Senzație

[Nuța Istrate Gangan]

Te-ai gândit vreodată că de fapt, noi toţi nu suntem decât niște păpuşi de porţelan scăpate pe ciment de o mână neîndemânatică?

  Suntem doar bucăţele lipite, unii mai bine decât alţii?
Poate am fost lipiţi la repezeală şi cioburile ni s-au amestecat. De aceea  ne tot căutăm, să ne potrivim mai bine cioburile, să ni le regăsim pe cele vechi, să le dăm înapoi fostului proprietar pe cele care nu ne aparțin.
Poate aşa se explică atracţia dintre oameni. Părţi din mine atrag magnetic  părţi din tine, pentru că  am nevoie să fiu din nou un întreg neştirbit.

{Un vechi ințelept spunea că la început oamenii aveau două capete, două trupuri, patru mâini și patru picioare. (Și două inimi, presupun). Apoi un mare zeu s-a supărat foarte tare, a luat o sabie și a început să taie oamenii in două}

De atunci probabil am devenit jumătăți perfecte, una în căutarea celeilalte.
Ne căutăm, poate chiar ne regăsim jumatatea...
Poate este doar o senzație, trăim o vreme împreună doar ca să realizăm că ne-am înșelat și că trebuie s-o luăm de la capăt cu căutatul.

Aş vrea să întâlnesc măcar un om, unul singur, care n-a fost cel puțin pentru o zi în viaţa lui, sfărâmat în bucăţele.

Ştii... când o vază de cristal fin este aşezată pe un piedestal, şi cineva din greşeală atinge piedestalul? Vaza se clatină, se desprinde şi aproape-aproape atinge dalele de piatră, când o mână sigură o prinde și o salvează?

Ai avut vreodată sentimentul acesta? Că mai era nevoie doar de un singur pas, unul singur şi că tu ai fi devenit din nou păpuşa de porţelan risipită-n mii de cioburi ?
Şi asta după ce un anume cineva şi-a luat tot timpul din lume şi cu dragoste şi dăruire te-a lipit la loc bucăţică cu bucăţică?

Nu ştiu dacă iubesc senzaţia aceasta.
Şi nici nu ştiu dacă o urăsc.

p/s

Nu te încrede niciodată prea mult în bărbatul care te-a adus la marginea prăpastiei, te-a împins uşor şi, când ai fost aproape să cazi, te-a prins în braţe şi ţi-a şoptit tandru: "Tocmai ţi-am salvat viaţa!"

(septembrie, 2011)

[Sofia Sincă]

O stare pe care desigur am avut-o fiecare dintre noi. Fiecăruia i-a fost cel puţin o dată sufletul făcut praf... şi poate nu la ajutat nimeni să se recompună. Sau aşa cum spui tu l-a ajutat cineva, socotindu-se caz fericit.

Este foarte interesant ce spui tu Nuţa şi foarte real. Comparaţia sufletului omenesc cu un obiect de cristal ne face cinste şi este foarte adevărată.

Aprecierile mele, Sofy!

[Nuța Istrate Gangan]

Multumesc, Sofy:)

Sofia Sincă a spus :

O stare pe care desigur am avut-o fiecare dintre noi. Fiecăruia i-a fost cel puţin o dată sufletul făcut praf... şi poate nu la ajutat nimeni să se recompună. Sau aşa cum spui tu l-a ajutat cineva, socotindu-se caz fericit.

Este foarte interesant ce spui tu Nuţa şi foarte real. Comparaţia sufletului omenesc cu un obiect de cristal ne face cinste şi este foarte adevărată.

Aprecierile mele, Sofy!

[Nicolae Sărătean]

   Poate Dumnezeu a uitat să scrie FRAGIL pe trupul astă Nuţa! Poate fiinţa nostră este programadă să se facă mereu praf şi cioburi până evoluam pe-atât să vedem sufletul de cristal al aproapelui. Când ne  "spargem" dăm posibilitatea altui suflet să evolueze, lipindu-ne bucăţică cu bucăţică! Ce-i mai frumos decât şansa de a putea dărui?

 Un deliciu ce am citit mai sus! Felicitări sufleţel !

 Cu drag şi prietenie,

[Nuța Istrate Gangan]

Iris, am trecut prin faza papusii de portelan... Nu mi0a fost prea bine.
Dar am fost reparata 99%:)
Multumesc:)

iris marinov a spus :

Aş vrea să întâlnesc măcar un om, unul singur,care n-a fost cel puţin pentru o zi, sfărâmat in bucăţele. Cei mai mulţi adună bucăţelele, dacă au norocul să le iasă în cale, un anume cineva, care să ofere dragoste şi dăruire.
Noi,toţi,păpusi de porţelan......un adevăr frumos exprimat, de către d-na Nuţa I.G.

[Nuța Istrate Gangan]

Multumesc:)

Intotdeauna am spus ca a trebuit sa trec putin prin iad ca sa stiu gustul raiului. Daca ma nasteam cu lingurita de argint la gura si daca toate imi ieseau bine de la inceput nu as mai fi fost femeia care sunt astazi. Fara pic de emfaza spun asta:)

Nicolae Sărătean a spus :

   Poate Dumnezeu a uitat să scrie FRAGIL pe trupul astă Nuţa! Poate fiinţa nostră este programadă să se facă mereu praf şi cioburi până evoluam pe-atât să vedem sufletul de cristal al aproapelui. Când ne  "spargem" dăm posibilitatea altui suflet să evolueze, lipindu-ne bucăţică cu bucăţică! Ce-i mai frumos decât şansa de a putea dărui?

 Un deliciu ce am citit mai sus! Felicitări sufleţel !

 Cu drag şi prietenie,

[Gabriela Grădinariu]

 Reflexii literare ale unui suflet mult prea sensibil si mult prea            cerebral. Admirabil!