Ți-am spus că sunt condamnată să port albastrul cerului în fiecare secundă, în fiecare respirație, în fiecare fulger? Când accelerez risipind lumina, frumusețea e îngenunchiată chiar acolo,la gura stelelor iar dintre toate ierburile, busuiocul e o curgătoare putere foșnitoare și numai dacă mă atingi, în mine înverzesc pe crucea candorii, cuvintele... De prea multă întrupare, durutul aduce în mâini, clipele care n-au știut să îți spună atât cât ar fi vrut. Mă gândesc că o pasăre rămasă cu o singură aripă știe și nordul și sudul și estul și vestul, că știe nopțile deopotrivă cum știe zilele de aceea iubesc orice picătură de apă pe care mi-o aduce. Ți-am spus că se împlinesc căile chiar și când fumul respiră cu lăcomie orice urmă de simfonie a luminii? Înainte de a spune că toate acestea le rostești și tu în rugăciuni, hai să gustăm sarea pe care ai lăsat-o în inima mea pentru că nu am învățat încă să o citesc ...apoi adu-mi dimineața. Atinge-mi întâi fruntea apoi dă-mi de veste că frunzele s-au preshimbat în mirese și cântă cerurilor. Lărgește râul grăbit să treacă peste genunchii mei ...sunt prea săracă fără tine Iubitule. Ți-am spus că port o cină în doi tâlhărită de flămânzenia iubirii?

 

Vizualizări: 95

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte frumoase imagini. Am citit cu plăcere deși sunteți tâlhărită...

Îmi place teribil de mult titlul. Constituie un între poem care produce vibrații. De fapt textul este tot o poezie, înclinat spre proză. Mult metaforizată, o declarație specială de iubire, care-ți taie respirația... Încă o dată, talentul tău pentru poezia de dragoste face ravagii...

Admirație!

Sofy

E felul meu de a scrie proza...ce sa fac? sunt nascuta cu metafora in brate...altfel nu ma stiu exprima

Minunat, minunat! Da, titlul este deosebit. :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez”

„Arta” olăritului datează de câteva mii de ani, chiar din epoca neoliticului, demonstrată de…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Florina îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
cu 11 ore în urmă
Chris a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La multi ani, Sofy! Ne este dor de tine! "
cu 12 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Apoclipsa Albă a utilizatorului ovidiu
"o frantura de viata. citit cu placere, "
cu 13 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Apoclipsa Albă a lui ovidiu
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La mulți ani sănătoși, senini și înfloritori, dragă Sofia! Dor de tine! Dor... Dor..."
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Florina

Sarut

Totuna-mi e acum cuprinsul Trist, amurg și nepătrunsDe vechi trăiri și universulCe mi-am dorit să…Vezi mai mult
cu 14 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Bolache Alexandru,        Vă mulțumesc pentru că ați citit cu…"
cu 17 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Magie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc frumos d-na Vasilisia!"
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Magie a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Magie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Dragă Giorgiana, poemul tău este o delicată poveste de iubire și visare, în care universul…"
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Obiceiuri strămoșești în luna lui Cireșar

            Am fost interesată dintotdeauna să cunosc tradiții, mituri, legende, povestiri despre…Vezi mai mult
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora s-a alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
Prezentare grafică

ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...

Aici se practică jurnalismul literar. Se pot posta articole care abordează aspecte ale literaturii…Vezi mai mult
ieri
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR... al lui Ion Lazăr da Coza
ieri
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Eseu spiritual a lui Popa Ștefan
ieri
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Mamornicul (Eseu) a lui Ion Lazăr da Coza
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atitudine urbană a utilizatorului ovidiu
"Ovidiu, eu, unul rămas încă din altă lume, mă întreb cum veţi rezista atitudinii urbane…"
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Atitudine urbană a lui ovidiu
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem meteo a utilizatorului Costel Zăgan
"Mulțumesc."
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor