Noaptea Anului Nou

[Grig Salvan]

     Începe noaptea Anului Nou! Cu magia ei aparte, cu luminile multicolore împodobind întunericul, cu muzici întretăindu-se în aerul rece, cu veselie și clinchete. Cu grupuri și cupluri râzând, hârjonindu-se, sărutându-se. Doar eu de unul singur, străbătând zgribulit străzile, cu un sentiment amar de însingurare, privind cu jind la fericirea celorlalți, aruncând priviri triste prin geamurile luminate ale caselor, ca un copil orfan privind la căminele pline de căldură și veselie ale celorlalți. Cu un nod în gât cât pumnul, cu obidă și invidie la gândul că toți ceilalți colegi ai mei de facultate au parte de clipe sublime în compania unor ființe feminine drăguțe, doar eu aici, refugiat în satul meu natal, fără nimeni aproape. Cad fulgi mari de zăpadă, e o noapte blândă ca-n poveștile copilăriei, satul se pregătește de petrecere, doar eu umblu de unul singur pe străzi, ca un copil al nimănui... Acasă doar părinții. Ce să caut acasă?

     Într-o pornire de revoltă vreau să părăsesc vatra satului, să ies afară în câmp, măcar lupii pustiei să-mi țină companie! Mă îndrept hotărât spre țărmul întunecat al râului, spre podul de cale ferată. Măcar să stau să privesc de pe podul de fier trecerea sloiurilor de gheață sticlind în lumina slabă a nopții de iarnă. Când să urc pe pod, un fior rece îmi trece pe șira spinării! Rezemată de balustrada podului, o siluetă umană, nemișcată și întunecată. Cu un curaj sporit și de starea mea sufletească, înaintez, hotărât să văd cine e la acea oră, într-o noapte de sărbătoare, singur, pe un pod de cale ferată! Pe măsură ce înaintez, realizez că silueta e subțire și firavă, poate a unui copil, ori a unei fete. Pășind pisicește ajung în spatele ei. E, cu siguranță, o fată, întoarsă cu spatele, cu o scurtă de blană strânsă pe talia subțire și gluga trasă peste cap. Mă simte în spatele ei și se întoarce brusc! Vădit speriată își duce mâna subțire și albă ca fildeșul la piept. Printre fulgii de nea îi zăresc ochii și o recunosc aproape instantaneu: e Maria, fostă prietenă din liceu, cu doi ani mai mică decât mine. Emoții din alte vremi îmi încălzesc brusc inima. Mă recunoaște și ea și un zâmbet îi înflorește pe chip:

     - M-ai speriat! murmură ea cu vocea gâtuită de emoție și surprindere.

     - Ce cauți tu aici la ora asta? o iau eu ușor autoritar și grijuliu ca un părinte.

     - Nici eu nu știu bine... Simțeam, așa, nevoia să ies... Ninge așa de frumos! se răsfață ea, copilărește.

     Ne așezăm alături, cu coatele sprijinite pe balustrada de fier a podului. O întreb cum se face că e aici, singură, în noaptea de revelion. Fără să-mi răspundă și râzând ușor, mă întreabă și ea același lucru. Eu recunosc sincer că nu am reușit să-mi aranjez nimic pentru noaptea asta iar în lipsa unui aranjament și a unei prietene m-am retras, ca un tramvai obosit la depou, la casa părintească. Ea mi se destăinuie că prietenul ei, Geo, student pe la Iași, a anunțat-o abia în ultimul moment că a intervenit ceva urgent, probleme de familie, și că, din păcate, nu mai poate veni, deși ea pregătise totul pentru o noapte romantică în casa bunicii ei, bunica fiindu-i plecată undeva pe la rude în altă localitate. Sperau să fie singuri în casa veche, bătrânească, mirosind a lavandă și busuioc dar plină de farmec în serile sărbătorilor de iarnă.

     O vreme tăcem amândoi. Apoi parcă ni se face deodată frig. Și brusc ea lansează invitația:

     -Dacă vrei și oricum n-ai altă treabă, poți veni la mine. Am făcut focul, e cald și plăcut, am pregătit una-alta, mai ascultăm muzică, mai vorbim...

     Eu atât așteptam! Iată cum se confirmă celebra vorbă: ”Nu-i pentru cine se pregătește ci pentru cine se nimerește”! Înțeleaptă vorbă din popor! O iau protector pe după umerii subțiri, așa ca în serile de demult din anii de liceu. O lipesc strâns de mine apoi ne îndreptăm spre căsuța țărănească, pierdută printre pomi, la marginea satului. În stâlpul de la poartă un bec puternic luminează feeric ninsoarea. Ninge ca-n basme.

 

     În încăperea mică și scundă, o căldură sufocantă și un amestec ciudat de mirosuri, parcă exotice ori din alte vremi. Flăcările din soba de tuci proiectează pe pereții proaspăt văruiți un fantastic joc de umbre și lumini. O rog să nu mai aprindă lumina. E suficient jocul feeric al flăcărilor din sobă. Căldura înăbușitoare și îmbrățișările pasionale ne silesc în cele din urmă să lepădăm orice veșminte. Ușor amețiți de săruturile prelungi, ne așezăm alături, goi, pe patul bătrân dar solid, din lemn masiv, așternut cu o velință de lână, cam aspră direct pe pielea goală, dar ușor excitantă. Bem lichior de portocale și sporovăim veseli ascultând muzică, întâi la radio, apoi la casetofon. La un moment dat încep acordurile cântecului „Tombe la neige”, „Cade zăpada”... și vocea caldă, sentimentală și ușor tristă a lui Adamo... E atât de frumoasă potrivirea! Afară tocmai ninge cu fulgi mari și leneși iar umbrele lor în cădere sunt proiectate pe geam de lumina electrică de afară.

     Cântecul frumos și trist și toată atmosfera din casă ne fac să ne îmbrățișăm strâns, cât mai strâns, ca-ntr-o mare regăsire, după ani de despărțire, ca dintr-o mare teamă de însingurare și îndepărtare. Trupul ei fin mă îmbată nu doar de o uriașă poftă de dragoste ci și de o dorință de a-l explora, parte cu parte, așa cum ai savura pe îndelete o capodoperă a unui sculptor de geniu. Îngenunchez lângă pat. Îi apuc piciorul cu ambele mâini și-l duc ușor la buze. Aroma de femeie mă amețește. Strâng ușor între buze degetele fine ale piciorului, cu unghiile mici, sidefii. Ating cu buzele pielea de pe gleznă. Piele de piersică crudă. O sărut apoi tot mai sus, pe genunchi, pe coapse. Îi cuprind ambele coapse, strâns, și le sărut de multe ori pe mușchii fini alungiți, apoi pe triunghiul mic și întunecat, cu părul fin.... și iarăși mireasma de femeie mă amețește ca un vin vechi și neasemuit de dulce. Apoi îi sărut pântecele moale și catifelat și-i apuc cu buzele sfârcurile mici și tari ale sânilor. Ea mă cuprinde strâns cu brațele încolăcite în jurul gâtului și ne sărutăm, sărut adânc, cu gurile încleștate, cu disperare.

     Ne iubim apoi dezlănțuit pe covorul gros de lână, iritați dar și excitați de asprimea șuvițelor pe pielea jilavă a trupurilor noastre încinse.

    

     Deodată îmi trece prin minte că trebuie să fie miezul nopții! Întrerup o clipă zbaterea noastră de dragoste, întind mâna spre aparat și trec de pe casetofon pe radio, cu câteva secunde înainte de bătăile solemne ale miezului nopții, clipele trecerii dintr-un an într-altul. Suntem amândoi străbătuți de un fior și rămânem o vreme încremeniți în clasica poziție în care fac oamenii dragoste de mii de ani și ne privim adânc în ochi. Ne mângâiem în tăcere, reciproc, pe obraji, pe umeri pe păr... Îmi trec mâna cu voluptate prin părul ei în care flăcările din sobă aruncă reflexe roșiatice. Aș vrea să nu se mai termine niciodată! Dar suntem deja atât de excitați încât simțim amândoi că sfârșitul zbaterii noastre este aproape.

     În clipa supremă a încleștării finale, dincolo de bucuria năvalnică, avem amândoi un sentiment dureros și o tristețe pe chipuri. Apoi ne desprindem, istoviți și tăcuți... Privim o vreme în tavanul scund, cu grinzile înnegrite de timp și roase de carii. Nu știu ce gândește ea, eu n-am nici un gând. Simt doar că trebuie să fac ceva să ieșim din starea asta de toropeală. Sar brusc în picioare, gol ca un indian, cu trupul roșu în lumina focului din sobă, repun casetofonul în funcție, Adamo cântă iar ”Tombe la neige”, ”Cade zăpada”...

     În ciuda tristeții sfâșietoare din cântec, suntem din nou veseli, bem lichior de portocale urându-ne la mulți ani. Și multă fericire în noul an! O trag de mâini jos din pat și dansăm așa, goi în semiîntunericul încăperii, lipiți unul de altul de sus până jos, un singur trup, plutind legănați pe valurile muzicii... parcă afară din timp și din spațiu... fără măcar să ne treacă prin gând că până la următorul An Nou noi doi vom fi deja de mult despărțiți, pentru totdeauna...

[Mihaela Suciu]

Frivolitatea singurătății scoate la suprafață dorințe carnale, cine știe ce mai poate zace în noi. Ca poveste curge, moral scârțâie. 

Toate revelioanele au în fundal ,,Tombe la neige"?

[Grig Salvan]

Ce este ”imoral” în această noapte feerică de revelion? În general ce este ”moral” și ”imoral” în literatură? :) Literatura abundă de fapte ”imorale”, de adulter și aventură, de relații amoroase întâmplătoare ori dubioase, de scene erotice și senzualitate, ba mai mult, numeroși scriitori ce se pretind ”foarte moderni” sunt foarte libertini nu numai în secvențele erotice dar și într-un limbaj vulgar, uneori obscen care se întâlnește de la scriitorii modești până la marii scriitori ai lumii. Povestea de față e una chiar ”soft”, frumoasă și inocentă, din acest punct de vedere. Ce e ”imoral” într-o regăsire a doi tineri liberi și singuri într-o astfel de împrejurare? :) P.S. Cît despre piesa lui Adamo, era una dintre piesele mele de suflet în copilărie și adolescență și chiar și acum o ascult cu aceeași emoție intensă în fiecare iarnă :)

Mihaela Suciu a spus :

Frivolitatea singurătății scoate la suprafață dorințe carnale, cine știe ce mai poate zace în noi. Ca poveste curge, moral scârțâie. 

Toate revelioanele au în fundal ,,Tombe la neige"?

[Mihaela Suciu]

Scuze, era vorba de moralitatea femeii din poveste, care uită de prietenul ce-o anunțase că are o problemă în familie. Modul de exprimare a actului celor doi e inocent față de altele ,,indecente" practicate de unii scriitori.

[Grig Salvan]

Sigur, fata din poveste ar putea fi socotită oarecum ușuratică dacă ar fi sigur că avea o relație puternică de dragoste cu iubitul invocat de ea. Dar relația se pare că era una foarte ”subțire” din moment ce presupusul iubit a lăsat-o singură tocmai în noaptea de revelion, așa că și-a găsit oarecum ”alinare” în brațele fostului prieten din liceu. :) 

Mihaela Suciu a spus :

Scuze, era vorba de moralitatea femeii din poveste, care uită de prietenul ce-o anunțase că are o problemă în familie. Modul de exprimare a actului celor doi e inocent față de altele ,,indecente" practicate de unii scriitori.

[Mihaela Suciu]

Și noua alinare e cu final scurt. Fată fără noroc sau nu, poate fi un aspirator de momente memorabile și asta să-i împlinească viața. Nu sunt moralistă, fiecare înțelege ce vrea, problemele de familie puteau fi reale sau doar o scuză, fata e singură, el singur, o fi providența, de ce nu, dar se dovedește și aici, că o relație întreruptă oricât ai dori să fie perfectă are un nod.

Grig Salvan a spus :

Sigur, fata din poveste ar putea fi socotită oarecum ușuratică dacă ar fi sigur că avea o relație puternică de dragoste cu iubitul invocat de ea. Dar relația se pare că era una foarte ”subțire” din moment ce presupusul iubit a lăsat-o singură tocmai în noaptea de revelion, așa că și-a găsit oarecum ”alinare” în brațele fostului prieten din liceu. :) 

Mihaela Suciu a spus :

Scuze, era vorba de moralitatea femeii din poveste, care uită de prietenul ce-o anunțase că are o problemă în familie. Modul de exprimare a actului celor doi e inocent față de altele ,,indecente" practicate de unii scriitori.

[Grig Salvan]

Așa e. De obicei fericirea e scurtă. Nu întotdeauna, dar de cele mai multe ori. Cei doi trăiesc clipa conform adagiului latin ”Carpe diem”, dar finalul e unul destul de obișnuit, efemeritatea trăirilor noastre e aproape o lege a firii, relația nu durează, final trist fiind marcat prin fraza ”...fără măcar să ne treacă prin gând că până la următorul An Nou noi doi vom fi deja de mult despărțiți, pentru totdeauna...”

Mihaela Suciu a spus :

Și noua alinare e cu final scurt. Fată fără noroc sau nu, poate fi un aspirator de momente memorabile și asta să-i împlinească viața. Nu sunt moralistă, fiecare înțelege ce vrea, problemele de familie puteau fi reale sau doar o scuză, fata e singură, el singur, o fi providența, de ce nu, dar se dovedește și aici, că o relație întreruptă oricât ai dori să fie perfectă are un nod.

Grig Salvan a spus :

Sigur, fata din poveste ar putea fi socotită oarecum ușuratică dacă ar fi sigur că avea o relație puternică de dragoste cu iubitul invocat de ea. Dar relația se pare că era una foarte ”subțire” din moment ce presupusul iubit a lăsat-o singură tocmai în noaptea de revelion, așa că și-a găsit oarecum ”alinare” în brațele fostului prieten din liceu. :) 

Mihaela Suciu a spus :

Scuze, era vorba de moralitatea femeii din poveste, care uită de prietenul ce-o anunțase că are o problemă în familie. Modul de exprimare a actului celor doi e inocent față de altele ,,indecente" practicate de unii scriitori.