Rătăcirile lui Don Quijote în vreme de „Război și Pace” (13)
Oare cum trebuie să-l fi privit cititorii lui Cervantes pe Don Quijote la vremea aceea când, încă, autorul cărții despre isprăvile acestuia, trăia? Nu cumva se vor fi purtat ca acel Zopyr, fizionomist de profesiune, la întâlnirea cu marele gânditor Socrate? Se spune că Zopyr îl descifrează pe filozof drept: un stupid oarecare, brutal din fire și înclinat spre desfrâu și beție spre hazul discipolilor filozofului care izbucnesc, firesc, în râs. Prins pe picior greșit, Zopyr o drege spunând că așa era construit filozoful din natură, însă, practicând ani la rând virtuțile, acesta și-ar fi înfrânt pornirile inițiale. Apoi cum, altfel, avea să fie catalogat Don Quijote când, întors la „hanul fermecat” cu suita care-și făcuseră un plan de a-l aduce acasă, își va găsi, prin hangiu, „nașul” care-l va descifra astfel: „Afurisit să fie ceasul în care mi-a călcat pragul casei cavalerul ăsta rătăcitor și mai bine să nu-l fi văzut niciodată în ochi...”. Și asta, pentru că ceea ce i se păruse iscusitului hidalgo un uriaș, nu era decât imaginea burdufelor cu vin, iar cea mai vajnică bătălie în care se încăierase cavalerul, nu făcuse să țâșnească sângele uriașului ca dintr-o fântână, ci doar făcuse pagubă vinului țâșnit pe jos. La han mai apare și Don Fernando, iubitul Doroteei și astfel planul de a-l aduce pe Don Quijote acasă, în satul său, ia proporția unui spectacol măreț, cu personaje înadins deghizate. Asistăm la proporția unui spectacol shakesperian, cu nebunii care jucau rolul lui Hamlet, chiar lui Hamlet.
Cei drept, Cervantes nu-și propune să scoată la lumină adevărul însuși despre eroul său, ci lumea conceptelor și identitatea acestuia dintre ființa și gândirea eroului său. Și dacă lumea lui Cervantes arată cu totul altfel de lumea lui Tolstoi, aceasta nu este o iluzie doar, ci e o urmare a „veșnicei mișcări” cum ar fi spus Nietzsche vorbind despre lumea anticilor și lumea sa. Și lumea celor două genii, din cele două creații, cu certitudine, e o lume frumoasă pentru că provoacă nenumărate îndoieli și incertitudini. Tot ce se petrecuse, în două rânduri, la hanul cu pricina, pentru Don Quijote e doar vrăjitorie curată, în timp ce pentru cei care știau firea firea cavalerului, toate acestea erau prilej de veselie socotind că nu se află pe lume mai mare aiureală. „Cei care-l ascultaseră își ziceau că mare păcat era ca un om care, pe cât părea, avea mintea limpede și vorbea frumos despre orice lucru s-ar fi apucat să vorbească, să-și fi pierdut cu desăvârșire mințile...”, - notează Cervantes. Credem că datorită forței de exaltare a eroului (pe de o parte) și inspirației autorului (pe de altă parte) în lupta susținută cu puterile ascunse și misterioase ale realității, ajungem noi, cititorii, să percepem imperioasa frumusețe a vieții în care s-au desfășurat evenimentele. Și la urma urmei, unde s-a mai văzut, se vede sau se va mai vedea vreodată pe lumea asta cavaler rătăcitor care să aibă atâta cutezanță în a se încăiera în cele mai faimoase bătălii, nu cu unul ci cu o sută de arcași? Azi noi (scriitorii) vrem ca și lupii să fie sătui și oile să rămână întregi, cum sugera Tolstoi în creația sa. Să ne gândim doar cum privea prințul Andrei în ochii lui Napoleon, de acolo de jos unde se afla căzut, cu lemnul drapelului în mână și sângele ce i se scurgea din rană: „...se gândea la nimicnicia gloriei și la nimicnicia vieții, căreia nimeni nu i-a înțeles rostul”. Și în cazul eroului lui Cervantes nu rămânem într-o paralizie temporară a atenției de suprafață a actului de creație ci într-un echilibru valorificat de actul de creație, pentru că imaginea întoarcerii eroului, cu carul cu boi, înghesuit și prizonier într-un fel de colivie de nuiele împletite, nu ne-o poate șterge nimeni din memorie: „Don Quijote călătorea întins în cușcă, cu mâinile legate, cu picioarele întinse, cu spinarea sprijinită de parii pereților cuștii, răbdător și tăcut, de parcă n-ar fi fost om de carne și oase, ci statuie de piatră...”. Acesta este, senior cititor, Cavalerul Tristei Figuri, de care de bună seamă veți fi auzit vreodată, ale „cărui vitejești isprăvi și fapte mari vor fi încrustate în bronz nepieritor și-n marmură durată pentru vecie...”. O lume reală și prozaică contrapusă unei lumi imaginare și poetice? Poate! Senzația vine și din faptul de a ne deplasa cu o „unduire” nostalgică dintr-o lume arhaică a vechii Spanii, într-o lume realist-dureroasă a unei Rusii cutremurată de un război celebru. În această primă parte, Cervantes a sugerat doar o lume a cititorului diferită de cea a cărții. Iar Cervantes va continua să povestească mai departe isprăvile eroului său, cu o a doua parte a cărții despre Don Quijote, în care personajele din carte, participante la minunatele aventuri vor deveni și cititorii lui Don Quijote pe post de judecători sub semnul intenției de comunicare cu lumea exterioară. Un fel de Nicolinka Bolkonski (fiul Lizei și al lui Andrei Bolkonski) care în finalul romanului lui Tolstoi va rosti profeticele fraze: „Dar va veni o zi când voi isprăvi cu cartea și atunci voi trece la fapte. Un singur lucru îl rog pe Dumnezeu: să fiu și eu așa cum erau oamenii pe care-i descrie Plutarh. Atunci voi săvârși fapte mari ca și ei. Voi face fapte și mai mari decât ale lor. Iar lumea toată mă va cunoaște, mă va iubi și mă va admira”. Aceasta E CHEIA pentru taina lumii; pășind peste FIINȚĂ, în adâncul tuturor lucrurilor. Adică: o nesfârșită căutare a singurului lucru care există în lume, mai bine zis, chiar LUMEA.
(final)
Cuvinte cheie :
Asemănări și deosebiri între cei doi titani din clasicismul epic al lumii, Cervantes și Tolstoi, destul de normale în viziunea scriitorului Tudor Cicu. La fel de normale sunt, însă, clarificarea, explicarea destul de amănunțită a operelor acestora, subliniind ironia faptelor sau adulația personajelor, compararea comportamentelor acestora. Și da, are dreptate! Însă doar el s-a gândit la acest fenomen. Eu le-am citit, le-am admirat și gata.
El creează un eseu de întindere destul de mare, ce constituie morala prin care își exprimă atitudinea faţă de realitatea trecută și prezentă.
În final, autorul înlătură piedica din cele 13 capitole și cuvântul îşi găseşte sensul. Găsește cheia pentru taina lumii, prin concluzia originală, inedită pe care ne-o prezintă.
Mi-a făcut deosebită plăcere să aflu tainele acestui eseu, foarte interesat și inteligent construit.
Cu prețuire deosebită,
Sofy
''Aceasta E CHEIA pentru taina lumii; pășind peste FIINȚĂ, în adâncul tuturor lucrurilor. Adică: o nesfârșită căutare a singurului lucru care există în lume, mai bine zis, chiar LUMEA.''
Cu profund respect am sa va marturisesc faptul ca si eu am ajuns la aceasi concluzie, Lumea e ceea ce noi cautatorii de comori existentiale, uneori o uitam undeva intr-un colt suspendat al timpului, in incercarea disperata de a prinde din univers frumuseti uneori imaginare. Cervantes si Tolstoi au trait in doua lumi diferite, aparent, dar aproape identice ca esenta. Am citit cu sufletul la gura fiecare cuvant si am absorbit totul ca un burete uitat la soare.
Va multumesc mult de tot pentru profunzimea acestui eseu.
Cu deosebita consideratie si respect,
Marioara Visan.
Ion Lazu (conu Ionu) spunea că și atunci când ai doar un singur cititor merită să continui să scrii pentru el. Dar eu care am deja doi? Sper ca cei care vor reciti opera celor doi titani să se oprească asupra celor punctate aici și să le descopere și alte valențe. Seri la rând am dormit cu Cervantes sub pernă. Cum făcea odinioară, Alexandru Macedon, cu ILIADA. (De fapt, și cu ILIADA am cochetat, cândva! Și pornind pe urmele eroilor ei am scris: ALERGÂND DUPĂ O HIMERĂ. Ca un ghid literar pentru a călători prin Grecia. Aș fi bucuros să am și la ea cititori. Pentru ei, poate aș face un viitor gest, aici. Dacă se va dori, firește! Le mulțumesc celor două doamne care m-au însoțit până la finalul eseului.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor