Am o plăcere perversă pe care nu mi-o pot înfrâna. Îmi plac enorm de mult și nu mă pot abține când sunt în preajma lor. Le mângâi cu voluptate, sunt fermecat de gândul că toate mă vor în aceeași măsură în care eu le doresc cu disperare. Cel mai mult mă încântă momentul în care le desfac și apoi cu toate simțurile stârnite le adulmec mirosul intens care-mi provoacă bucuria de a ține în mână o carte proaspăt ieșită de sub tipar. Aroma lor înconfundabilă o consider una din cele mai plăcute, cu mult deasupra celei irezistibile de sarmale. Sunt amantele perfecte, care așteaptă cuminți să le vină rândul, nu sunt geloase și te însoțesc cu plăcere oriunde. De multe ori îmi place să le recitesc, să descopăr în ele noi înțelesuri. Soția este rătăcită pe virtualele plaje albastre ale rețelelor sociale, atâtea grupuri și interese care reușesc să îndepărteze oameni de altfel foarte apropiați fizic. Ce să citesc astăzi? Sau mai bine să recitesc? Ia te uită! Stalingrad de Anthony Beevor. Mă interesează să revăd paginile despre armata noastră aflată la locul bătăliei. Prost echipată, instruită și aprovizionată, veșnic nepregătită pentru rolul ei. Sună teribil de actual. O armată în care pedepsele corporale sunt la ordinea zilei, o oștire înfometată, cu trei popote, câte una pentru ofițeri, subofițeri și trupă. Cu tunuri antitanc de 37 de mm cărora rușii le spun în bătaie de joc „ciocanitoare în ușă”, acesta fiind efectul care-l aveau asupra blindatelor sovietice, puține și prost amplasate, dar mai ales fără muniție. Soldați măcinați de foame,  mai mult de dorul de casă și depărtarea de țară. Am îmbătrînit sau nu mai văd bine? Parcă o literă se mișcă. Privesc cu atenție și descopăr cu uimire un scorpion de carte. Chelifer cranconides. Mă bucur. Din copilărie nu am mai văzut unul. Păstrător de carte, cel mai feroce vânător al afidelor de hârtie. Ar trebui să pun volumul lângă cărțile de  Eminescu, Slavici sau Caragiale, să le păzească cu sfințenie și să las colecția de Sandra Brown a soției pradă păduchilor de hârtie. Se târește peste litere, așa cum nenea Gavril s-a târât prin infernul alb timp de patru zile peste cadravele camarazilor căzuți, în neverosimila lui evadare. Căuta epuizat să nu adoarmă, căuta disperat hrană, fie ea și înghețată. Când a ajuns la liniile aliaților, avea degetele de la un picior negre de la degerături. I-au fost amputate și după o scurtă perioadă în spitalul de campanie s-a reîntors pe front. Vrednic om, fost ofițer de carieră în armata regală, ajuns apoi destoinic și dibaci mecanic de utilaje în fabrică, acolo unde l-am cunoscut. Împotriva nemților o mină i-a spulberat laba piciorului. A rămas invalid, purta o gheată ortopedică și șchiopăta chinuit de proteză. Nu voia să discute despre război, nu povestea nimic de parcă ar fi vrut să uite un coșmar. A intrat într-un conflict cu un coleg, copilul unui politruc de la partid și a fost îndepărtat. Am fost martor, atunci eram tânăr și din păcate mult prea laș, nu am fost în stare să-i iau partea. Nu înțelegeam că omul ăsta care s-a târât prin zăpadă zece kilometri ca să găsească un știulete de porumb și să supraviețuiască, nu merita un astfel de tratament. Nu mi-a purtat pică, din contră mi-a spus să țin capul drept și ochii deschiși. După mulți ani, la începutul pandemiei, când a trecut de suta de ani, mi-a trimis vorbă că vrea să mă vadă. Nu mai putea, zăcea în pat, slab, cu obrajii scofâlciți și vocea stinsă, figură de ascet trecut prin greutăți și nedreptăți inimaginabile. M-a primit, s-a arătat uimit că nu l-am uitat. Mi-a povestit în termeni simpli și direcți despre moartea bunicului meu, decapitat de un proiectil, un om care căuta moartea ca o izbăvire la aflarea veștilor proaste de acasă unde familia lui se făcea fărâme. Nenea Gavril mi-a spus apoi de modul în care la recrutare fiecare ofițer se străduia să pună mâna pe cizmar, frizer, croitor, muncitor sau știutor de carte. Au plecat din zona mea șapte sute de flăcăi și bărbați. S-au mai întors doar nouă teferi și cât de cât întregi. Majoritatea țărani, plugari, cărăuși, păstori. Când au văzut pentru prima dată avioane și tancuri, au auzit bubuitul tunurilor se închinau, se rugau să scape de dihăniile din oțel aducător de moarte. Un ofițer în rezervă, învățător, nu avusese acest dar al previziunii profesionale. Se pricopsise numai cu țărani analfabeți în companie. Râdeau de el. Mai apoi au băgat de seamă, că după mult timp de lupte și marș, compania învățătorului avea pierderi minore, soldați ușor răniți și în mod aproape miraculos, nici un mort sau dispărut. Avea omul un cioban dat naibii, care știa mânui cuțitul și arma ca nimeni altul și era trimis mereu înainte trupei de unde se întorcea cu multe informații prețioase, de multe ori cu prizonieri. Era isteț,  învățătorul a vrut să-l învețe a citi. Nici vorbă însă, ciobanul se temea mai tare de litere decât de ruși. La cotul Donului, erau vecini în flancul stâng cu armata maghiară. Se luau la bătaie între ei când aveau ocazia, se luau peste picior. De știut, se știau bine, soldații maghiari fiind vecinii și cunoștințele care au plecat în Ardealul de Nord convinși că e raiul pe pământ. În loc de asta li s-a dat câte o armă și-au fost trimiși în stepele Rusiei. Cereau de mâncare. Oameni puțini, rușii aveau capete de pod, erau aproape. Degeaba au cerut întăriri și muniție. Într-o noapte la începutul lui noiembrie, cercetașul plecat în recunoaștere nu s-a mai întors. Învățătorul a pornit în căutarea lui. În dimineața următoare, la câteva sute de metri de pozițiile lor, două cruci de lemn ridicate cu doi oameni răstigniți barbar cu sârmă ghimpată, eviscerați, cu mațele atârnate peste picioare, dar încă vii. L-au chemat pe Gavril. Învățătorul și ciobanul se chinuiau îngrozitor pe lemn. Nu se puteau apropia, intrau în bătaia mitralierelor rusești. Nicio clipă de pierdut, amândoi strigau de pe cruce că rușii au deminat pozițiile din fața românilor. Mâna nu i-a tremurat deloc. Două focuri rapide și chinurile celor doi torturați au fost curmate. Nenea Gavril suflă greu. Mi s-a destăinuit. Cel puțin a scăpat de povara acestui păcat de moarte în ochii lui. Un timp a comandat ambele companii. Oamenii erau abătuți. Avea învățătorul o geantă mare de piele în care ținea scriisorile primite de-acasă. Așa îi spuneau oamenii: păstrătorul de carte. De la comandament au primit întăriri după două săptămâni. Condamnați. Comanda companiei a fost preluată de un ofițer de intendență de la cavalerie trimis în linia întâi pentru delapidare și speculă cu alimente din rațiile militare. A venit odată cu poșta. Nu știa că trebuie să le citească veștile. „ Nistor, muierea ta a vândut calul și pământul, Moldovan, a ta e borțoasă iară, acuma cu fecioru’ popii, Hada, frate-tău a azvârlit-o pe mă-ta și nevastă-sa din ogradă și acum trăiește cu muierea ta, Mureșan, a ta o fugit cu șatra de căldărari, Sârbu, ți-o murit de lingoare amândoi copiii!”. Vești proaste care au sărit peste oameni ca un stol de corbi înfometați. Au scos toți scriisorile păstrate atâta vreme. Căpitanul a plecat la popotă, la cărți, fără să-i pese de tulburarea din sufletul oamenilor. Și Gavril a plecat la unitatea lui. Dimineață, a început urgia de foc a contraofensivei. Ungurii s-au dat deoparte. Au ajuns rușii lângă ei. Luptau ostașii aproape cu mâinile goale, nepăsători în fața morții, copleșți de inamicii mult mai numeroși, mai bine echipați. Șase ceasuri au rezistat fără nici un ajutor, apoi li s-a terminat și puțina muniție. A urmat dezastrul. Nenea Gavril a tăcut obosit cu o lacrimă în ochii lui bătrâni. Cum de-a ținut minte învățătorul toate cele spuse soldaților ca să-i îmbuneze? „Numai speranța ne ține în viață”. E supărat Gavril. „Eroii trebuie cinstiți. Dar în Rusia, la Rossoșka, s-au dus slugoii muscalilor, au aruncat osemintele morților în cutii de carton și dup-aia s-or îndesat să se îndoape cu caviar și vodcă rusească!”. Da, în loc de cinstire, trimișii României și-au bătut joc de memoria celor drepți căzuți într-o confruntare  nedreptă. „Războiul este o mare mizerie, copile! Capul sus și ochii deschiși!”. Cu asta ne-am despărțit. Nu peste mult timp, nenea Gavril s-a dus la cele drepte. Parcă în bătaie de joc, autoritățile locale l-au declarat cetățean de onoare post-mortem. A fost invizibil pentru ei în timpul vieții. Închid cartea și oftez  greu. Ce evocări mi-a stârnit micuțul scorpion ce viețuiește în carte. Măcar eu să nu uit. Pun cartea la loc în bibliotecă.

 

Vizualizări: 117

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mi-e greu să comentez. Nici nu mă mai gândesc de ce acum am plâns și la alte povestiri tragice nu. Oricum, sper ca toate să rămână ca mărturii ale abisului din oameni.

Vă mulțumesc pentru cuvintele calde și pentru lectură.

Amanda Spulber a spus :

Mi-e greu să comentez. Nici nu mă mai gândesc de ce acum am plâns și la alte povestiri tragice nu. Oricum, sper ca toate să rămână ca mărturii ale abisului din oameni.

sunt multe povestiri de razboi, acesti oameni sunt niste capsule temporale pline cu informatii. aceasta este adevarata fata a razboiului. fostul meu socru era copil in timpul celui de-al II razboi si ce povestea... masa pusa ii evoca tot felul de amintiri, multe dintre ele legate de foamea traita si multe alte imagini, unele dintre ele sinistre.

mi-a placut textul, este bine scris si da, spre neuitare!

Mulțumesc pentru apreciere și lectură. Da, a fost o perioadă sinistră. Am avut privilegiul să cunosc astfel de oameni care au trăit experiențe îngrozitoare. Mulțumesc.

Chris a spus :

sunt multe povestiri de razboi, acesti oameni sunt niste capsule temporale pline cu informatii. aceasta este adevarata fata a razboiului. fostul meu socru era copil in timpul celui de-al II razboi si ce povestea... masa pusa ii evoca tot felul de amintiri, multe dintre ele legate de foamea traita si multe alte imagini, unele dintre ele sinistre.

mi-a placut textul, este bine scris si da, spre neuitare!

Îmi este greau să comentez cele citite, deoarece, fără să vreau, acest fragment, o evocare tristă a celor întâmplate pe front, mi-a amintit de unchiul meu care mi-a relatat că în timpul războiului, a stat îngropat în pământ, (un obuz a căzut lângă el, mi-a spus) doar capul îi mai rămăsese afară, o zi. Camarazii, în prima fază, l-au crezut mort, vâzându-i fața plină de sânge și un ochi care îi atârna pe obraz. După ce s-a făcut bine a fost lăsat la vatră. L-am rugăt să-mi mai povestească, nu a vrut, a zis, lasă mai bine să nu știi... Au trecut aproape optzeci de ani de la încetarea celui de-al doilea război mondial și, cred că oamenii au uitat prin ce orori au fost nevoiți să treacă, alfel nu-mi explic de ce întâmplă în Ucraina...

Doamne, Dumnezeule! Câtă durere și câtă nedreptate! Și când te gândești câți falși eroi avem, câte beneficii primesc... Durerea mi se amestecă cu revolta. Nici nu mai știu pentru ce plâng. Vă mulțumesc pentru această reamintire! Măcar eu să nu uit. 

Felicitări!

Nu vroia să discute despre război / voia (vroia e un amestec al lui a vrea și a voi)

Mulțumesc pentru lectură. Se pare că nu învățăm nimic din greșeli și le repetăm.

Emil Dumitru a spus :

Îmi este greau să comentez cele citite, deoarece, fără să vreau, acest fragment, o evocare tristă a celor întâmplate pe front, mi-a amintit de unchiul meu care mi-a relatat că în timpul războiului, a stat îngropat în pământ, (un obuz a căzut lângă el, mi-a spus) doar capul îi mai rămăsese afară, o zi. Camarazii, în prima fază, l-au crezut mort, vâzându-i fața plină de sânge și un ochi care îi atârna pe obraz. După ce s-a făcut bine a fost lăsat la vatră. L-am rugăt să-mi mai povestească, nu a vrut, a zis, lasă mai bine să nu știi... Au trecut aproape optzeci de ani de la încetarea celui de-al doilea război mondial și, cred că oamenii au uitat prin ce orori au fost nevoiți să treacă, alfel nu-mi explic de ce întâmplă în Ucraina...

Vă mulțumesc pentru lectură și observație. Aveți dreptate, impostorii și oamenii de nimic sunt mult mai vizibili decât persoane care au merite deosebite reale.

Vasilisia Lazăr a spus :

Doamne, Dumnezeule! Câtă durere și câtă nedreptate! Și când te gândești câți falși eroi avem, câte beneficii primesc... Durerea mi se amestecă cu revolta. Nici nu mai știu pentru ce plâng. Vă mulțumesc pentru această reamintire! Măcar eu să nu uit. 

Felicitări!

Nu vroia să discute despre război / voia (vroia e un amestec al lui a vrea și a voi)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amurg a utilizatorului IOAN stoian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Amurg a lui IOAN stoian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Colind cu cuvinte uitate (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ajunul furat a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pregătire a utilizatorului carmen popescu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Pregătire a lui carmen popescu
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suflet cald a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 17 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
cu 19 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suflet cald a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog simplicisima luminatorilor a lui nicolae vaduva
cu 22 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima luminatorilor a utilizatorului nicolae vaduva
cu 22 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Colind cu cuvinte uitate (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Colind cu cuvinte uitate (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
ieri
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog simplicisima luminatorilor a lui nicolae vaduva
ieri
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Scenaristul a lui Monica Pester
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – lecție a lui Mihaela Popa
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Trec a lui Stanescu Valentin
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor