti, las’ pe mine! (trage o duşcă sănătoasă)
Revoluţionar 1 : Pot să ştiu cât mai avem de stat în frigu’ ăsta?
Revoluţionar 2: Asta-i bună! Nu ţi-am spus remediul? Trage-o duşcă, acuma cât mai este, dacă tot zici că ţi-e frig!
Revoluţionar 1 : Păi de frig îmi este frig, da’ mi-e frică să nu mă ia cu ameţeală!
Revoluţionar 2: Prost sunt eu că-mi prind mintea cu tine! Nici nu v-a căzut caşu’ de la gură şi…
Revoluţionar 1 : Haideţi, că doar v-am explicat! Vreţi să vă mai repet? Dacă n-aş fi ieşit după tata, n-aş fi păţit una ca asta! Pe unde-o fi acum?
Revoluţionar 2 : Să nu-mi spui că te-apucă iar!?
Revoluţionar 1 : Dacă am fi putut da măcar un telefon acasă. Nu ştiu, stăm aici de atâta vreme. Câte zile-or fi trecut !?
Revoluţionar 2 : Nu te mai obosi degeaba. Dacă ţi-ai pierdut răbdarea, ieşi aşa de probă şi, zău, dacă nu fac şi eu la fel! Bineînţeles, dacă nu eşti ciuruit între timp. Pe-ncercatelea! Hai!
Revoluţionar 1 : Măcar am afla cum stăm. Am vedea cu cine avem de-a face.
Revoluţionar 2 : Ai curajul să rişti? Cam periculos, totuşi!
Voci: U-raaaaa! Ura! Armata e cu noi! Armata e cu noi!
Revoluţionar 1 : I-auzi, iară strigă.
Revoluţionar 2 : Asta aud şi eu. Da’ de ce mama dracului nu iese nimeni din bârlog? Se-acund toţi ca şobolanii. S-ar putea ca şi ceilalţi să creadă ca şi noi că e o capcană, ce zici? Nu se poate, trebuie să crăpe vreunul. Crezi că numai tu eşti cu inima la gât şi lihnit de foame !?
(apare un individ în cadru şi cade jos secerat de gloanţe)
Revoluţionar 2 : Poftim! Te-ai lămurit?
Revoluţionar 1 (se apropie aplecat, îl târăşte şi îi palpează vena jugulară) : Brrrr...
Revoluţionar 2 : Ăsta e tot un speriat ca tine. N-o fi avut cine să-l tempereze!
Revoluţionar 1 : Da, da’ cine-o fi tras? Că eu n-am văzut?
Revoluţionar 2 : Dacă vrei să-ncerci, n-ai decât!
Revoluţionar 1 : Doamne păzeşte!
Revoluţionar 2 : Păi vezi!? Sunt în expectativă ca şi noi.
Revoluţionar 1 : Le-o fi arzând să fie, da’ cu burta goală, nu ştiu...
Revoluţionar 2 : M-ai mâncat cu-aceeaşi placă! Poftim, ieşi în stradă! Ia batista asta! (îi dă o batistă albă, mototolită)
Revoluţionar 1 : Şi crezi că n-o să tragă dacă!?...
Revoluţionar 2 : Aşa ar fi normal, da’ poţi să ştii?
Revoluţionar 1 : Şi mă arunci aşa în bătaia puştii?
Revoluţionar 2 : Adică tot eu sunt de vină? Păi, nu tu mă baţi la cap “c-o fi, c-o păţi?…”
Voci: U-raaaaa! Ura! Armata e cu noi! Armata e cu noi!
Revoluţionar 2 : Haide că m-au scos din minţi ăştia cu strigătele lor!
Revoluţionar 1 : Or fi ştiind ei ceva.
Revoluţionar 2 : Eu cred că nu e cazu’ să-ţi faci iluzii! Parcă ne-am lămurit o dată! N-o luăm da capo, nu!?
Revoluţionar 1 : Nu, da’ dacă nu mă pierdeam de tata, luaţi de valul mulţimii, ar fi fost altfel !
Revoluţionar 2 : Dacă şi cu parcă... Despre ce vorbim aici?
TABLOUL AL II-LEA
Decor : Acelaşi ca in Tabloul I
Vine un repezentant de la Crucea Roşie care le aduce pâine, apă şi câteva cutii de pateu.
(Revoluţionar 1 , Revoluţionar 2 , Repezentant Crucea roşie )
Repezentant Crucea roşie : Ce fac băieţii? Bravo! Trebuie să cadă nemernicii! Nu mai au mult. Răbdare! Într-o zi-două zboară!
Revoluţionar 1 (colegului) : N-am înţeles! Ce-a vrut să spună?
Revoluţionar 2 : Ce-ai auzit! Tre’ să cadă…
Revoluţionar 1 : Adică n-au cedat încă?
Revoluţionar 2 : Ce-ai fi vrut? Ţin cu dinţii de ciolan. Unde mai găsesc ei o aşa ţărişoară bogată care să le stea la picioare? Haide, hai…
Revoluţionar 1 : Ei…
Revoluţionar 2 : Te îndoieşti de spusele mele ?
Revoluţionar 1 : Nu, da’…
Revoluţionar 2 : Da’ ce?
Revoluţionar 1 : Ştiu eu!?
Revoluţionar 2 : Asta e, nu ştii! Nu ştiţi nimic şi aţi ieşit ca bezmeticii cu pieptul gol în stradă ca să vă apăraţi libertatea. Dar e o necesitate înţeleasă. Teoretic.
Revoluţionar 1 : Hai că mă băgaşi în ceaţă!
Revoluţionar 2 : Nu te bag. În ceaţă eşti. Încerc să te luminez.
Revoluţionar 1 : Ce-o fi făcând mama? Dacă şi Gabi a ieşit după noi, s-a ales prafu’ ! La cât îl duce mintea…
Revoluţionar 2 : Că pe tine te duce mult?
Revoluţionar 1 : Ei, nu mă puteţi compara cu frate-meu. El abia are 14 ani, pe când eu peste câteva luni voi fi major.
Revoluţionar 2 : Doamne-ajută! Hai, nu mă-nţelege greşit! Ziceam şi eu aşa…
Revoluţionar 1 : Fie, dar nu cred că e cazu’ să dăm cu presupusul!
Revoluţionar 2 : Să dăm mai bine cu banu’, că tot alba-n doi bani.
Revoluţionar 1 : De băşcălie-ţi arde-acuma!? Tot vorbeşti în dodii!
Revoluţionar 2 : Păi nu ştii!? Haz de necaz. Şi nu-ţi mai face griji degeaba. Cum de m-oi fi ales eu cu tine pe cap, nu ştiu, Doamne!
Revoluţionar 1 : Chiar, cred că e deja Crăciunul! Am pierdut şi noţiunea timpului.
Revoluţionar 2 : Păi, dacă te-am găsit delirând, cum dracu’ să nu-l pierzi!? Noroc cu trăscău’ ! (arată sticla) Te-a scos din şoc cât ai zice peşte!
Revoluţionar 1 : Adică vrei să spui că eu am băut !?...
Revoluţionar 2 : Păi!? Doar nu crezi că ţi-am făcut frecţie cu gaz!? Vodca te-a scos din frisoane, aşa c-ar trebui să-i mulţumeşti! (se uită la sticlă) Da’ acuma şi-aşa nu mai e multă. Treuie să făcem economie, că nu se ştie.
Revoluţionar 1 : Să sperăm că nu mai durează atâta.
Revoluţionar 2 : În nădejdea aia, pune mâna şi desfă o cutie de pateu să îmbucăm ceva!
Revoluţionar 1 : Că bine zici! Şi uitasem…
Revoluţionar 2 : Mira-m-aş, da’ mai ştii!? Dacă visezi la cai verzi…
Revoluţionar 1 : Cuţitul! Dă-mi cuţitul! Parcă e la dumneata, nu mai ştiu exact.
Revoluţionar 2 (îi întinde un briceag) : Ţine-l şi să mi-l dai de îndată ce-ai terminat.
Revoluţionar 1 : Se-nţelege.
Revoluţionar 2 : Se-nţelege, pe dracu’! Aia e… Că nu se-nţelege nimic ! (încep să mănânce în tăcere)
Voci : U-raaaaa! Ura! Armata e cu noi! Armata e cu noi!
Revoluţionar 1 : Dacă tu nu pricepi nimic, apoi eu sunt bâtă!
Revoluţionar 2 : Şi mie mi-au degerat picioarele al dracului! Şi nu vine niciunul să ne spună ce şi cum. Cu siguranţă, nimeni nu ştie nimic şi ne suspectăm unii pe alţii. E ca dracu’ ! Nimeni nu ştie cum stau, de fapt, lucrurile. Îţi spun eu că atunci când vor şti cum stau, o să iasă. Până una-alta nu suntem proşti ca să-nghiţim gogoaşa asta, ne-am înţeles!? Auzi la ei : “Armata e cu noi!” Normal, aşa ar trebui să fie, da’ ce dracu’ mai e normal acuma. S-au întors toate pe dos şi nu mi-e teamă decât că nu o să ne-alegem cu nimic din toată povestea. Dacă nu ai un program, nu ai un lider care să-l susţină…
Revoluţionar 1 : Adică vreţi să spuneţi că suntem aşa, de capu’ nost’!? Asta nu se poate! Nici pe dumneavoastră nu v-a chemat nimeni la arme?
Revoluţionar 2 : Ce vrei să spui? Vezi tu vreo armă la mine?
Revoluţionar 1 : Vorba vine. Tata a primit un telefon. Mama zicea că de la nea Tase şi când a văzut la televizor că se trage, nu a mai stat pe gânduri şi m-a trimis la bistrou după tata. L-am găsit, dar am făcut imprudenţa de a ieşi în stradă şi am fost luaţi de puhoiul de oameni. O clipă i-am văzut şapca roşie, am încercat să mă strecor prin mulţime după el, dar era să fiu călcat în picioare şi n-am avut de ales, l-am pierdut din vedere.
Revoluţionar 2 : O clipă! Adică se dă la televizor comedia asta!?
Revoluţionar 1: Păi cum!? Nu v-am spus încă? Altfel nu mă trimitea mama după tata. I-a fost teamă când a auzit ce se întâmplă, dar nu ne-am gândit că e atât de grav. Adică nici nu am avut timp să reflectăm. Oricum, sper că n-a ieşit şi frate-meu după noi. V-am spus că era foarte nerăbdător să iasă şi să vadă cu ochii lui ce se întâmplă. Nici nu vreau să mă gândesc…
Revoluţionar 2 : Să sperăm că nu. Şi-apoi ţi-am mai spus-o, nici cu tine nu mi-e ruşine!
Revoluţionar 1: Ce-aţi zis?
Revoluţionar 2 : Nimic…
Revoluţionar 1: Oricum, cel mult a trecut! (se uită pe geamul spart) Vedeţi!? Nu mai e atâta lume în stradă. Ar fi o idee ca s-o tai printre blocuri şi….
Revoluţionar 2 : Nu înţelegi că se trage de pe acoperişuri!?
Revoluţionar 1 : Adică tancu’ ăla este acolo numai aşa, de formă!?
Revoluţionar 2 : Încearcă şi ieşi în bătaia tunului şi verifică-l! Aşa am afla mai repede ce au în cap canaliile!
Revoluţionar 1 : Ei, nu ţi se pare că îmi ceri cam mult!?
Revoluţionar 2 : Chiar aşa, nu ştii de glumă?
Revoluţionar 1 : Că avem şi cadrul favorabil, ce să zic!?
Revoluţionar 2 : Şi dacă ne punem cenuşă-n cap, tot aia!
Voci: Azi în Timişoara! Mâine-n toată ţara! U-raaaaa! Ura!
Revoluţionar 1 : I-auzi! Iar încep… Cred că ăştia strigă aşa, ca să-şi facă mai degrabă curaj!
Revoluţionar 2 : Sau transmit un mesaj şi aşteaptă răspunsul... Ei!?
Revoluţionar 1 : Posibil, da’ mi s-a cam luat.
Revoluţionar 2 : O luăm de la început? Acuma eşti şi cu burta plină, ce dracu’! Dă-mi şi mie sticla de apă! Hai, că ne-am cinstit cum se cuvine pentru vremuri ca astea!
Revoluţionar 1 : Când am plecat de-acasă, erau sarmalele pe foc.
Revoluţionar 2 : Poc cu nuca-n perete! Vezi să nu te fac eu sarma! Mai scoate un porumbel-doi şi ţi-ai dat foc la valiză!
Revoluţionar 1 : Spuneam şi eu aşa… Că sarmale mâncăm la Crăciun…
Revoluţionar 2 : Vorbeai ca să nu taci. Normal că la Crăciun. Dacă ai porc, dacă n-ai, te uiţi la stele, bunăoară ca noi acuma.
Revoluţionar 1 : Ştiu eu ce să zic, s-a înserat, da’ nu văd nicio stea, cred că e nor.
Revoluţionar 2 : Vorba vine!
Revoluţionar 1 : Dacă zici!?
Revoluţionar 2 : Păi zic!
Revoluţionar 1 : V-am supărat cu ceva?
Revoluţionar 2 : Nu, nu mai pot de bine şi n-am altceva de făcut decât să mă supăr pe-un ţânc!
Revoluţionar 1 : Un ce ?... N-am înţeles !
TABLOUL AL III-LEA
Decor : Acelaşi ca in Tabloul I
Se apropie un cetăţean turmentat, merge în zig-zag pe lângă tanc
(Revoluţionar 1 , Revoluţionar 2 , Cetăţeanul turmentat )
Revoluţionar 2 (văzând un cetăţean ce iese dintre blocuri pe trei cărări) : Hei! Ăsta şi-a pierdut busola! (se uită la sticlă) Ştiu şi eu!?... (Revoluţionarului 1) Ce te uiţi aşa!? N-am făcut abuz! Nici n-aveam cum! Vezi? (îi arată sticla) Tot mai este vodcă şi ţine cont, am mai stricat şi orzul pe gâşte să te aduc în simţiri! Ar trebui să-i fii recunoscător! (sărută sticla)
Revoluţionar 1 : Ei, nici chiar aşa!?
Revoluţionar 2 : Zi Doamne păzeşte, că nici nu mai am cu ce te scula din morţi! Dacă mai ţine mult arţagu’, se-alege prafu’ de noi!
Cetăţeanul turmentat ( trece în bătaia tunului legănându-se şi scandând abia inteligibil) : Azi în Timi-mi-şoara, mâine-n ţa-aara… U-ra! Uu-ra!
Revoluţionar 2 : Vezi de-alde cine strigă “Armata e cu noi !” ? Şi voiai să… Ia’ stai ! Bă, ăştia nu mai trag sau mi se pare mie !? Uite! Ăsta nu e zdravăn! Se-apropie de tanc. Vorbeşte cu soldatul. Când îţi spun eu că alcoolul e mană cerească, nu mă crezi?
Revoluţionar 1 : Adică ce vrei să spui?
Revoluţionar 2 : Cum, nu ţi-e clar nici acuma?
Revoluţionar 1 : Ştiu eu!?
Revoluţionar 2 : A, da, tu nu ştii nimic!
Revoluţionar 1 : Nu e vorba că nu ştiu, da’ nu-mi vine să cred că…
Revoluţionar 2 : Ia aminte! Şi spune şi copiilor copiilor tăi! Vodca e mană cerească, dom’le!...
Voci : O-le! O-le! O-le! Ceauşescu nu mai e!...
Revoluţionar 1 : I-auzi!
Revoluţionar 2 : N-o mai fi!
Revoluţionar 1 : Cum adică “n-o mai fi!?...
Revoluţionar 2 : Poţi să ştii cum ne-o bântui!?
Revoluţionar 1 : Aia da… Doamne fereşte!
Revoluţionar 2 : Pân’ te nimereşte!
Revoluţionar 1 : Suntem liberi! Am scăpat de dictator! Ura!
Revoluţionar 2 : Om fi scăpat, nu zic ba, da’ de-acu-nainte trebuie să fim cu ochii-n patru!
Voci : O-le! O-le! O-le! Ceauşescu nu mai e!...
Revoluţionar 1 : Ce-o fi, o fi, eu ies!
Revoluţionar 2 : Dacă te mâncă-n cur, fie! Hai, că te urmez şi eu!
Revoluţionar 1 : Companie, înainte, marş ! (iese cu batista fluturând)
Revoluţionar 2 : Ei, drăcie, să vezi c-a avut dreptate!... (iese în urma tânarului şi ridicând braţele deasupra capului scandează) O-le, o-le, o-le!...
Voci : O-le! O-le! O-le! Ceauşescu nu mai e...
EPILOG
(Revoluţionar 1 , Revoluţionar 2 )
Revoluţionar1 şi Revoluţionar2 se întălnesc pe stradă şi îşi strâng mâinile bărbăteşte.
Revoluţionar 2 : Companie, inainte marş! Haide c-ai fost tare!
Revoluţionar 1 : Nu-mi tremurau cumva nădragii?
Revoluţionar 2 : Ai fost un adevărat erou.
Revoluţionar 1 : Că am ieşit cu braţele deasupra capului şi cu batista fluturând, te rog!? Erou ai fost dumneata!
Revoluţionar 2 : Am fost amândoi, fiecare în felul lui! Da’ ia’ spune-mi, ce face taică-tău?
Revoluţionar 1 : Mai bine nu-ţi povestesc. Era să mă rupă-n bătaie. M-a salvat mama din ghearele lui.
Revoluţionar 2 : Iar tu îi duceai grija!
Revoluţionar 1 : Când a văzut că se-ngroaşă gluma, a reuşit să se desprindă din puhoi şi a tăiat-o spre casă printre blocuri.
Revoluţionar 2 : Şi când îţi spun că eşti erou, nu mă crezi!? (salută milităreşte şi ies din scenă în şir indian) Companie, înainte, marş! Un-doi, un-doi!
CORTINA
Cuvinte cheie :
Frumoasă mini piesa. Ați trăit-o sau v-a povestit cineva întâmplarea?
Vă mulţumesc pentru răgazul acordat şi pentru apreciere! E pură ficţiune. Am avut inspiraţie. Iniţial, o intitulasem "Viaţa printr-un ochi de geam", dar finalul a determinat alegerea acestui titlu. Privind în urmă, cred că e mai potrivit primul titlu, dar mai este până la publicarea în volum. O voi reciti şi voi vedea.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor