Supraviețuitorul

[Exemplu de Titlu]

Sub pașii visului, care părea mai real ca nicicând, omătul trosnea.
Cadența pasului spărgea gheața de sub pătura albă, ce masca pământul și piatra sfărâmată prinsă în ghearele nemiloase ale înghețului.
Era liniște! O liniște plată, grea, ca o platoșă, ce părea că te strivește de pământul rece. O liniște întreruptă de pasul înghețat.
El mergea împreună cu visul, contopindu-se cu acesta și, privindu-l de departe, la răstimpuri.
Era în mijlocul pădurii, furișându-se pe după tufișuri, copaci, ferindu-se de crengile căzute, ce zăceau negre, țepene și umede. Alerga, pășea mai apoi precaut, atent fiind la urmele impregnate în noroiul semiînghețat. Urmele erau mai vechi sau proaspete. Le observa împreună cu micile crenguțe rupte de la marginile cărării și părul smuls din blană de animal, ce atârna neputincios pe marginile tufelor. Toate spuneau ceva, aveau un sens, pe care el îl știa, îl avea în sânge. Căuta rezultatul/concretul și era una cu aerul, pământul, cu însemnele ce duceau spre finalul căutării, vânatul/prada.
A ajuns pe un pod de piatră natural. În fața lui, cărarea se subțiase mult. Era stâncă măcinată de ploi și pietriș, care ducea peste apă, până dincolo, pe celălalt mal. Jos era apa care sălta peste pietre uriașe, înspumată, zgomotoasă.
Putea să meargă înainte, dar…nu i se părea sigur drumul. Un animal trecea cu ușurință. Se vedeau semne vădite, că ar fi trecut dincolo un animal sau mai multe!
La un moment dat, din locul unde se afla, a văzut lupii. Ceva la care nu se gândise!Erau frumoși, neliniștiți, sălbatici, cu blana zburlită, cu boturile umede, adulmecând. Deasupra lor, la piciorul stâncii măcinate, el îi privea și le simțea neastâmpărul.
A simțit brusc fiorii de frig. Simțea că i se taie suflarea, curând! De frig, de frică sau amândouă, concertate…
Închise ochii și se concentră pe sunetul apei, care sălta printre bolovani. Gustul fricii i se răspândea metalic și înecăcios în toată ființa. Dacă mergea înainte, cu siguranță că lupii l-ar fi simțit, dacă mergea îndărăt, ar fi stârnit pietrele mărunțite, iar acestea, în cădere, ar fi atras atenția animalelor.
Preț de secunde, ce păreau infinite, a stat ghemuit la piciorul stâncii măcinate. Mintea îi înțepenise într-o spaimă teribilă, iar trupul îi devenise dureros. Într-un târziu a simțit ceva cald pe obraz și o senzație de calm și-a făcut simțită timid, prezența. Transpira și plângea în tăcere, simțindu-se mărunt și gri ca și pietrișul din jur.
În fața ochilor lui, jos, la piciorul podului, aproape de apă, lupii se hrăneau din prada lor, acaparați de gustul sângelui proaspăt. Putea auzi crănțănitul oaselor, mârâturile ce le adresau cei puternici celor slabi, uneori chiar schelălăitul vreunui îndrăzneț, ce nu respecta ierarhia, ordinea hrănirii.
Nu știa ce îl durea mai tare: trupul lui, soarta victimei ucise și sfârtecate, devenită de nerecunoscut sau cruzimea, ce se aplica membrilor mai slabi din haită.
Își simțea propriile lacrimi fierbinți pe obrazul rece.
Într-un final, plecă și ultimul lup!
Din pradă mai rămăseseră fâșii de piele cu blană însângerată și oase mai mari dezgolite de orice gram de carne. O grămadă haotică de rămășițe rămase în bătaia vântului.
Se ridică cu greutate și se duse îndărăt. Cu greutate, reuși să se întoarcă și să-și găsească drumul spre sat. Pășea greoi, neatent și nu simțea prea bine pe ce calcă. Căzu de mai multe ori și, își lovi coatele și genunchii.
Se întoarse pe calea ce și-o făcuse cu ceva vreme înainte, târându-se. Mirosul sângelui și a fricii îi umplea nările. Îi vâjâia capul și se întreba dacă, nu cumva e zgomotul apei. La un moment dat a înțepenit!
A auzit zgomotul crenguțelor rupte sub pași de animal și a simțit cum o umbră întunecată se furișează prin dreapta lui…..și, se trezi năclăit de sudoare, jos din pat, pe covorul de lână, suflând greu, căutându-și cuțitul de vânătoare, pe jumătate despuiat, epuizat. Privea fix flăcările vetrei și părea că nu poate înțelege ce se petrece. Apoi, înțelese.
Totul fusese un coșmar! Coșmarul care îl urmărea la răstimpuri, când viața îi dădea câte un ghiont și îl trăgea de mânecă, pentru a-l atenționa că trebuia să schimbe macazul.
Doar așa, din frica dinaintea schimbării și spaima victimei, instinctul de supraviețuire scotea resurse noi de energie, necesare unui nou salt.
Incrededibil ! Crud și inuman, dar necesar pentru continuarea vieții, oricare ar fi fost turnura ce avea să o apuce.

(fragment din lucrarea  Impresii de jurnal, 2023)

[Grig Salvan]

Un text dramatic cu mare forță de impresie, totul în vis creionat cu tușe realiste. Un vis simbolic, haita de lupi care macină subconștientul e viguros înfățișată, dătătoare de spaimă și curaj totodată. Balansul vis/realitate bine condus.

[Vasilisia Lazăr]

Mult mai multă forță simt în proza ta, Georgiana. Mi-a plăcut. Un text bine scris, bine strunit. Felicitări!

dar…nu 

lui…..și

Ai grijă, punctele de suspensie sunt întotdeauna trei și nu unesc niciodată două cuvinte. Corect este dar... nu și lui... și.

[Mihai Katin]

un fragment  de jurnal   interesant ,intre realismul  haitei  si   starea  de  vis,  de realitate  la marginea   trairii  rationale ,da  ,o  proza  construita   cu  pragmatism  si  dedicatie!

cu  multa  pretuire!