Încerca, îndepărtându-se,  să-şi păstreze spatele drept să pară măcar că-i mai rămăsese puţină demnitate. Ar mai fi privit măcar o clipă în spate pentru ca,  în trecerea indiferntă a maşinii,  să-i mai vadă o clipă ochii aceia în care văzuse de atâtea ori marginile pământului, dar prin hohotul de râs el strecurase un: "Vai, dar ce grăbită sunteţi!" şi nu mai putuse fi sigură că, întorcându-se, ar mai fi putut să-şi oprească lacrimile care i se adunaseră, brusc,  undeva între ieri şi mâine.

Ştia că râsul acela pe care îl iubise de atâtea ori, care-i spusese întregului ei trup, "bun venit" în urmă cu treizecişiunu de ani, de azi înainte,  îi va răsuna în suflet ca dangătul trist al clopotelor care anunţă trecerea într-o altă lume a sufletelor dragi. "Ba nu, nu în suflet", îi aminti vocea interioară. Şi ea ştia că nimic nu se mai putea întâmpla vreodată în sufletul ei, pentru că şi sufletul îl lăsase undeva, tot pentru el. Undeva într-o oglindă, în urmă cu douăzecişicinci de ani lăsase pentru el sufletul, singurul lucru pe care i-l putuse da atunci, în oglinda aceea pe care, cu conştiinciozitate, femeia de serviciu o strânsese mai târziu, peste ani, pe un făraş, cu grijă, sub privirea ei consternată, speriată şi intuitiv tristă... avea să afle mai târziu că el nu mai privise niciodată în acea oglindă şi nu avusese de unde să ştie că ea-şi lăsase sufletul acolo. Un suflet împărţit în mii de bucăţi de oglindă spartă.

În timp ce urca aceleaşi scări care o aduseseră în viaţa lui în urmă cu trei decenii, încercă să se adune. Erau prea multe perechi de ochi care ar fi putut urmări scena, prea mulţi care credeau că ştiu întreaga poveste şi care-i puteau descifra durerea care-i făcea întregul trup să se evapore, să dispară. Zâmbi jandarmilor de la poartă, îşi salută un coleg pe care nu-l întâlnise încă în acea zi şi, ignorându-şi durerea, se purtă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

De fapt, aşa şi era, nu se întâmplase nimic, se închisese un cerc. Murise un vis. El îi răspunsese cu nu la ceva ce ea nu ceruse, aşa cum, în urmă cu trei decenii, ea răspunsese cu nu la toate întrebările pe care el nu avusese curajul să le pună.

Se întâmpla în acelaşi loc, aceeaşi clădire care mai purta în zidurile ei toate trăirile contratimpului lor absolut, în muzica aceluiaşi râs, vesel, satisfăcut şi tineresc atunci, ironic, răzbunător şi satisfăcut azi. Murea un vis. Al ei, al lui, al amândurora, cine ar fi putut şti? Niciodată nu poţi să vezi ceva într-un loc în care cândva a fost un suflet.

Urma să se adune mai târziu, avea să-şi reproşeze mai târziu orice ar fi fost de reproşat, avea să se ierte, avea să se împace cu asta, dar nu acum...

Îi oferise o secundă din timpul lui, iar ea se încadrase perfect în ea. Ştia că ar fi putut să evite asta, ştia şi că n-ar fi putut, era tiparul după care se desfăşurase întreaga lor poveste, întregul lor vis. Între a se putea şi imposibil, între fericire şi imaginea ei în oglindă... o poveste fără final, un drum fără capăt, un cerc. Şi ea ştia, cercul se închisese astăzi şi, pentru prima dată, el făcuse o excepţie, închisese uşa, nu luându-şi rămas bun, ci punând graniţe imposibile gândurilor ei, dar măcar închisese uşa pentru ca frigul de-afară să nu mai poată intra niciodată.

Vizualizări: 85

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte frumos! Mă duce cu gândul la Oscar Wilde și „Portretul lui Dorian Grey”.

Superb! Felicitări!

Mulţumesc! Aprecierile voastre Elena şi Alexandra sunt, cu adevărat, complimente.

inceputul bine scris, promitator...

Mulţumesc, Chris. De fapt e ... sfârşitul. E o poveste reală şi nu m-am putut hotărî dacă mi-o asum sau nu... de aceea varianta asta de... observator. În textul următor am făcut-o a mea...., nu ştiu dacă sunt pregătită, însă să scriu... toată povestea.

și eu eram curioasă în privința continuării sau al unui context mai amplu, sunt niște asocieri foarte frumoase de cuvinte și imagini care stârnesc curiozitatea

Mulțumesc, Alexandra. Comentariul tău îmi umple sufletul de bucurie. Talentul tău e copleșitor și aprecierile tale în fața unui text ce iyvorăște dintr-o trăire încă neclarificată și nevindecată, spusă simplu, exact așa cum a fost simțită, pare un cadou. Am scris, deja, pe forum partea a II- a, începutul poveștii... , de data asta fiind, însă, fără aparenta neutralitate a unui observator extern... , povestea, în sine, ca orice poveste de viață,  e frumoasă și poate merită spusă. Am să încerc să o spun...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A șaptea viață a utilizatorului Monica Pester
cu 35 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog A șaptea viață a lui Monica Pester
cu 50 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A șaptea viață a utilizatorului Monica Pester
cu 50 minute în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spini a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Spini a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spini a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Mihaela Suciu a postat o discuţie
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Interviu - Radio ProDiaspora a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 6 ore în urmă
Cristi Poe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe șevaletul tău a utilizatorului Cristi Poe
cu 7 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pașii tăi a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Tainele mirajului ceresc a lui Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Îmbrățișând o pasăre rănită a lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Alte detalii despre țara mea a lui Cristi Poe
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog în memoria unei așteptări a lui Nuta Craciun
cu 9 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tainele mirajului ceresc a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog noapte siderală violet a lui Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tainele mirajului ceresc a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog de regulă a lui Mihaela Popa
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Pe șevaletul tău a lui Cristi Poe
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor