De ce nu strigi? De ce, doar, îți aud șoapta mitocondrial în templul meu?

        N-am să-ți povestesc de potecile mele, ți-ar întina icoana la care te uiți și blând, și mustrător. De atâtea ori, în matca mea, am așteptat un „da”, iar tu spuneai hotărât: „Nu!” și tot plecam aiurea, pe căi întortocheate, virgine, neumblate de jivine. Nici ploaia înspumată, nici vântul năpraznic, nu mă opreau. Coconii îmi sfârâiau în stomac și alergam nebună spre creste, să-i văd cum le înmuguresc și le cresc aripi transparente, diafane. Aveam imaginația și ochii copilului uimit ca de-o minune, dar ei se jertfeau sălbatic, pe altare păgâne, niciodată fluturi. Și nu renunțam, adunam cenușa în pahar și-l beam până la ultima picătură, chiar dacă avea gust de zgură. Și iar așteptam un miracol, o renaștere...

        Azi, sclav adult, orfan, înzidit cu incertitudini, filigranat cu speranță, la fel de pedant ca... Sărut, mamă, mâna ta!

        Dar știu! că din loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, tu vezi doi ochi căprui în ape. Nu! Eu nu plâng, eu țip:

- Femeieee! Bea!... Bea-ți pocalul, bea-ți antidotul! E prea amar?... Ridică-te, pasăre!

  

Vizualizări: 266

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Trist, însă bine „așezat” în pagină. Felicitări!

„Ridică-te, pasăre!”... și frumos s-a mai ridicat spre eternitate... într-un paradis, un „loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea” cred că era pasărea Phoenix, sau...

Mulțumesc, Dorina! Cu timpul lucrurile se așează.


Pop Dorina a spus :

Trist, însă bine „așezat” în pagină. Felicitări!

Mulțumesc, celor trei membri cărora le-a plăcut textul! Cu drag!

Mulțumesc, domnule Emil Dumitru! Era pentru mine: „Ridică-te, pasăre!” (Phoenix) Nu sunt masochistă, textul meu s-a vrut un elogiu timid mamei. Mi-am acordat timp, trei ani, să tac, să înțeleg și să accept. Mă onorează vizita dumneavoastră!

Emil Dumitru a spus :

„Ridică-te, pasăre!”... și frumos s-a mai ridicat spre eternitate... într-un paradis, un „loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea” cred că era pasărea Phoenix, sau...

Ți-ai atins scopul, ai  reușit să ne transmiți dorul tău pentru mamă și modul de a te simți orfană, indiferent de vârstă. Așa este, când mama nu mai există ești orfan.

filigramat - filigranat

Ai sensibilizat cu textul tău!

Sofy

Mulțumesc, Sofy! Te îmbrățișez! Cu drag, scumpică, c-ai gramatica-mămică!
De multe ori mă gândesc că sunt profană, cu toate înțelesurile din DEX și încă un înțeles personal prof - de la profesor. :)
Eram curioasă de ce în minte am filigram și nu filigran, ș-am dat peste un articol de meditații pentru elevi și de atâtea ori se repeta cuvântul „vorbitori necultivați”, aproape că simțeam eticheta „incultă” pe frunte și m-am „dișteptat” râzând.
https://meditatiilaromana.wordpress.com/tag/etimologie-populara/

”Aveam imaginația și ochii copilului uimit ca de-o minune, dar ei se jertfeau sălbatic, pe altare păgâne, niciodată fluturi. Și nu renunțam, adunam cenușa în pahar și-l beam până la ultima picătură, chiar dacă avea gust de zgură. Și iar așteptam un miracol, o renaștere...

        Azi, sclav adult, orfan, înzidit cu incertitudini, filigranat cu speranță, la fel de pedant ca... Sărut, mamă, mâna ta!”

...

Remarcabil!

Dramatismul scrierii este atenuat, cu acea abilitate caracteristică unui condei exersat,  de lirismul rafinat, de trăirile 

estetizate, când blânde, când mustrătoare, dar mereu însoțite de acel ”țipăt” din

adâncul ființei.

Felicitări!

Cu încântare,

Valentina

 

Înzidirea în incertitudini, este borna care ne arată dincolo de cețurile pupilei, straturile ocultate ale infinitului din noi; zidirea în - ne face înțelegerea acvatică, șerpuitor pătrundem în taina atingerii/osmozei cu oamenii dragi, învățând să ne-asumăm libertatea, aripa noastră devenind cerul și înaltul nostru! Cât din noi e-al zborului, cât al lutului - este mixtura zeică a identității noastre... Mi-a plăcut, Mihaela!

Mulțumesc! Mă onorează prezența și comentariu! Drag!

Valentina Becart a spus :

”Aveam imaginația și ochii copilului uimit ca de-o minune, dar ei se jertfeau sălbatic, pe altare păgâne, niciodată fluturi. Și nu renunțam, adunam cenușa în pahar și-l beam până la ultima picătură, chiar dacă avea gust de zgură. Și iar așteptam un miracol, o renaștere...

        Azi, sclav adult, orfan, înzidit cu incertitudini, filigranat cu speranță, la fel de pedant ca... Sărut, mamă, mâna ta!”

...

Remarcabil!

Dramatismul scrierii este atenuat, cu acea abilitate caracteristică unui condei exersat,  de lirismul rafinat, de trăirile 

estetizate, când blânde, când mustrătoare, dar mereu însoțite de acel ”țipăt” din

adâncul ființei.

Felicitări!

Cu încântare,

Valentina

Mulțumesc! Cui nu i-ar place un comentariu așa liric? Ole!

chindea maria elena a spus :

 

Înzidirea în incertitudini, este borna care ne arată dincolo de cețurile pupilei, straturile ocultate ale infinitului din noi; zidirea în - ne face înțelegerea acvatică, șerpuitor pătrundem în taina atingerii/osmozei cu oamenii dragi, învățând să ne-asumăm libertatea, aripa noastră devenind cerul și înaltul nostru! Cât din noi e-al zborului, cât al lutului - este mixtura zeică a identității noastre... Mi-a plăcut, Mihaela!

Frumos  și tulburător de trist! Prețuire!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemele de la Auschwitz a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Poemele de la Auschwitz a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pierzându-mă în revărsări a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Pierzându-mă în revărsări a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântecel de alungat plecarea a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cântecel de alungat plecarea a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ce vrea, domnule, femeia? a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog câteodată-n toiul verii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog câteodată-n toiul verii, a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea mărțișorului a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Povestea mărțișorului a lui C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Câte clipe? a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem social a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ruleta nepăsării a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ruleta nepăsării a lui Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog calul troian a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog calul troian a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eremitul a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor