─ N-am vrut să vă deranjez, domnule inspector, în şedinţa care tocmai s-a încheiat. Că mi s-a spus că nu arde. Eu am întrebat: arde, că-l chem, îl scot din şedinţă, dacă arde. Sau îi fac legătura acolo. Dar mi-a spus că nu arde. Aşa că, nu v-am mai deranjat, ca să vă ia ceilalţi şi... şi domnul director la ochi, am aşteptat să se termine şedinţa ca să vă spun.

Andreescu zâmbeşte în sinea lui: „Ce-o fi cu Carmela de nu a scăpat nicio prostie în atâtea fraze şi propoziţii? Nici măcar directorului nu i-a zis, cum îi zice de cele mai multe ori - ca toată lumea, de altfel - Turbatu. Ori a devenit o femeie educată, elevată, rafinată, ori se întâmplă altceva”.

─ Aşa... Zi acum.

─ Tot urâţii ăia de la poliţie au sunat şi au întrebat de dumneavoastră. Au zis să vă anunţ să treceţi pe la ei, când aveţi timp. Nu se mai satură şi ăştia de pus întrebări şi luat declaraţii. De parcă dumneavoastră aţi fi fost teroristul principal din Europa asta! Ce să fac, că nu mai mi-aţi spus, să o chem iar pe naşparlia aia de grefieră să vină la noi?

De fapt, uite că nu se dezice Carmela. Mai are şi ea scăpări, dar nu se dezminte.

─ Nu, Carmela, n-o chema. Nu mai avem nevoie de grefieră şi de cunoştinţele ei speciale.

─ Pe cuvânt? Mai bine... Fir-ar mă-sa a dreacu’ de sclemberistă, că ce-am văzut atunci, am crezut că fac icter mecanic. Vă rog să mă scuzaţi. Mai mă ia gura pe dinainte. Că aşa suntem noi, femeile. Dar de ce nu mai avem nevoie de ea?

─ Am rezolvat altfel. Pe negândite... A venit poliţia cu soluţia şi ajutorul. A, au zis cei de la poliţie vreo oră la care să mă duc? Au mai precizat ceva? Au mai întrebat ceva? Au zis vreun nume de la ei? Pe cine să caut?

─ Nu, nimic de genul ăsta. Duduia care a vorbit cu mine acuma mi-a zis doar să treceţi pe la poliţie, când aveţi timp. A întrebat întâi dacă poate să vorbească cu dumneavoastră, i-am zis de şedinţă, a zis că nu arde şi aşa...

Duduia? Care duduie? Ce duduie? El nu vorbise, de cinci luni încoace, de la teribilele evenimente adică, absolut cu nicio duduie de la poliţie. Doar bărbaţi se ocupaseră, cel puţin după ştiinţa lui, de cazul terorismului la hotel. Ce duduie? Probabil vreo secretară de-a ălora, cum e Carmela. Oare mai doresc amănunte în legătură cu derularea filmului în care s-a pomenit şi el, fără vreo pregătire prealabilă, actor? Acum, că le-a dat şi agenda, chiar că nu mai are ce să adauge, ce să le spună. Le-a spus tot, nu a omis nimic, nu a ascuns nimic. Sau, poate, aşa cum i-au promis zilele trecute, oarecum voalat, e drept, la plecare, au deja cifrul agendei şi i-l pun şi lui la dispoziţie? Oare există deja „traducerea” semnelor acelora aiurite?

Atunci, va pleca de îndată. A zis duduia să se ducă atunci când are timp liber. Ei, bine, acum are timp liber. Coboară în grabă scările. Numai la gândul că va afla ce scrie în agenda aceea, are frisoane ca de gripă. În sfârşit, va şti ce a scris fata cu ochi măslinii în toate paginile acelea. Da, va dezlega misterul care i-a fost, practic, aruncat lui în mână. Ca un cartof încins, cu care nu ştie, n-a ştiut, mai bine zis, ce să facă atâta timp. Poate că e vorba în toată scrierea aceea de ceva obscur, la care mintea omenească refuză să se gândească. Poate e doar o chestiune puerilă, fără nicio importanţă pentru anchetă şi pentru el.

Iar se pierde în supoziţii, când, cel mai simplu ar fi să meargă la faţa locului şi să vadă despre ce este, până la urmă, vorba.

Ei, poftim! De unde au apărut toate maşinile astea care au blocat-o pe a lui? Au parcat şi oamenii ăştia pe fiecare centimetru. El o lasă special, când vine dimineaţa, în aşa fel încât să poată să iasă cu uşurinţă. Are carnet de conducere – nici măcar nu l-a obţinut la Piteşti, cum i-a reproşat, mucalit, într-o zi Ronaldo - şi maşină de mulţi ani, mai şi circulă destul de des cu ea, dar nu are nici acum dexteritate, îndemânare, veleităţi de şofer profesionist. La reparat sau la tot ce ţine de tehnică la autoturismul său, nici nu poate fi vorba. Abia de reuşeşte, şi asta cu destul de multă greutate, să schimbe roata de rezervă, când face pană. Desigur, dacă vorbim doar despre acest aspect din viaţa lui, căci, în realitate, Andreescu nu ştie să bată un cui, să schimbe un robinet, să mânuiască o şurubelniţă. Aduce de fiecare dată, când are nevoie, oameni care se pricep. Meşteri, cum le spune el celor iscusiţi la toate acestea. Ori, cum îşi spun ei cu emfază, specialişti... Mai la îndemână îi e să bage aspiratorul, să facă zacuscă, să spele geamuri. Dar nici pe acelea nu le face cu o neasemuită plăcere ori pricepere şi preferă să apeleze la vreo cunoştinţă, la vreo rudă săracă, la – în ultima vreme – firmele specializate în astfel de operaţiuni.

Nu, e clar, oricât îşi dă silinţa, el nu poate să facă manevrele cuvenite ca să iasă printre maşinile astea cu a lui. Le ciocneşte pe toate. O face şi pe a lui zob. Poate mai intră şi-n zid. Doamne fereşte, poate mai loveşte şi vreo persoană care trece printre autoturismele astea şi dă de belea, de ajunge, din cauza asta, la gherlă. A scăpat dintr-una – aşa speră, cel puţin – şi intră într-alta. Mai bine să-l cheme pe Ronaldo. El e scăparea lui de fiecare dată când e în câte un impas de ăsta.

Se uită după el prin curte, se duce în spate, întreabă la portar. Nu e Ronaldo. S-o fi băgat prin vreun birou, la căldură. Căci, pe gerul ăsta, care e gata să sfârtece şi pietrele, nu e de stat afară. Da, dar unde, în care birou, la cine s-a dus? Să urce şi să o roage pe Carmela să-l caute? Dacă nu ştie din prima unde e, durează până ce dă de el. Întotdeauna, din experienţă ştie, îl găseşte în ultimul loc în care întreabă. Indiferent care e acela. Să-i dea el acum un telefon? Ar fi fost bine, dar nu are mobilul în buzunar. Nu prea se împacă nici cu acesta şi, îl lasă pe birou sau acasă, deşi el nu e acolo, e plecat altundeva. Aşa că...

Trece timpul şi nerădarea lui nu mai are limite. Trebuie să vadă de ce îl cheamă cei de la poliţie. Te pomeneşti că, după chestia cu ascunsul agendei, i-au făcut vreun dosar penal şi acuma îl şi închid, de cum ajunge la sediul poliţiei, pentru faptele sale grave. Să se ducă împreună cu vreun avocat? Are câţiva prieteni, ar putea să apeleze la unul dintre ei, sau la toţi, dacă situaţia devine gravă. Dar nu, nu se poate să fie aşa cum îi trece lui acum prin cap. Nu se poate! I s-a transmis să se ducă la poliţie când are timp. Când poate. Dacă era aşa cum îl încearcă acest gând, mai stăteau poliţiştii la negocieri cu el? Când poate, când vrea, când are chef, când e liber, să ajungă? Nici vorbă, veneau chiar ei şi îl „încălţau” mintenaş. Nu, categoric, altceva trebuie să fie. Poate, aşa cum a fost primul gând, chiar este vorba despre ceea ce scrie în agenda aceea.

Uite, mai bine ia un taxi, că e staţia chiar lângă Centrul Cultural, ca să nu mai stea după Ronaldo. Acum nu poate să se supere pe el. I-a demonstrat că, dacă îşi dă silinţa, este un om pe care te poţi bizui. Şi, de fapt, de ce s-ar supăra? Are vreun drept? E bietul Ronaldo – i-a auzit pe unii zicându-i, mai nou, Tornado - de vină că au parcat alţii peste maşina lui? E vinovat că nu sunt locuri de parcare, nici în oraş, nici la ei, la centru? E vinovat că el e pafarist cu tot ce înseamnă îndemânarea la condus şi la mecanică? E responsabil de toate acestea? Nu e, desigur... Ei, şi la momentul acesta, atât de puţin contează toate astea, că se muştruluieşte în sinea proprie despre faptul că se pierde în astfel de gânduri. De asta se cade în clipa asta să-i ardă lui... Mintea umană are, însă, cărările ei pe care zburdă. Pe care, aparent, fără sens, rost şi noimă, umblă în cele mai aiurea momente. Zboară în cele mai bizare şi de neimaginat limanuri. Şi nu poţi s-o tragi la răspundere pentru asta.

Andreescu se urcă, îngândurat, în primul taxi şi, laconic, abia şopteşte taximetristului:

─ La IJP, vă rog...

Abia când ajunge acolo, realizează că omul ar fi putut să nu înţeleagă. Să nu ştie ce înseamnă iniţialele rostite de el, doar aşa, din vârful limbii. Să nu aibă habar de această abreviere. Să-l ducă cine ştie pe unde. Bine că a ştiut, ce rost mai au astfel de decantări de gânduri? Adevărul e că, are teribile probleme existenţiale şi el... Lumea se omoară cu gripa aviară şi porcină, cu salvarea planetei, cu venirea Apocalipsei, care vine, cică, în fiecare an, cu actele de terorism – unul stopat chiar la el în oraş - cu... Atentat terorist. Septembrie. Fata cu ochi măslinii. Iar ajunge, oricum o ia şi oricum o coteşte, la Cristina Dragu. E ca şi cum, prin nu ştiu ce infuzie miraculoasă, cineva i-a vârât-o în gânduri. Sau în inimă. Sau şi acolo, şi acolo. Şi, dacă circulă şi pulsează precum sângele înfierbântat, cum să scape de obsesia asta? A devenit, îşi dă seama, obsesie femeia asta. Gândul îi fuge nebun la ea, în orice moment. Se întâlneşte cu prietenii, bea, mănâncă, vorbeşte cu ei şi, deodată, ea se strecoară nepoftită, neaşteptată, în eul lui. Şi îl copleşeşte. Se duce la vreo lansare de carte, ascultă şi vede cum se desfăşoară evenimentul şi, brusc, ea vine iar. E tot cu el. Merge pe stradă şi priveşte, pătruns de poezie, fulgii zgribuliţi ai zăpezii şi realizează, inexplicabil, că alături de el curge uşor şi pasul ei. E bolnav, zace de gripă şi de gâlci la pat, are febră şi frisoane, se gândeşte că trebuie să-l vadă un doctor şi, iarăşi, răsare ca vioreaua ea, lângă el. Şi nici n-a avut nimic cu ea! Nimic, nimic... Dar dacă mai şi începea, desigur, teoretic vorbind, căci practic... o relaţie cu ea? Dacă se îndrăgostea nebuneşte şi ea de el? Dacă nu mai conta că e măritată, că are copii şi îl alegea, pentru eternitate, pe el? Dacă s-ar fi întâmplat astfel, cât de pătruns ar fi fost de toată fiinţa ei, dacă nici n-a fost nimic şi el nu şi-o mai scoate din simţiri? Şi dacă ar fi fost aşa, dacă, presupunem, alta ar fi fost situaţia cu el şi cu ea, ar mai fi murit atunci? Ar fi putut el sau soarta s-o protejeze? Ar fi trecut ceasul rău? Ar mai fi fost noaptea aceea nebună, cu fuga ei după Lari? De ce a plecat după el? De ce? Hm... Aşa s-o gândi la ea şi Andy? Sau şi-a găsit deja una care s-o înlocuiască? În fond, are copii, îi e greu şi lui, cineva trebuie să le fie mamă.

