S-a scumpit oţetul!

[Ioniţă Gabriela]

       Simt că voi scrie o capodoperă! Nu, nu sunt mama Omida şi nici nu am puteri paranormale, dar după doi ani de vacanţă, timp în care minţişoara mea s-a delectat cu poeţi fel de fel, de pe toate meridianele lumii, s-ar cuveni să se vadă şi rezultatul întruchipat într-o epopee, cel puţin. Am fluturi în stomac şi mă ia aşa o îndrăgosteală de mine însămi la gândul că, în sfârşit, voi intra şi eu în rândul scriitorilor cunoscuţi, făcând uitate zdrenţele anonimatului, încât îmi vine să plâng.
        Îmi aşez Minţişoara la birou, în cuibuşorul ei de nebunii lirice, cu o cafea dulce - amăruie pe măsuţă şi un vraf de cărţi din poeţii universali pentru inspiraţie, în cazul în care domnia sa Inspiraţia ar avea pojar şi s-ar lăsa mult aşteptată. Deschid fereastra spre livada de vişini - să aibă muzele pe unde intra - mă asigur că nu-i lipseşte nimic, îi sărut ochii miraţi şi mari ca două globuri din pomul de Crăciun, îi urez succes şi mă duc la somn.
        Este miez de iunie, livada-i înţesată de vişine, grădiniţa musteşte de trandafiri, iar după o ploiţă mocănească noaptea are parfumul roz, de trandafiri cu vişine. Dorm ca un prunc la sânul mamei, fără griji şi cu vise împlinite, nu aştept să mă trezească răsăritul ci la prima geană de lumină ţâşnesc nerăbdătoare spre birou . Ceaşca de cafea e goală, cărţile sunt neatinse – semn bun, nu a avut nevoie de niciun ajutor extrinsec, iar Minţişoara mea visătoare cu ochii în vişini.
        Am sentimentul că voi descoperi o comoară şi parcă nu aş fi pregătită pentru ceva atât de important, inima o ia la galop, abia de-i mai pot struni hăţurile, îmi fac curaj şi citesc cu preţiozitate titlul : Omida. Caii inimii îşi domolesc galopul, se opresc, ascultă liniştea, ceva, ceva nu le e pe plac şi-ncep să fornăie.
        – Omida? Omida! O-o-omida?!
         O idee de rece îmi zgârâie ceafa, un nod îşi face cuibar la mine-n gât, citesc rândurile ca un flămând la masa bogaţilor, ideea de rece se transformă într-un gheţar, nodul din gât în două furtuni şi mă prăbuşesc cu visele frânte în fotoliu .
         - Ce-i asta, nenorocito? Ce-i asta??? zbier din toţi rărunchii. Ce ţi-am cerut eu şi ce-ai scris tu, poezii pentru sugari?
          - E drăguţă, îngaimă Minţişoara, şi atâta mă pricep, dar să ştii că...
          - Ce-să-ştiu, ne-no-ro-ci-to, ce să ştiu? Că nu-ţi prieşte traiul bun, că ţi s-a urât cu binele? Pe cine interesează cât eşti tu de pricepută, când toată priceperea lumii e aici, îi tai obrăznicia de-a-mi vorbi, bătând cu arătătorul în vraful de cărţi de pe măsuţă. De ce ţi le-am lăsat ? De proastă? Te inspiri, draga mea, schimb radical tonul vocii într-unul grav, ca un uragan ce şi-a găsit perimetrul de bătaie şi acum doar se descătuşează, te inspiri: o idee din Shakespeare, una din Baudlaire, alta de la ruşi, de la turci, de la cine mama ciorilor vrei tu, le împleteşti între ele, mai pui două cuvinţele de la tine şi gata capodopera! E ca la coafor, iubire, când doamna aceea drăguţă cu degete de aur îi face cosiţe unei chelboase. Cum? Cu meşe, păpuşă! Cu meşe, cu perucă, cu in şi cânepă, da-i face coc şi cosiţe, auzi, de se sting de ciudă toate pletoasele! Că veni vorba de stins, am stins şi eu nişte var zilele trecute, trebuie primenită casa, dar îl sacrific pentru tine. Vorba mi-e dulce, privirea mieroasă ca a unui vulpoi în faţa coteţului, gesturile largi:
            - Pofteşte, pofteşte, te rog, la o băiţă în var! Face bine la trup, să ştii, are mult calciu, între timp eu am să-ţi spicuiesc din contemporani, ca să nu te plictiseşti!
            Minţişoara mea-i una singură, dar dacă ar fi două tot acelaşi câştig aş avea: e lungă şi slăbănoagă, o prăjină noduroasă ce se prelinge de pe scaun hârşâind podeaua cu gogâlţii ce-i ţin loc de genunchi şi coate, globurile de pom şi-au pierdut rotunjimea transformându-se fiecare în câte o vânătă fleşcăită, atunci scoasă din cuptor, cerşind îndurare . Să nu credeţi că-s haină, că nu-s! Ieri am salvat un fluturaş. Nimerise într-o lingură de ulei. I-am tamponat cu grijă aripioarele sidefii de năclăiala uleioasă şi apoi l-am dat motanului.
            Se urcă temătoare pe scăriţă, pune un picior în pasta lăptoasă şi rece care o ariceşte toată şi aşa crăcănată pe buza butoiului, cu un picior în var şi cu altul bălăbănind în gol îmi scânceşte:
           - Nu pot! Nu pot să copii, nu mă lasă conştiinţa! Nici nu ştiu ce vrei de la mine! Ce înseamnă să fii mare scriitor? Să dăruieşti ceva de la tine, nu de la alţii, se încurcă-ntr-un sughiţ, iar restul cuvintelor iau drumul varului.
            Mi se umezesc ochii, mi se rupe sufletul în două, o jumătate plânge, alta râde: Minţişoara mea are conştiinţă! Mi-e atât de jale! Iau o cărticică lansată în urbea nostră cu surle şi trâmbiţe, mă cocoţ pe scăriţă ca să-i pot vedea scăfârlia plutind, şi-i exemplific:
              – Treizeci şi două de O-uri şi vai-uri în şaptezeci de pagini, asta zic eu dăruire!
,, O, destinul mi-e la fel ca o sfârlează,,- sursa de inspiraţie Baudlaire, ,,O, dragul meu, cândva, demult în dragoste luminile-au pălit,,- de pe la ruşi,
,, Deasupra noastră, vai! se desfăceau apusurile-n evantaie,,- Neruda, ,, O, stea minunată cu gura bujor!,, - Oscar Wilde, şi tu, prinţesă, nimic? Niiimic! Nici măcar poetă pe plan local nu mă poţi face? Ce-ţi veni cu Omida?
            Prinţesa îşi întinde gâtlejul spre vişinul din fereastră. O omidă pe-o rămurică! Rămân cu gândurile suspendate în aer, privind năucă făptura aceea neînsemnată care este rodul suferinţei mele, apoi prinţesa mea smiorcăindu-se în butoiul cu var, apoi iar larva păroasă, şi-aş fi privit aşa întruna dacă ţârâitul telefonului nu m-ar fi adus înapoi cu gândurile acasă şi picioarele pe pământ.
               – S-a scumpit oţetul! am primit mesaj, mă destăinui eu împricinatei din butoi. De zece ori !
                   Vestea o tulbură atât de rău încât prinde a tremura cuprinsă ca de friguri, iar albeaţa varului începe să dea în gălbează!
                 – Nu-i bai, soro, că noi nu folosim oţet! Scumpească-l!
                   Micul tsunami din butoi, privirile languroase ale Minţişoarei, frica ce-a făcut-o să nu-şi mai poată controla simţurile, îmi încreţesc o idee în bruma de creier.
                 – Ştii ce ? Mă duc totuşi să cumpăr un pic de oţet, să fie la nevoie, de-o baie, două!
                   Ies valvârtej din casă, mă opresc la vişinul cu omida, o iau în palmă şi muşc c-o bucurie bolnavă din trupul moale şi păros. Când a avut victoria gustul greţos? Niciodată! O acreală gelatinoasă îmi băleşte dinţii, mestec încet, pe îndelete, îi simt capul ca pe un grăunte de nisip, îl plimb cu vârful limbii printre buze, l-aş scăpa, nu l-aş scăpa, apoi îl ronţăi meticulos. Am senzaţia că am câştigat o bătălie, urmează războiul!
                Îmi mai sug buzele de plăcerea răzbunării, când ajung la supermarket şi-i spun, toată un zâmbet, doamnei de la casă :
            – O tonă de oţet, vă rog!

[Mihaela Suciu]

Ai haz! Trăiască Mințișoara! Eu mă tot gândesc: Unde ai să depozitezi oțetul? :)

Sunt dusă, inițial am citit „oțel”.  Am un motiv în plus să râd mai cu spor. :)

[Ioniţă Gabriela]

Multumesc! Am spatiu de depozitare, nu asta-i baiul! Nu-i rau si cu otel...o vara frumoaaaasa!

[Ana C. Ronescu]

Inedită și foarte amuzantă povestioara ta, Gabriela!

Omida pare un  Lopahin  din altă livadă cu vișini - sătulă de clasic, vrea (post)modernism. 

Sincer, eu aș modifica finalul. Pentru cei cu stomahul gingaș. :)

[Ioniţă Gabriela]

- mulţumesc, Ana!  ( între funie şi oţet am ales oţetul) 

- o vară frumoasă, frumoasă !

[Pop Dorina]

Am recitit cu drag. Felicitări!

[Chris]

:)) concentrata si amuzanta, citita cu placere,

[Sofia Sincă]

Asta da Mințișoară! Valoroasă!... Multă inspirație ți-a adus. Bun și apropoul adus celor mulți care se cred poeți... Dar ce să-i faci?! Românul s-a născut poet. Se zice. Norocul este cu oțelul că ne mai aduce pe linia de plutire. Și într-o tonă... să tot faci baie...

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[Tudor Cicu]

Încurcate mai sunt căile unei Mințișoare inspirate (din acei poeți clasici), dar viața e făcută să triumfe și să ne uimească. Pledoaria „mințișoarei” de a trăi în poezie nu a convins muza. „Jocul” ăsta al imaginației (pe fronturi de amuzament)  te poate duce la senzația că ai câștigat o bătălie, dar (bine spui) urmează războiul. Și războiul tău e, bănuiesc, prin tranșee ale umorului. Pe calea asta cred că vei câștiga și războiul. 

[Ioniţă Gabriela]

- multumesc pt lectura si semn! 

-va doresc un august pe placul inimii!

[Olimpia Sava]

Foarte simpatica, dar eu as lasa omisa in viata.

[Ion Lazăr da Coza]

Greşeli de redactare:

Notă: Faci confuzie între cratimă (-), zisă şi liniuţa de unire (fiindcă uneşte două unităţi lingvistice), şi linia de pauză (–)! Trebuia folosită linia de pauză (cratima mare), care nu se ataşează de cuvinte (aşadar este precedată şi urmată de blanc/pauză). Cu ea putem realiza expresii şi construcţii fără predicat (de exemplu: „În faţa mea – marea zbuciumată!”). Deci anunţă lipsa predicatului verbal ori a verbului copulativ. Nu e precedată de virgulă. Uneori marchează pauza scurtă dintre diferite părţi ale propoziţiei, dintre propoziţii sau fraze. Dacă sunt două, ţin loc de paranteze (de exemplu: „În seara aceea – era dulcea lui zăbavă – terminase de buchisit foaia din calendarul de perete.”).

Notă: Linia de dialog şi/sau linia de pauză (–), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus (nu tasta cratimei!). Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!     – 

Notă: Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte, două propoziții sau două fraze! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... Cu excepția când se încheie un citat, sau se închide paranteza, după punctele de suspensie nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor dă impresia de vocabular sărac, ori de neputință în comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” adică „– Ce pizda mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac și repetă această greşeală!...)

 Notă: Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari/linia de pauză [–]) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! În schimb, e obligatorie pauza/blancul după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

 Notă: Înainte de conjuncţiile adversative dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei. („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat.” şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat.”).

etc.

val vârtej > valvârtej

Ştii să-ţi subjugi cititorul - felicitări.

da Coza

[Ioniţă Gabriela]

-ma straduiesc sa redactez corect, sper sa traiesc 1000 de ani ca sa si reusesc!

-multumesc pt tot, o saptamana sa va mearga la suflet!