Pe un picior de plai, pe o gură de rai

[Exemplu de Titlu]

           Ajunsesem aproape de vârful Calvariei Mari (Săcărâmb), jud. Hunedoara și simțeam că genunchii îmi vor ceda de la un moment la altul. Nu doream să-mi recunosc neputința. Îmi doream să ajung sus, în vârf, să întâmpin furtuna, tunetele și toate luminile cerului. Voiam să simt vibrația energiei furtunii, scânteindu-mi pielea și alertându-mi simțurile.
Mai aveam de făcut câțiva pași până la locul dorit, dar am alunecat și m-am lovit în apropierea rotulei. S-a învinețit locul foarte repede! Durerea a fost uitată, pentru că urma să particip la o măreață manifestare a Naturii.
            Magia furtunii se țesea vibrând, vuietul vântului, umezeala norilor, aerul părea de nerespirat din pricina vitezei curenților de aer, care se învolburau deasupra capului meu. Poate, undeva se va crea un ochi al furtunii, unde e calm și liniște! Se vor crea câteva secunde sublime, până când se va agita puternic, totul! Acolo, în centrul furtunii, e lumină și nu se mișcă nimic, pare un instantaneu, furat din timp și spațiu. O clipă unică uitată de timp!
           Am ajuns sus și mi-am dat jos rucsacul din spate. Mi-am luat aparatul foto și am făcut fotografii. M-am suit pe stânci cu grijă și am coborât pe partea opusă, pentru a surprinde cât mai multe! La un moment dat am lăsat aparatul alături și am deschis brațele, închizând ochii:
          „ Zbor!... Acum, zbor!”
          Propriile mele cuvinte îmi picurau în urechi și păreau venite de departe. Le rostise, oare, vântul? Le șoptisem pentru mine? Cuvintele se așezaseră în mintea mea.
          Se derula un spectacol nemaipomenit sub ochii mei uimiți!
Nori groși, de diverse nuanțe de gri, se repezeau din toate direcțiile, cu o viteză uimitoare, ca într-o confruntare! Unii erau mai închiși la culoare, mai grei, alții, mai cenușii sau mai colorați. Vântul sufla cu putere în zona copacilor, înclinându-i în ritmuri barbare. Tunetele și fulgerele își urmau aria. Printre stânci, sunete sparte se izbeau de piatră, icnind înfundat. Se zguduia pământul din străfunduri!
Ploaia s-a strecurat în chip de ace. Erau stropi foarte mici, pulverizați de vânt, cu putere  înțepând pielea feței.
          M-am așezat pe o piatră câteva momente, privind la tot ce se petrecea. Asistam la un film, ce se derula sălbatic, cu o frumusețe aparte. Eram un spectator cuminte, așezat pe locul lui.
          Într-un târziu m-am desprins din peisaj, fără a mă mai gândi la genunchi. Eram doar un om al locului, care intrase în ritmul din jur. M-am ferit cu ușurință de crenguțe și m-am strecurat repejor, printre copaci, urmând poteca, ce ducea la vale.
           Eram foarte energizată și cu o minte extrem de limpede. Am ajuns la drum, înainte ca ploaia să-și desfacă brațele, fiind acompaniată de stropi și puțin soare.  Vântul mă împingea din spate, grăbindu-mă spre un loc sigur.

(textul aparține lucrării Impresii de Jurnal, 2023)

[Vasilisia Lazăr]

O descriere a unei furtuni la munte, un text cuminte, îngrijit, dar cu foarte multe greșeli de editare și punctuație. Este bine să învățăm să ne edităm corect textele, deoarece nu va mai interveni niciun corector să ni le refacă, și dacă așa o să le predăm unor edituri, așa vor apărea pe hârtie, iar un text editat greșit va crea multe probleme, nu doar de ordin estetic. Mai există și niște probleme de punctuație.

și, simțeam că genunchii îmi vor ceda, și, șuiera în zona copacilor - niciodată nu se pune virgulă după „și”, în afară de situația în care acesta face parte dintr-o enumerare (de ex: și mama, și tata, și sora...).

neputiința - corect este neputința

Vroiam - este o formă greșită, un amestec greșit al verbelor „a vrea” și „a voi”, corect este voiam.

Încă câțiva pași - de evitat cacofonia!

dar….mai, păreau…venite, ace…..erau, pământul…din - punctele de suspensie sunt întotdeauna trei, nici mai multe, nici mai puține, și ele nu unesc niciodată două cuvinte, în afara cazului când maschează niște litere care lipsesc dintr-un cuvânt, de regulă, obscen. Întotdeauna se lasă blanc (pauză) după sau înaintea lor și se lipesc de cuvânt (...dar sau dar...), în niciun caz nu plutesc între cuvinte ( dar ... mai).

ce, parcă - aici nu trebuie virgulă.

 „ Zbor….! Acum, zbor !” - Repet: punctele de suspensie sunt întotdeauna trei. Ele nu se folosesc niciodată în fața semnelor exclamării și întrebării, ci după acestea, iar semnele de punctuație se lipesc obligatoriu de cuvânt, adică între cuvânt și semnul de punctuație nu are ce căuta spațiul liber. Corect este: „Zbor!… Acum, zbor!”

Le rostise oare, vântul ? - Aici, oare trebuie încadrat între virgule și, cum am spus, semnul întrebării trebuie lipit de cuvânt. Corect este: Le rostise, oare, vântul?

Și iarăși, titlul postării și autorul nu se mai scriu încă o dată. Titlul, la rubrica lui, iar numele autorului apare de la sine.

Pentru a face corecturile semnalate (că trebuie făcute!), ai aici pe pagină, chiar deasupra titlului, funcția Opțiuni, dai click, apoi Editare discuție, modifici/corectezi, apoi dai Salvare discuție. După ce ai corectat aici, mergi neapărat la documentul tău personal cu textul și modifici și acolo. La fel, și la poezia postată. Dacă autorii nu corectează, munca noastră, a celor care am analizat textul, rămâne o muncă în zadar.

Sper că am fost de ajutor. Răspunsul la acest comentariu se dă tot aici, pe acestă pagină. Am intrat și am șters eu titlul care se repeta și numele autorului. 

Cu drag!