Revelaţia de adineauri, cum că ţara arde şi baba se piaptănă, chiar e întemeiată. Oamenii au cu adevărat probleme. Şi el... Uite cu ce îşi umple existenţa... Poate că îi vin toate astea din faptul că e singur, mereu singur, nu are grija unei familii, nu se gândeşte la ce pune pe masă mâine, nu trebuie să cumpere caiete pentru o droaie de copii, nu are datorii pe la bănci, nu se privează de la nimic din ce îşi doreşte. Dacă era prins în astfel de hachiţe ale vieţii, ca restul lumii, cu siguranţă că nu mai stătea în permanenţă să ia seama la tot soiul de amănunte. Că nu-şi mai punea întrebări şi nu mai căuta răspunsuri.

A ajuns la poliţie, dar uite că nu poate să treacă de tablagiul zelos de la poartă. Pur şi simplu nu îşi aminteşte cum îi cheamă pe ofiţerii cu care a vorbit chiar zilele trecute şi sergentul nu ştie unde să-l trimită, nici pe cine să cheme. Degeaba îi spune el că e inspector cultural la centru, că îl cunoaşte toată lumea, că domnii din poliţie care se ocupă de cazul atacului terorist de la hotel îl ştiu şi că se numeşte Vlad Andreescu. Cerberul din gheretă nu pricepe iotă şi e ferm pe poziţie:

─ Domn’le, puteţi să vă numiţi şi Nichita Stănescu sau Sfântul Petru, să vă ştie toată planeta şi să fiţi general peste tot universul. Dacă nu vorbiţi clar, nu am cum să vă ajut. Ce, aici suntem la piaţă ca să vă trimit la unul care vinde mere mai frumoase? Păi dumneavoastră ştiţi câte cazuri au ofiţerii aici de rezolvat? Ştiţi câte se întâmplă în judeţul ăsta? Ce, vă au numai pe dumneavoastră? Ce, au pus afiş aci, la intrare – şi eu nu-l văd - cu numele dumneavoastră, ca să ştie tot omul cine sunteţi şi să aveţi voie să intraţi când vă tună, aşa?... Daţi un telefon, să întrebaţi cum se numesc domnii. Sau veniţi când ştiţi.

Andreescu se foieşte prin faţa instituţiei. Şi Carmela asta, de ce n-a întrebat măcar cum se numeşte duduia aceea care a sunat, de ce nu i-a trecut pe o hârtiuţă numele anchetatorilor, de ce l-a lăsat să vină câine sur la vânătoare? Sau surd? Câinele... Logică ar avea ambele cuvinte în combinaţie cu vânătoarea. Of... Unde naiba o fi pus şi el cartea aceea de vizită? Căci unul dintre ofiţeri îi dăduse o carte de vizită. Cu siguranţă a vârât-o, după o întâlnire din acelea răscolitoare cu poliţiştii, printre actele din torpedoul maşinii. Ce chestie! Şi ce scăpare! Şi cât de ordonat şi de atent e de regulă. Cum a putut să fie atât de neglijent cu un lucru atât de serios? De ce n-a pus cartea asta de vizită împreună cu sutele pe care le mai are pe birou? Sau, poftim, de ce n-a salvat, aşa cum a văzut că fac toţi, numărul acela în agenda telefonului lui? Ei, da, că dacă proceda astfel, acum ştia pe cine să caute... N-are, ca mai totdeauna, mobilul la el. Este şi cauza pentru care nu poate s-o sune nici pe Carmela s-o întrebe. De mâine nu-l mai scoate din buzunar. În astfel de situaţii, uite că era bun şi celularul la ceva. Şi, totuşi, cum se numesc poliţiştii ăia? Îi tot vine în minte ceva banal, ceva obişnuit... Popescu, Georgescu, Ion, Popa, Cristea, nu ştie să decanteze cu exactitate. Cel puţin unul dintre poliţisti are un nume chiar mai anodin ca al lui. Şi al lui, aşa a considerat mereu, este, dacă nu de duzină, cel puţin comun şi banal.

Poate are noroc şi ies sau intră respectivii ofiţeri şi îl zăresc şi pe el cum face rondul pe aci. Ca un câine de pripas se plimbă prin faţa porţii. Câţiva paşi într-o parte, câţiva în cealaltă... Pe gerul ăsta! Când numai cine are treabă mai stă pe afară, de să-i crape ficatul de atâta frig. Mai bine vine mâine. Mai târziu. Altă dată. Când ştie cum îi cheamă pe investigatori. În viaţa lui nu s-a făcut de râs ca acuma.

Şi Carmela să bage bine la cap: dacă mai sună duduia aceea, să îl strige, să îl cheme şi, dacă e cazul, să îl caute şi în Honolulu. Şi n-au decât să fie de faţă toţi turbaţii, toţi directorii, toţi miniştrii, toţi preşedinţii şi toţi regii. El va vorbi ce trebuie să vorbească, atât cu duduia, cât şi cu restul poliţiştilor care îl vor căuta. Dacă, da, îl vor mai căuta.

 

Vizualizări: 94

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Miha, suntem două, în cazul acesta. Şi eu sunt, de multe ori, ca să nu zic întotdeauna, ameţită şi împrăştiată. Iar inspectorul cultural trebuie să fie mai mult şi mai rău ameţit ca mulţi poeţi şi oameni de litere la un loc. Îţi mulţumesc frumos şi, desigur, mă bucur dacă e cum spui. Plăcerea maximă e a mea, să te ştiu alături de mine.  

Mihaela Popa a spus :

:))

amețit rău, culturalul seamănă puțin cu mine... eu, am ghinionul de rude, cu același nume și nimeresc la persoana cu care (!) nu am treabă, asta că nu mă obosesc să țin minte și prenumele (nepotisme... ;) )

Îmi place stilul tău de redare a tuturor frământărilor personajelor.

Am citit şi voi citi cu plăcere,

Mihaela

Din nou tatonări. Situaţia este şi mai încurcată ca la început. Andreescu ca un cultural ce se află este bine definit, ca un împrăştiat, nepriceput în ale îndeletnicirilor masculine. Îl caracterizează neglijenţa şi situaţiile încurcate. Intriga bate, încă, pasul pe loc.

Să vedem ce ne mai pregăteşte autoarea...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Mintea umană... Nu poți s-o tragi la răspundere, dar tu reușești s-o surprinzi în toată mișcarea ei haotică. Mi-a făcut plăcere să rătăcesc printre gândurile personajului tău :)

Aștept cu mare interes continuarea!

Cu drag,

După lupte seculare, care au durat aproape două zile, iată că pot să răspund distinselor doamne. Acuma, fie că eu, "specialistă" cum sunt la tehnici, făceam ceva greşit şi ajungeam, cum o dădeam, la pagina principală, fie că netul a fost vai de steaua lui şi nu reuşeam din cauza asta... În fine... Da, Sofy, draga mea, tatonăm încă terenul. Încurcăm, pe cât posibil, iţele. Ca să avem, mai încolo, ce descâlci. Despre cultural, am zis să fie, ca mai toţi poeţii, de altfel, uşor cu capul în nori. În contextul romanului, el chiar e musai să fie împrăştiat şi neatent. Mulţumesc, Sofy, că eşti alături de mine.

Sofia Sincă a spus :

Din nou tatonări. Situaţia este şi mai încurcată ca la început. Andreescu ca un cultural ce se află este bine definit, ca un împrăştiat, nepriceput în ale îndeletnicirilor masculine. Îl caracterizează neglijenţa şi situaţiile încurcate. Intriga bate, încă, pasul pe loc.

Să vedem ce ne mai pregăteşte autoarea...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Cory... Mulţumesc de prezenţă şi de aprecieri. Ai dreptate, uneori mintea omenească are cărări haotice, pe unde se strecoară, pe unde umblă, pe unde se plimbă. Personajul principal de până acum, zic eu să fie prototipul omului inteligent, destul de ameţit, care despică şi despică firul de păr în milioane, căutând şi stârnind răspunsuri. Şi, cum e împrăştiat, trece uneori pe lângă aceste răspunsuri. Cory, onorată de trecerea ta şi mii de mulţumiri. 

Corina Militaru a spus :

Mintea umană... Nu poți s-o tragi la răspundere, dar tu reușești s-o surprinzi în toată mișcarea ei haotică. Mi-a făcut plăcere să rătăcesc printre gândurile personajului tău :)

Aștept cu mare interes continuarea!

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 2 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 7 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 6 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor