Rătăcirile lui Don Quijote în vreme de „Război și Pace” (1)

    

     Ce spuneți de un periplu prin viața unor eroi mult îndrăgiți? Știu că i-ați citit cândva pe Cervantes și pe L.N.Tolstoi. Iar dacă vă e dor de eroii acestora, faceți doar un scurt popas cu mine. Pentru tine cititorule, îmi voi deșerta desaga cu merinde și la fiecare popas făcut îți voi arăta cam ce ne poate pune dinainte traista cu amintiri. Dar tu să știi că am pornit la un drum anevoios, între Cervantes cu al său „Iscusitul Hidalgo Don Quijote de la Mancha” și lumea lui și L.N.Tolstoi, căruia Dumnezeu i-a stat la căpătâi pe vremea când scria „Război și Pace”. Nu avem o balanță reală pentru a le cântări judecățile în afara textelor care stau mărturie. Ne amintim cu toții, că aceste cuceriri literare (denumite virtuți) au fost ținta întregii lor vieți. Prima întrebare, la care va trebui să răspundem este aceea care i s-a pus lui Cervantes: „Care din marii scriitori ai lumii n-a învățat mai mult de la viață decât din cărți?„

   Păi, Tolstoi, când vorbește despre căderea Moscovei spune cât de îngrozitor (în ce situație) a fost pus împăratul pus să judece momentul istoric pe seama faptelor petrecute și nu pe seama învățăturii sfetnicilor curții. Asta, pentru că toți spuneau despre Kutuzov, pe care mai înainte îl ridicaseră în slavă, că nici nu te puteai aștepta la altceva „dela un moșneag chior și desfrânat”, că se mirau unii cum de s-a putut încredința soarta Rusiei unui asemenea om!”. Iar un împărat nu trebuie să gândească precum mulțimea înfierbântată.

   De unde să știe omenirea ce concepuse în închisorea din Sevilla, inimosul cavaler rătăcitor, care și pătimise toate cele istorisite! Din păcate, Cervantes avea să moară în primăvara anului 1616 (pe 23 aprilie), exact în ziua în care, în Anglia, închidea ochii pentru vecie un alt geniu al omenirii – Shakespeare. Poate că Cervantes spusese, profețind apariția lui Tolstoi: „Noi doi suntem făcuți unul pentru altul”.  Rusia se va cutremura când va afla despre cedarea Moscovei (spune Tolstoi) ... „și nu-mi rămâne decât să plâng soarta patriei mele”.  Vă propun să facem alături de Don Quijote o călătorie (într-un cătun alăturat de al său) închipuită, către acea țărancă, foarte chipeșă, de care el fusese îndrăgostit de o vreme (Aldonza Lorenzio), căreia se hotărî să-i spună Dulcineea del Toboso.

   Oare ce este important în mintea unui conducător? Să piardă întreaga armată odată cu Moscova (cum credea Kutuzov), - la Tolstoi - ori să piardă odată cu armura curățată, coiful făcut cască, mârțoaga bine poreclită (și el însuși botezat din nou) pentru a-și căuta o mândră de care să se îndrăgostească? –la Cervantes. Care și scria: „Fericită epocă și fericit veac cel în care vor vedea lumina faimoasei mele isprăvi, vrednice de gravat în bronz, de sculptat în marmură și de zugrăvit prin tablouri, ca să le rămână amintirea în viitor!”. Să ne reamintim ce spune Pierre Bezuhov, cu mâhnire, când fusese închis într-un șopron, după incendierea Moscovei. Înțelegea foarte bine că numai forța îl adusese aici, că numai forța le dădea dreptul celorlalți de a avea răspunsuri la întrebările sale. „Notați acest lucru. Asta nu-i bine, nu-i deloc bine” îi spusese generalul care îl ancheta.

   Dar, adu-ți aminte cititorule, că inima lui Don Quijote supusă ca a unui câine, avea să îndure atâtea de dragul Dulcineei.  Cum să putem uita jurământul său, făcut cu mâna pe spadă: „O, stăpână a tuturor frumuseților, tărie și liman al bietei mele inimi; a sunat ceasul să-ntorni ochii Măriei Tale înspre acel cavaler robit de tine pe care îl așteaptă o atât de vajnică încleștare”. Așa cum Pierre simțea că fiecare secundă de întârziere îl putea costa viața (la interogatoriul cu Davout), așa avea să-l vadă, hangiul de la han, plecat din preajma sa și vrând a se descotorosi de acesta îi urează grăbit: „Facă Dumnezeu din Luminăția Ta un cavaler plin de noroc și deie-ți izbândă în lupte!”

   Atunci, cine-l condamnase la moarte, cine decisese (pe ce se bazase) a-i lua viața lui Pierre Bezuhov? Și cine mai crede că Don Quijote e doar o caricatură hazlie a tipului de cavaler rătăcitor?

    Acum fiecare suntem alături de faima acelui smintit cavaler, cu toate amintirile, năzuințele, nădejdile și gândurile lor. Asupra acestui punct există oarecare divergență de păreri. Din prea mult citit sperăm să nu ne fi pierdut mințile.

 

                                                                 (va urma)

Vizualizări: 92

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

... POATE va interesa și pe cei care au citit , și pe cei care n-au citit... despre eroii ce voi scrie și eu, mulți au păreri diferite. E bine să ne reamintim.

Pe mine mă interesează, sigur!

Foarte interesantă analogie dintre cei doi scriitor, Cervantes și Tolstoi, cei doi trăind în perioade destul de îndepărtate, iar scrierilor lor fiind total diferite din multe puncte de vedere. Însă, tocmai analogia care duce spre filosofia ce se deprinde din opere lor îi unește.

Am citit cu interes și plăcere,

Sofy

Mulțumesc Doamna Sofia. Rătăcit și eu odată cu cititorul meu vreau - să găsim, împreună -, un labirint spre ieșire. Ieșirea, știu, nu-i decât una a regretelor că azi nu mai avem autori de talia celor doi titani. Îndrăgostit de eroii lor am plecat în această călătorie, pe de o parte vrând a le readuce povestea la clipa zilei, cât și a mă privi (prin ei) încercând să arăt că un geniu nu e mai mare nici în Spania nici în Rusia, nici altundeva! Pur și simplu, morile lor de vânt, ori războaile lor pot pleca și din praștia autorilor de azi. ceva însă ne lipsește și asta încerc să caut iscodind când la unul când la altul. Mulțumesc.

Cervantes și Tolstoi, față în față! :) O asociere neașteptată - pentru mine -, dar perspectiva mi-a plăcut.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog luna fugea odată cu mine a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 42 secunde în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 6 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 55 minute în urmă
Postare de log efectuată de bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 7 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 7 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Ion şi a lui Mărie a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor